GENDERDOC-M

Arjos Vendrig: „Atunci când  necesitățile de bază ale oamenilor sunt satisfăcute, nu le mai pasă de viața intimă a vecinilor”

Arjos Vendrig: „Atunci când  necesitățile de bază ale oamenilor sunt satisfăcute, nu le mai pasă de viața intimă a vecinilor”

În fiecare an, începând cu anul 2018, Chișinăul găzduiește înmânarea Premiului „Inimi implicate”. O distincție oferită în semn de recunoștință acelor activiști pentru drepturile omului, care au lucrat și își continuă acum munca în domeniul promovării drepturilor celui mai vulnerabil grup social – comunitatea LGBT. Premiul a fost creat de către fondatorul Centrului de Informare GENDERDOC-M (GDM), Alexei Marcicov.

Am scris anterior despre două laureate din acest an (aici și aici), iar astăzi vrem să vi-l prezentăm cu drag pe cel de-al treilea – Arjos Vendrig , manager de proiecte internaționale la COC-Netherlands.

Arjos a fost coordonatorul internațional al celui mai mare proiect pe care l-a administrat GDM vreodată. Este vorba de proiectul PRECIS, suma căruia a fost de 7,5 milioane de euro.

În cadrul proiectului respectiv, sute de oameni din spațiul post-sovietic au învățat cum să pună baza unei organizații obștești, cum să-și apere drepturile și libertățile, să facă lobby pentru interesele comunității LGBT la nivel național și internațional. Parte a acestui proiect au fost șapte țări din spațiul post-sovietic: Moldova, Ucraina, Kârgâzstan, Kazahstan, Azerbaidjan, Armenia și Georgia. Partenerii proiectului fiind COC-Netherlands, GENDERDOC-M și ILGA-Europe.

Datorită acestui proiect Genderdoc-M a reușit să genereze unele schimbări importante în mai multe țări: În această perioadă au apărut primele organizații LGBT în Azerbaidjan, în Armenia și Georgia. Alături de organizațiile deja existente și-au început activitatea organizații noi în Ucraina. Unele organizații care lucrau cu BSB în Kazahstan și Kîrgîzstan s-au alăturat acestui proiect. În multe regiuni au fost create grupuri de inițiativă, care ulterior au crescut și s-au înregistrat în calitate de organizații independente. Proiectul PRECIS a devenit un instrument important pentru crearea și dezvoltarea organizațiilor comunității LGBT.

Arjos urmează să revină în Republica Moldova, la finele lunii septembrie, la evenimentul de decernare a premiilor. Au trecut zece ani de când a fost ultima dată aici, motiv din care l-am invitat să depănăm amintiri. 

– La GDM se vorbește cu mândrie și în același timp cu un soi de nostalgie despre proiectul „Precis” coordonat de tine în 2006-2011. Pentru GDM a fost unul dintre cele mai mari și mai complexe proiecte, cu multe responsabilități, dar și rezultate importante. Cum a fost pentru tine acea perioadă? Care sunt momentele pe care le mai păstrezi în memorie?

– Mi-a luat ceva timp să-mi aranjez cronologic amintirile din acea perioadă. A trecut nițel timp de atunci, dar știu cu siguranță că am făcut echipă bună cu colegii de la Chișinău și cei de la ILGA-Europe. Cred că avem multe calități și rezultate pentru care să ne apreciem reciproc.

Îmi aduc aminte cu drag despre sinceritatea cu care ne puteam comunica și despre răbdarea de care au dat cu toții dovadă, ne-am oferit timp și sprijin pentru ca lucrurile să se poată întâmpla într-un ritm acceptabil pentru grupurile de inițiativă din fiecare țară implicată în proiect.

– Printre obiectivele principale ale acelui proiect au fost unele foarte îndrăznețe. Sună oarecum curajos să ai încredere că persoane din țări cu homofobie foarte înaltă, vor începe a face lobby și advocacy în susținerea drepturilor LGBT, ori vor crea organizații LGBT locale în țări unde se întâmplă foarte rar ca cineva să facă coming out public. Cum evaluezi rezultatele acelui proiect acum?

