Istoria organizației

Vorbind despre infama prevedere penală, articolul 106 „Sodomie”, potrivit căruia „raportul sexual voluntar între bărbați” era pedepsit cu închisoare de până la trei ani, în diverse surse se întâlnește opinia că acesta ar fi fost abrogat în anul 1995. Totuși, realitatea este ceva mai nuanțată. În cadrul unei reforme legislative mai ample, articolul nu a dispărut, ci a fost modificat substanțial.

Începând cu 15 iunie 1995, acesta a primit o nouă denumire — „Articolul 106. Sodomie forțată”. În noua redacție, articolul se referea deja la „sodomie săvârșită asupra unui minor ori prin aplicarea violenței fizice sau psihice, ori prin folosirea stării de neputință a victimei”, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la doi la cinci ani.

Astfel, articolul a fost menținut, însă sensul său a fost schimbat fundamental: din 1995, în Republica Moldova a avut loc, de facto, încetarea urmăririi penale pentru relațiile homosexuale consensuale între persoane adulte, deși noțiunea de „sodomie” a continuat să existe formal în legislația penală.

În această formă, articolul a fost în vigoare până la adoptarea noii ediții a Codului penal — nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În Codul penal actualizat, articolul 106 se referea deja la „confiscarea forțată a bunurilor”, iar infracțiunile cu caracter sexual au fost reunite în șase articole ale Capitolului IV:
171 — „Violul”;
172 — „Acțiuni violente cu caracter sexual”;
173 — „Hărțuirea sexuală”;
174 — „Raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”;
175 — „Acțiuni cu caracter obscen”;
175¹ — „Ademenirea unui minor în scopuri sexuale”.

Din acest moment, noțiunea de „sodomie” a dispărut complet din legislația Republicii Moldova — și, în esență, din viața publică.

Viața în umbră

Articolul 106 însemna că, în perioada sovietică, bărbații homosexuali erau nevoiți să trăiască permanent cu teamă, ascunzându-se de societate. Relațiile sexuale între bărbați erau sancționate penal. Autorului acestui material nu îi este cunoscut dacă, în RSS Moldovenească, cineva a fost condamnat în temeiul acestui articol. Însă teama unei posibile condamnări îi urmărea pe homosexuali de-a lungul întregii vieți.

Și totuși, bărbații homosexuali continuau să trăiască și să iubească, deși într-o atmosferă de secret. Se întâlneau în anumite locuri, a căror existență era păstrată în discreție. Unele dintre acestea — de exemplu, Parcul A. S. Pușkin, toaletele publice de la Lacul Comsomolist, autogările și gările feroviare, precum și un loc din sectorul Botanica, cunoscut drept „la avion” — erau bine cunoscute în comunitate.

Aici, printre ai lor, bărbații homosexuali puteau fi ei înșiși: comunicau, făceau cunoștință și începeau relații. Existau și apartamente în care se adunau grupuri de prieteni homosexuali. Aceștia își petreceau adesea timpul împreună: mergeau la cinema, la concerte și spectacole, sărbătoreau zile de naștere și alte evenimente. Uneori, doi bărbați locuiau împreună ca un cuplu, deși asemenea situații erau rare. De regulă, o astfel de conviețuire stârnea numeroase întrebări din partea vecinilor și, uneori, chiar reacții agresive.

Pe lângă miliție, trebuiau să se teamă și de așa-numiții „remontniki” — homofobi agresivi care le propuneau bărbaților homosexuali să se întâlnească, pretinzând că sunt interesați de o relație, pentru ca ulterior să îi agreseze fizic sau să îi șantajeze. Totuși, nu de puține ori, victimele reușeau să se apere.

Însă, în cazul unei agresiuni sau al unui șantaj, aceștia se temeau să se adreseze organelor de ordine. În practică, milițienii se poziționau adesea de partea „remontnikilor”, iar bărbații homosexuali ajungeau astfel într-o situație fără ieșire. Reprezentanții organelor de ordine puteau — și nu rareori chiar o făceau — să îi informeze pe angajatori că unul dintre salariații lor frecventa locuri cunoscute drept puncte de întâlnire ale homosexualilor. După aceea, persoana respectivă începea să aibă probleme.

La 8 mai 1998, Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a fost înregistrat ca instituție neguvernamentală fără statut de membru. Fondatorii au fost: Alexei Marchkov (președinte și director al centrului), Sofia Marchkova, Nadejda Mițieva și Ivan Zverev (cenzor). Contabilitatea a fost asigurată în regim de voluntariat de către Elena Mițieva.

