Conferința de constituire a Mișcării „Curcubeu/Raduga”

Vorbind despre infama prevedere penală, articolul 106 „Sodomie”, potrivit căruia „raportul sexual voluntar între bărbați” era pedepsit cu închisoare de până la trei ani, în diverse surse se întâlnește opinia că acesta ar fi fost abrogat în anul 1995. Totuși, realitatea este ceva mai nuanțată. În cadrul unei reforme legislative mai ample, articolul nu a dispărut, ci a fost modificat substanțial.

Începând cu 15 iunie 1995, acesta a primit o nouă denumire — „Articolul 106. Sodomie forțată”. În noua redacție, articolul se referea deja la „sodomie săvârșită asupra unui minor ori prin aplicarea violenței fizice sau psihice, ori prin folosirea stării de neputință a victimei”, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la doi la cinci ani.

Astfel, articolul a fost menținut, însă sensul său a fost schimbat fundamental: din 1995, în Republica Moldova a avut loc, de facto, încetarea urmăririi penale pentru relațiile homosexuale consensuale între persoane adulte, deși noțiunea de „sodomie” a continuat să existe formal în legislația penală.

În această formă, articolul a fost în vigoare până la adoptarea noii ediții a Codului penal — nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În Codul penal actualizat, articolul 106 se referea deja la „confiscarea forțată a bunurilor”, iar infracțiunile cu caracter sexual au fost reunite în șase articole ale Capitolului IV:
171 — „Violul”;
172 — „Acțiuni violente cu caracter sexual”;
173 — „Hărțuirea sexuală”;
174 — „Raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”;
175 — „Acțiuni cu caracter obscen”;
175¹ — „Ademenirea unui minor în scopuri sexuale”.

Din acest moment, noțiunea de „sodomie” a dispărut complet din legislația Republicii Moldova — și, în esență, din viața publică.

La 8 mai 1998, Centrul de Informații „GenderDoc-M” a fost înregistrat ca instituție neguvernamentală fără statut de membru. Fondatorii au fost: Alexei Marchkov (președinte și director al centrului), Sofia Marchkova, Nadejda Mițieva și Ivan Zverev (cenzor). Contabilitatea a fost asigurată în regim de voluntariat de către Elena Mițieva.

În octombrie 1998 a apărut primul număr al revistei „Zerkalo”, fapt confirmat de mențiunea de pe prima pagină a copertei. Tirajul nu este indicat, însă acest număr a fost cel mai mare din întreaga istorie a revistei — 2.500 de exemplare. La acel moment, revista nu era încă înregistrată oficial.

La 6 noiembrie 1998, revista „Zerkalo” a fost înregistrată ca firmă „Zerkalo” SRL. Redactor-șef și director a devenit Alexei Marchkov, iar contabil — Elena Mițieva.

Străpungerea blocadei tăcerii: primele reacții ale mass-mediei

În primul număr al revistei a fost publicat „Apelul către opinia publică a Republicii, către gay-ii și lesbienele din Moldova”. Anume acest text a generat numeroase reacții în mass-media — un adevărat progres în spargerea blocadei tăcerii care înconjura tema homosexualității în țară.

La sfârșitul anului 1998, „Argumentî i Faktî — Moldova” a publicat un interviu cu Alexei Marchkov, directorul Centrului de Informații „GenderDoc-M” („Legea tolerează, dar mulțimea lovește”, nr. 50 (133), decembrie 1998). Despre activitatea de gen a relatat și ziarul „Iunoști” („Credem, sperăm, așteptăm”, nr. 12 din 23 octombrie 1998). Apariția primului număr al revistei a fost menționată de ziarul „Novoe Vremea” („În «Zerkalo» gay-ii s-au văzut doar pe ei înșiși”, nr. 3 din 25 decembrie 1998). Aceste publicații au avut un ton binevoitor, demonstrând înțelegere și profesionalism.

Totuși, nu au lipsit nici reacțiile deschis xenofobe. Ziarele „Flux” și „Comunismul” au reacționat dur, publicând materiale corespunzătoare: articolul lui St. Stoian „Valul homosexualității a ajuns la Chișinău” și replica lui K. Voloșin „Ori e de-al lor, ori banii nu miros”, în rubrica „Presa liberă a regimului”.