– Dacă e să mă gândesc la lucrurile cu care mă mândresc acum…chiar dacă se aude despre anumite incidente care au loc în țările care au făcut parte din acel proiect, mă bucură faptul că acolo este deja o mișcare care va reacționa la orice provocare. Astfel am reacționat la vestea oribilă din Georgia cu Pride-ul atacat. Este trist, dar partea bună este că acum, datorită acelui proiect, în Georgia există o comunitate care poate opune rezistență acestor fenomene. Vă imaginați cum ar fi fost pentru persoane separate, neorganizate să înfrunte individual situații de acest gen? Acum comunitatea LGBT din Georgia are o organizație care ține piept acestor provocări și are suficientă expertiză să reacționeze prompt în aceste situații. Acum persoanele LGBT din Georgia au unde să se adreseze în cazul în care le sunt încălcate drepturile, au acces la informații în limba lor maternă.

La unele evenimente de aici, din Olanda, întâlnesc periodic activiști, apărători ai drepturilor LGBT, pe care i-am descoperit atunci, zece ani în urmă, în cadrul proiectului PRECIS. Și astea sunt momentele de recompensă cu care mă mândresc enorm. E ca și cum ai pune câteva pietre în apa unui râu și cursul lui s-ar schimba pentru totdeauna. Mă mândresc foarte mult cu munca echipei de atunci.

– Am încercat să găsesc online informații din biografia ta și sincer vorbind, nu a fost deloc ușor. Povestește-ne un pic despre cum a început munca ta în calitate de apărător al drepturilor omului.

– Da, faptul că nu ai prea găsit informație despre mine vorbește un pic despre caracterul meu. Cred că e foarte bine că nu ai putut găsi prea multe despre mine. Asta este parte a ADN-ului meu, dar și un specific al organizației noastre, de asta îmi vine greu să spun cine pe cine influențează mai mult. Veșnica problemă cu oul și găina ( n.r. râde)

E adevărat că nu sunt tocmai persoana care stă în lumina reflectoarelor, cred că rolul meu este mai degrabă de a ajuta alți activiști să se manifeste și să producă schimbări în țările lor. Cât ține activismul meu, cred am început să lucrez în domeniul drepturilor omului din studenție. 

– Povestește-mi un pic despre provocările cu care te-ai ciocnit în munca ta. Nu e tocmai obișnuit pentru o persoană dintr-o țară tolerantă să meargă în țări homofobe, în care ar putea exista pericol pentru securitatea și uneori chiar pentru viața sa.

– Pentru noi este important să ne facem munca anume în aceste țări, în care nu există deocamdată spații sigure pentru persoanele LGBT.  Bineînțeles că am putea lansa proiecte frumoase și în țări tolerante, dar oamenii din aceste țări au suficient acces la informație și suficiente posibilități pentru a-și apăra drepturile.

Cu sprijinul Guvernului țărilor de jos, COC -Netherland încearcă să se concentreze pe acești primi pași pe care trebuie să-i facă o organizație, pentru ca ulterior să poată păși sigur cu tot mai puțin sprijin. GENDERDOC-M a fost un model al acestor primi pași pe care îi poate face o organizație și, în scurt timp, a crescut și a devenit o organizație independentă.

Atât poziția organizației pe care o reprezint, cât și poziția mea personală  este că munca noastră nu ar avea aceeași valoare într-o țară în care lucrurile sunt deja bine organizate. Mergem în țări în care este mai mult pericol, pentru că anume acolo poți sprijini oameni care pot produce schimbări. Ei sunt cei care fac schimbările. Eu îi ajut doar în calea lor spre schimbare, oferindu-le acces la informație, la traininguri, resurse, la tot felul de lucruri de acest gen. Ce putem face noi- este să-i instruim și să-i ajutăm să progreseze mai repede. Dar nu arătăm niciodată direcția în care ar trebui produsă schimbarea. Pentru că băștinașii știu întotdeauna mult mai bine ce nevoi au și ce schimbări ar trebui să se producă. Eu vă văd pe voi ca pe o mișcare, lideri ai propriilor voastre vieți.

– Sunt curioasă, care este motivația ta personală de a contribui la schimbările din aceste țări?

– Motivația mea personală este generată probabil de faptul că avem o viață ușoară aici, nu chiar în toate aspectele, dar în mare parte așa este. Ne dorim ca mai mulți oameni să poată avea o viață atât de ușoară sau măcar un pic mai ușoară decât este la moment. O altă motivație personală este să văd oamenii crescând, evoluând. Asta mă inspiră mult. Când văd că o organizație locală face pași mari și importanți, mă simt extraordinar de motivat dacă înțeleg că am putut și eu să ajut cu ceva. Dar meritele sunt mereu ale lor, nu ale mele. 