În octombrie 1998 a apărut primul număr al revistei „Zerkalo”, fapt confirmat de mențiunea de pe prima pagină a copertei. Tirajul nu este indicat, însă acest număr a fost cel mai mare din întreaga istorie a revistei — 2.500 de exemplare. La acel moment, revista nu era încă înregistrată oficial.

La 6 noiembrie 1998, revista „Zerkalo” a fost înregistrată ca firmă „Zerkalo” SRL. Redactor-șef și director a devenit Alexei Marchkov, iar contabil — Elena Mițieva.

În primul număr al revistei a fost publicat „Apelul către opinia publică a Republicii, către gay-ii și lesbienele din Moldova”. Anume acest text a generat numeroase reacții în mass-media — un adevărat progres în spargerea blocadei tăcerii care înconjura tema homosexualității în țară.

La sfârșitul anului 1998, „Argumentî i Faktî — Moldova” a publicat un interviu cu Alexei Marchkov, directorul Centrului de Informații „GENDERDOC-M” („Legea tolerează, dar mulțimea lovește”, nr. 50 (133), decembrie 1998). Despre activitatea de gen a relatat și ziarul „Iunoști” („Credem, sperăm, așteptăm”, nr. 12 din 23 octombrie 1998). Apariția primului număr al revistei a fost menționată de ziarul „Novoe Vremea” („În «Zerkalo» gay-ii s-au văzut doar pe ei înșiși”, nr. 3 din 25 decembrie 1998). Aceste publicații au avut un ton binevoitor, demonstrând înțelegere și profesionalism.

Totuși, nu au lipsit nici reacțiile deschis xenofobe. Ziarele „Flux” și „Comunismul” au reacționat dur, publicând materiale corespunzătoare: articolul lui St. Stoian „Valul homosexualității a ajuns la Chișinău” și replica lui K. Voloșin „Ori e de-al lor, ori banii nu miros”, în rubrica „Presa liberă a regimului”.

Autorii acestor materiale prezentau persoanele LGBT drept o „amenințare socială”, susținând că „homosexualitatea” ar duce la degradarea societății și distrugerea familiei. Logica lor se reducea la ideea că singura cale de „salvare a societății” ar fi izolarea homosexualilor, inclusiv internarea acestora în instituții psihiatrice.

În cel de-al doilea număr al revistei „Zerkalo” (deja înregistrat), apărut la începutul anului 1999, copreședintele Senatului Mișcării „Curcubeu/Raduga”, Vlad Negru, remarca pe bună dreptate:

„Nu se știe ce anume alimentează pornirile homofobe ale moraliștilor de extremă dreapta și extremă stângă… Desigur, le-ar fi mai ușor să trăiască dacă toți cei care nu corespund standardelor lor ar fi închiși în clinici speciale — dar cum vor explica, de pildă, unui copil cunoscut, de ce unchiul acela, perfect obișnuit la prima vedere, este târât de sanitari într-o mașină?.. Nu vă amintește asta de nimic?”

În esență, articolul publicat în același număr, „Din fericire, nu toți au ridicat piatra”, a devenit prima declarație politică a Mișcării Obștești „Curcubeu/Raduga”. Acesta a „trezit” comunitatea și a oferit un impuls puternic pentru noi publicații în presă, la radio și la televiziune.

La 17 ianuarie 1999, la Chișinău a avut loc o întrunire a reprezentanților comunității LGBT (au fost prezenți doar bărbați gay), care s-a transformat într-o conferință de constituire a Mișcării Obștești a gay-ilor și lesbienelor din Moldova „Curcubeu” („Raduga”). Conferința a ales organul de conducere — Senatul, condus de președintele Alexei Marchkov, precum și trei copreședinți, reprezentând interesele diferitelor grupuri (gay, lesbiene, bisexuali), și doi senatori — secretarul responsabil și juristul. Funcția de copreședinte din partea lesbienelor a rămas vacantă, deoarece organizatorii Centrului și ai mișcării nu aveau, la acel moment, contacte cu lesbienele.

Primul proiect implementat de Centru s-a intitulat „Drepturile omului și minoritățile sexuale în Moldova”. Acesta a fost finanțat de Fundația Soros Moldova. Bugetul proiectului a constituit 3.260 de dolari SUA. Coordonatori au fost Alexei Marchkov și Natalia Esmanciuc.