Autorii acestor materiale prezentau persoanele LGBT drept o „amenințare socială”, susținând că „homosexualitatea” ar duce la degradarea societății și distrugerea familiei. Logica lor se reducea la ideea că singura cale de „salvare a societății” ar fi izolarea homosexualilor, inclusiv internarea acestora în instituții psihiatrice.

În cel de-al doilea număr al revistei „Zerkalo” (deja înregistrat), apărut la începutul anului 1999, copreședintele Senatului Mișcării „Curcubeu/Raduga”, Vlad Negru, remarca pe bună dreptate:

„Nu se știe ce anume alimentează pornirile homofobe ale moraliștilor de extremă dreapta și extremă stângă… Desigur, le-ar fi mai ușor să trăiască dacă toți cei care nu corespund standardelor lor ar fi închiși în clinici speciale — dar cum vor explica, de pildă, unui copil cunoscut, de ce unchiul acela, perfect obișnuit la prima vedere, este târât de sanitari într-o mașină?.. Nu vă amintește asta de nimic?”

În esență, articolul publicat în același număr, „Din fericire, nu toți au ridicat piatra”, a devenit prima declarație politică a Mișcării Obștești „Curcubeu/Raduga”. Acesta a „trezit” comunitatea și a oferit un impuls puternic pentru noi publicații în presă, la radio și la televiziune.

La 17 ianuarie 1999, la Chișinău a avut loc o întrunire a reprezentanților comunității LGBT (au fost prezenți doar bărbați gay), care s-a transformat într-o conferință de constituire a Mișcării Obștești a gay-ilor și lesbienelor din Moldova „Curcubeu” („Raduga”). Conferința a ales organul de conducere — Senatul, condus de președintele Alexei Marchkov, precum și trei copreședinți, reprezentând interesele diferitelor grupuri (gay, lesbiene, bisexuali), și doi senatori — secretarul responsabil și juristul. Funcția de copreședinte din partea lesbienelor a rămas vacantă, deoarece organizatorii Centrului și ai mișcării nu aveau, la acel moment, contacte cu lesbienele.

Primul proiect al Centrului de Informații „GenderDoc-M”

Primul proiect implementat de Centru s-a intitulat „Drepturile omului și minoritățile sexuale în Moldova”. Acesta a fost finanțat de Fundația Soros Moldova. Bugetul proiectului a constituit 3.260 de dolari SUA. Coordonatori au fost Alexei Marchkov și Natalia Esmanciuc.

Proiectul a inclus organizarea a două seminare internaționale:

„Aspecte sociale și psihologice ale homosexualității” — decembrie 1999;

„Dreptul la viață privată în conformitate cu standardele europene și internaționale” — februarie 2000.

Ambele evenimente au avut loc în Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din centrul Chișinăului și au reunit aproximativ 30 de participanți. Un sprijin substanțial a fost oferit de colaboratorii Comitetului Helsinki din Moldova.

În urma seminarelor, organizatorii au reușit să economisească o mică sumă, cu ajutorul căreia, cu acordul fundației-partener, a fost publicat un număr special al revistei „Zerkalo”, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, care a inclus principalele materiale ale evenimentelor.

Presa republicană a manifestat, de asemenea, interes. În „Novoe Vremea”, Aleksandr Suvorin a publicat un reportaj intitulat „A fost descoperită o nouă floare: Ivan-da-Vasilii”, cu subtitlul: „Minoritățile sexuale își vor revendica mai devreme sau mai târziu drepturile, iar acest lucru va trebui gestionat”.

El scria:
„Concluziile seminarului de la Chișinău arată că în Moldova crește și se dezvoltă un fel de embrion al viitoarei mișcări gay… Situația se schimbă sub ochii noștri… Lumea noastră se schimbă și, uneori, nu așa cum ne-am dori. Nu putem face nimic în această privință… Rămâne doar să căutăm un compromis. În ultimii zece ani, Moldova nu face altceva decât să învețe să caute compromisuri. Prin urmare, nimic nu se va schimba calitativ — va apărea doar încă un exercițiu de toleranță: dificil și, se pare, inevitabil.”