– Știu că nu prea obișnuiești să vorbești despre viața ta personală și totuși o să te rog să ne povestești un pic și despre familia ta. A avea o familie întemeiată legal sau a crește copii comuni sunt deocamdată doar vise pentru cuplurile gay din Republica Moldova. Pentru că tu ai întemeiat o familie și ai deja copii mari, vroiam să te rog să împărtășești această experiență cu comunitatea din Moldova.

– Eu am fost rugat de cele două mame ale copiilor mei să fiu tată. Fiul meu a împlinit 18 ani cu câteva săptămâni în urmă. Am acceptat fără ezitare pentru că personal mi-am pierdut tatăl foarte devreme și îmi doream mult să devin tată la rândul meu. Inspiră atât de mult să urmărești acești micuți neputincioși care se transformă în adulți. Să le urmărești toate deciziile neașteptat de înțelepte, dar cele copilărești, care mai au nevoie de ghidaj. Eu am devenit tată la o vârstă destul de fragedă pentru țara în care locuiesc. Aveam 28 de ani când l-am conceput și 29 când s-a născut fiul meu. În țara mea legea spune că nu poți avea decât doi părinți, respectiv aceste două mame sunt părinții legali ai copiilor. Dar am fost mereu considerat și numit tată de către copiii. Ei știau cine sunt și eram mereu alături de ei. Înțelegerea prealabilă a fost să ne vedem cel puțin în fiecare lună. Însă m-am asigurat că vom comunica săptămânal mai ales începând cu adolescența lor.

Cred că rolul unui părinte este să asigure copilul că el, părintele, este disponibil pentru copil oricând acesta are nevoie. Asta încerc să fac. Uneori ești acceptat ca tată, alteori pur și simplu nu-ți răspund la telefon și e în regulă. Am făcut și noi la fel cu părinții noștri când eram de vârsta lor.

Știu că în Moldova, partea legală este foarte puțin organizată, pentru cei care se gândesc la conceperea copiilor. Dar se poate lua această decizie individual. Important este ca scopul să fie mereu în interesul copiilor. Interesul trebuie să fie curiozitatea și dorința de a aduce în această lume ființa aceea mică, fiind conștient de faptul că restul vieții tale vei munci pentru a o ajuta să ia tot ce e mai bun de la viață, dar, în același timp, reușind să accepți situațiile în care nu îi va reuși să ia tot ce e mai bun de la viață, cazurile în care sunt mai leneși și aleg căi mai ușoare. Caracterele sunt caractere și trebuie să te resemnezi cu unele lucruri, dar în același timp, să depui efort maxim pentru a le descoperi și dezvolta cele mai bune calități.

Cel mai simplu pas în toată povestea cu copiii este să-i concepi, nici măcar nu e nevoie de un spital pentru asta. Cu puține cunoștințe despre reproducere și atenție la bolile sexual transmisibile, se poate face în condiții de casă, fără nevoia de a avea relații intime cu o persoană de sex opus. Nouă ne-a reușit anume așa.

Cea mai complicată și responsabilă perioadă, urmează după conceperea lor. În continuare îți asumi o responsabilitate pentru minim 20 de ani. Noi am repartizat rolurile fiecăruia pe perioade de vârstă. În țara mea poți organiza toate aceste momente legal și e în avantajul copilului. Totuși, mai important de atât, este încrederea pe care o aveți unii în alții. Nu e nevoie de prea mult pentru a crește un copil:  multă dragoste și compasiune pentru greșelile pe care le comite orice om în calea sa spre maturitate.

– Copii din cuplurile homosexuale și părinții lor din Țările de jos se mai confruntă cu anumite provocări, comentarii homofobe sau sunt acceptați în mod egal?

– Eu sunt plăcut uimit de toleranța oamenilor din jur. Copiii mei nu s-au simțit niciodată deosebiți de alți copii din cauza că au fost concepuți sau crescuți în alt gen de familie.

– Crezi că toleranța și capacitatea de a accepta oameni diferiți e un fel de super putere a unor culturi și țări, sau i se poate întâmpla oricărei țări din lume? În opinia ta, care sunt cei mai importanți pași pe care îi poate face o societate pentru a se trata de homofobie?