Proiectul a inclus organizarea a două seminare internaționale:

„Aspecte sociale și psihologice ale homosexualității” — decembrie 1999;

„Dreptul la viață privată în conformitate cu standardele europene și internaționale” — februarie 2000.

Ambele evenimente au avut loc în Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din centrul Chișinăului și au reunit aproximativ 30 de participanți. Un sprijin substanțial a fost oferit de colaboratorii Comitetului Helsinki din Moldova.

În urma seminarelor, organizatorii au reușit să economisească o mică sumă, cu ajutorul căreia, cu acordul fundației-partener, a fost publicat un număr special al revistei „Zerkalo”, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, care a inclus principalele materiale ale evenimentelor.

Presa republicană a manifestat, de asemenea, interes. În „Novoe Vremea”, Aleksandr Suvorin a publicat un reportaj intitulat „A fost descoperită o nouă floare: Ivan-da-Vasilii”, cu subtitlul: „Minoritățile sexuale își vor revendica mai devreme sau mai târziu drepturile, iar acest lucru va trebui gestionat”.

El scria:
„Concluziile seminarului de la Chișinău arată că în Moldova crește și se dezvoltă un fel de embrion al viitoarei mișcări gay… Situația se schimbă sub ochii noștri… Lumea noastră se schimbă și, uneori, nu așa cum ne-am dori. Nu putem face nimic în această privință… Rămâne doar să căutăm un compromis. În ultimii zece ani, Moldova nu face altceva decât să învețe să caute compromisuri. Prin urmare, nimic nu se va schimba calitativ — va apărea doar încă un exercițiu de toleranță: dificil și, se pare, inevitabil.”

În anul 2000, Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a fost acceptat ca membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Tinerilor și Studenților LGBTQI+ — IGLYO.

Organizația a fost fondată în 1984 și își are sediul la Bruxelles. IGLYO este cea mai mare rețea din lume de organizații de tineret care activează pentru protejarea drepturilor tinerilor LGBTQI+.

În prezent, aceasta reprezintă interesele a peste 135 de organizații membre din mai mult de 40 de țări ale regiunii europene. Activitatea sa se concentrează pe apărarea drepturilor, consolidarea capacităților și asigurarea libertății tinerilor LGBTQI+ cu vârsta de până la 30 de ani.

Foto: iglyo.org

Cea de-a doua conferință de raportare și alegeri a mișcării publice a gay-ilor și lesbienelor din Moldova „Curcubeu/Радуга” urma să aibă loc la 23 septembrie 2000, în incinta Bibliotecii B. P. Hasdeu. Cu o zi înainte însă, directoarea bibliotecii a primit amenințări din partea unor enoriași, a poliției și a Mitropoliei Moldovei. Printre altele, s-a comunicat că biblioteca urma să fie pichetată de studenți ai Academiei Teologice. În consecință, conferința a fost transferată la Biblioteca de Arte.

Evenimentul a început în prezența unui angajat al poliției, care se afla printre invitați. După aproximativ douăzeci de minute, în sală a intrat comisarul poliției din Chișinău, V. Coval, care a cerut încetarea conferinței, invocând un ordin venit „de sus”. Afară, participanții erau așteptați de un microbuz cu polițiști. Organizatorii au refuzat propunerea de a continua conferința în altă locație, deoarece comisarul nu a prezentat niciun document oficial.

Președintele mișcării, A. P. Marcikov, a reamintit că activitatea Centrului de Informații „GENDERDOC-M”, care apăra drepturile gay-ilor și lesbienelor și lupta împotriva discriminării pe criteriul orientării sexuale, era una legală. În aceste condiții, conferința a trebuit să fie închisă și amânată pentru o altă dată.

„GENDERDOC-M” a informat despre incident organizații internaționale pentru apărarea drepturilor omului, printre care Consiliul Europei, Amnesty International, Human Rights Watch, organizația internațională pentru drepturile gay-ilor și lesbienelor, precum și ambasadele acreditate la Chișinău. Incidentul a căpătat rezonanță internațională.

La 2 decembrie 2000, conferința a avut totuși loc

Cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, la lucrările conferinței au participat peste 30 de persoane, inclusiv reprezentanți din Bălți și Tiraspol, precum și Florin Buhuceanu, președintele asociației „ACCEPT” din București.

Participanții au discutat despre discriminarea continuă a gay-ilor și lesbienelor din Moldova, precum și despre cazuri de agresiune, șantaj, amenințări și alte încălcări ale drepturilor omului. A fost adoptată decizia de a crea, în cadrul Centrului de Informații „GenderDoc-M”, o comisie obștească care să investigheze asemenea cazuri și să facă publice rezultatele, inclusiv la nivel internațional. De asemenea, se planifica includerea unui jurist în echipa Centrului, pentru acordarea de asistență juridică reprezentanților comunității LGBT.

În legătură cu crearea acestei comisii, participanții au decis dizolvarea mișcării „Curcubeu/Радуга” și au adresat un apel opiniei publice din republică. În acesta se sublinia: „Nu avem nevoie de propagandă privind o revoluție sexuală. Pentru noi este important să creăm în societate o atmosferă în care frica să înceteze să mai fie un factor determinant.”

Numărul 1–2 (4–5) al revistei „Zerkalo” a apărut la începutul anului 2001, în cadrul proiectului „Aspecte informaționale ale homosexualității”, cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova. Din acel moment, publicația a început să apară cu regularitate — în diferiți ani, cu o periodicitate diferită și cu sprijinul mai multor donatori. O contribuție deosebită la editarea revistei a avut-o Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Kiev.

Trebuie menționat faptul că, atunci când am publicat numărul 4–5 și am dorit să îl introducem în rețeaua de vânzare cu amănuntul, ni s-a comunicat că materialele trebuiau mai întâi să fie supuse unei expertize la Agenția de Stat pentru Protecția Moralității, iar informația privind efectuarea acestei expertize trebuia publicată chiar în revistă. Așa am și procedat.

Când numărul șase era pregătit pentru tipar, redactorul-șef al publicației, Alexei Marcicov, s-a prezentat la Agenția de Stat. Acolo a fost întâmpinat într-o manieră destul de prietenoasă de angajatele instituției. Una dintre ele, după ce a citit materialele, i-a spus: „De ce să promovați homosexualitatea? Nu ar fi mai bine să publicați materiale și fotografii cu caracter erotic? S-ar vinde mai bine”.

Domnul Marcicov nu a răspuns sugestiilor angajatelor Agenției de Stat, le-a mulțumit pentru atenție, a luat avizul dactilografiat și a plecat.

Astfel, începând cu numărul 6, revista „Zerkalo” a început să fie comercializată prin rețelele de distribuție MOLDPRESA și POȘTA MOLDOVEI. Iar pe pagina a treia a fiecărui număr ulterior a apărut mențiunea: „Materialele acestui număr au fost supuse expertizei Agenției de Stat pentru Protecția Moralității”. Oricine va răsfoi vreodată colecția revistei nu va putea să nu remarce această frază, imprimată în partea de jos a paginii a treia, pe un fundal negru.

Pentru a înțelege cât de populară devenise în scurt timp revista noastră, vom cita un fragment din editorialul „Răbdarea și munca, dar și prietenii ne-au ajutat să rezistăm și să ne câștigăm un loc demn sub soare”, scris de Alexei Marcicov cu prilejul aniversării a cinci ani de activitate a Centrului de Informații „GENDERDOC-M” și publicat în nr. 2 (18) din anul 2003.

Vorbind despre realizările organizației, acesta nu putea să nu menționeze și revista „Zerkalo”:

„Acum edităm propria noastră revistă, «Zerkalo», care apare o dată la două luni. Conținutul și calitatea sa tipografică sunt apreciate nu doar în țara noastră, ci și mult dincolo de hotarele ei. Organizații pentru gay și lesbiene din Moscova și Sankt Petersburg, Saratov, Omsk, Nikolaev, Kaniv din regiunea Cerkasî, Zaporojie, Dnipropetrovsk și Harkov, precum și din Belarus, Israel și Kârgâzstan ne solicită să le trimitem «Zerkalo» nu în câteva exemplare, ci în zeci și chiar sute de exemplare. Din păcate, nu avem această posibilitate, deși oamenii au nevoie de informațiile pe care le publicăm.”

Nu este, așadar, întâmplător faptul că la 10 noiembrie 2008, în clubul de noapte Military Pub, au avut loc festivități dedicate deja celei de-a zecea aniversări a revistei „Zerkalo”.