– Nu cred că există culturi mai bune decât altele în acest sens. Există totuși niște ingrediente de bază, care fac o societate să fie mai tolerantă, să accepte alți oameni așa cum sunt și să nu se simtă deranjați de detalii din viața personală a altora. Diferența o face nivelul de viață. Dacă necesitățile de bază ale oamenilor sunt satisfăcute și au sentimentul de siguranță, atunci nu o să le pese de viața intimă a vecinilor.  Dacă este să examinăm cele mai tolerante state din lume : Noua Zeelandă, Scandinavia, țările din Europa de Nord-Vest, Canada -sunt state stabile economic, cetățenii acestor țări au locuri de muncă și perspective clare în viață. Oamenii au cu ce se ocupa. De ce i-ar deranja viața vecinului, dacă sunt ocupați cu realizarea propriilor vise.

Apropo, în perioada pandemiei cu COVID, ne-am confirmat repetat această idee. Nu a fost atât de grav aici, dar totuși ne-am confruntat și noi cu perioadă de izolare. Unii s-au pomenit că trebuie să stea închiși în case, motiv din care și-au cam pierdut scopul. Erau asigurați material de stat, dar totuși trebuiau să stea acasă, erau plictisiți. Și această stare a lucrurilor a influențat mult toleranța oamenilor. Asta au arătat studiile. Dacă îți pierzi sentimentul de siguranță, îți pierzi și nivelul de toleranță și în același timp riști să devii ușor manipulat de politicieni.

– A trecut aproximativ un deceniu de la ultima ta vizită în Republica Moldova. Cum ai reacționat la invitația de a reveni din nou în această țară?

– Abia aștept să-mi revăd prietenii din Moldova. Sunt nerăbdător să văd din nou oficiul. Abia aștept să văd Chișinăul, sunt foarte curios cm s-a schimbat de atunci. Am multe amintiri frumoase din acea perioadă și mi-aș dori să ne vedem din nou toți împreună ca altădată.

– Situația persoanelor LGBT din Republica Moldova s-a schimbat considerabil din 2006, când a început proiectul coordonat de tine. Cum te simți cu ideea că tu ești una dintre persoanele care a contribuit mult la dezvoltarea unei societăți mai tolerante și incluzive în Republica Moldova?

– Nu vreau să exagerez rolul meu în toate astea. După Republica Moldova am lucrat un timp în Ecuador și Costa Rica și peste vreo 5 ani de la încheierea proiectelor am revenit în aceste țări în care de curând se legalizase căsătoriile între persoane de același sex. Iar proiectul pe care l-am coordonat avea anume acest scop. La finalul proiectului nu aveam acest obiectiv atins, însă câțiva ani mai târziu- s-a întâmplat. Și ambii activiști cu care am vorbit mi-au spus: „Arjos, tu ai avut un rol important în această schimbare, ne-ai oferit posibilitatea să facem lobby pentru asta”. A fost foarte plăcut să aud asta, însă nu e meritul meu, ci rezultatul muncii unei echipe întregi. Și în același timp e și meritul guvernului Țărilor de jos și a plătitorilor de taxe din această țară.

Bineînțeles că am promovat foarte mult aceste proiecte, pentru a putea obține finanțare, dar în această mașinărie mare, fiecare dintre noi are un rol important în egală măsură. Ne stimulăm reciproc, ca într-un sistem de roți dințate,  pentru a face lucrurile să se producă. Și chiar dacă aparent rolul meu a fost unul mare, adevăratele schimbări le-a făcut echipa GENDERDOC-M, eu doar i-am ajutat un pic.

– Mă simt nevoită să accept acces răspuns.

– Mă tem că nu am altul (n.r. râde)

– Titlul premiului care ți s-a decernat și care urmează să ți se înmâneze în septembrie curent, este „pentru curaj și sârguință în munca de promovare a drepturilor LGBTQI+”. Ce înseamnă acest premiu pentru tine?

– Mă simt onorat că după atâția ani de încheierea proiectului, oamenii își aduc aminte de mine. Această atenție mă face să conștientizez din nou impactul muncii pe care am realizat-o împreună. Sunt recunoscător. Ce apreciez în mod deosebit în acest premiu, este unicitatea lui. De regulă premiile se oferă oamenilor care știu să iasă în evidență. Acelora care, prin activitatea și comportamentul lor, strigă: „uitați-vă la mine!”, „uitați-vă la mine!”. Prin acest premiu, Alexei Petrovici pune accent pe oamenii care produc schimbări, dar care nu sunt neapărat oamenii cei mai vizibili. Eu cred că oamenii din umbră au adesea un impact mai mare decât cei care stau în lumina reflectoarelor. E important ca fiecare dintre noi să-și conștientizeze meritele și să se poată bucura de ele.

 

Doina IPATII

 

Close Menu