Evenimentele aniversare începuseră încă din 7 noiembrie, la sediul Centrului de Informații „GENDERDOC-M”, unde cititorii telefonau pentru a felicita echipa cu ocazia aniversării și pentru a-i mulțumi pentru activitatea desfășurată. Ulterior, în jurul unei mese rotunde s-a reunit și colectivul Centrului. Au fost rememorate vremurile în care a apărut primul număr, apoi al doilea și al treilea. Începând însă cu cea de-a patra ediție, „Zerkalo” a devenit principala tribună și principalul promotor al tuturor activităților noastre, organizate de comunitate și pentru comunitate.

În decurs de zece ani au fost publicate 35 de numere. Cum au fost acestea? Toate epitetele pot fi lăsate deoparte, păstrând doar două: „necesare și importante”. Cel puțin așa le-au caracterizat cititorii. Iar pentru editori acesta este lucrul esențial — ca revista să fie solicitată și apreciată de public.

Atunci, la petrecerea aniversară organizată cu prilejul celor zece ani de existență a revistei, redactorul-șef Alexei Marcicov a declarat:

„Înțelegem că periodicitatea și volumul revistei au de suferit, însă ne putem mândri cu faptul că aceasta este singura publicație din țările CSI și din fostul bloc socialist care a reușit să existe o perioadă atât de îndelungată. Probabil că secretul longevității revistei constă în dragostea pe care i-o poartă cititorii săi.”

…După acest eveniment aniversar, revista „Zerkalo” a continuat să apară încă zece ani. În 2018 a văzut lumina tiparului ultimul număr — 1 (61).

La ceva timp după aceea, Alexei Marcicov a transmis societatea „Zerkalo” SRL unuia dintre angajații GDM, care ulterior a redenumit-o și i-a schimbat domeniul de activitate.

Astfel s-a încheiat istoria revistei și a societății „Zerkalo” SRL.

Istoria petrecerilor comunității din Chișinău este povestea unui drum de la izolarea totală la primele insule de libertate, unde fiecare putea fi el însuși, fără teamă și fără să privească mereu peste umăr.

Primele evenimente care au adunat până la cincizeci de bărbați gay din Chișinău au fost două conferințe internaționale organizate de Centrul GENDERDOC-M la sfârșitul anului 1999 și începutul anului 2000. De fiecare dată, acestea se încheiau cu un banchet, discuții animate și râsete, iar unii invitați și-au găsit chiar acolo un partener. A urmat o scurtă pauză, în care întâlnirile cu „oameni ca noi” erau posibile fie la „pleșka”, cum era numit în argoul comunității locul de întâlnire al bărbaților gay, fie într-un cerc restrâns de prieteni.

Apoi, datorită inițiativei prietenilor noștri olandezi Dennis și Paul, din ianuarie 2001 am putut din nou să ne întâlnim, să dansăm, să organizăm jocuri și chiar să ne sărutăm. Cu alte cuvinte, să ne distrăm fără să privim cu teamă în jur. Am început să organizăm seri de socializare pe care comunitatea de gay și lesbiene le numea, în amintirea primelor întâlniri, „conferințe” sau, într-un limbaj mai modern, discoteci.

Ianuarie 2001: o atmosferă ca acasă la restaurantul „La plopii fără soț”

Organizatorii au început să caute localuri, însă majoritatea proprietarilor de restaurante din Chișinău refuzau cu dispreț, din cauza prejudecăților. Primii angajați surprinși de băieții noștri care dansau îmbrățișați au fost cei ai restaurantului „La plopii fără soț”. Pe atunci, acolo lucra un tânăr din comunitate — să-i spunem Vanea. El însuși a propus să organizăm petrecerile la ei, iar lucrurile s-au dovedit destul de simple.

După cum își amintește Alexei Marcicov: „Mesele erau așezate în formă de U pe o mică terasă de vară. Abia încăpeam cu toții, dar toată lumea era foarte bucuroasă și mulțumită. Am comandat vin bun și ieftin de la un băiat din comunitate care avea propria vie. Dansam în curte — era un spațiu închis, iar băieții nu puteau fi văzuți din stradă.” În schimb, cei care lucrau înăuntru vedeau foarte bine totul, iar unii înțelegeau și despre ce era vorba. Lui Vanea au început să i se pună întrebări incomode, așa că a treia oară nu ne-a mai invitat acolo.

Primii pași: în căutarea unui spațiu sigur

Odată pusă temelia acestei tradiții de a oferi comunității asemenea seri, nu ne mai puteam opri, așa că echipa a continuat să caute alte săli. Puțini acceptau măcar să ia în considerare o astfel de propunere. Într-un local din sectorul Botanica, administratorul a spus cu dispreț: „Vă imaginați cine o să mai vină aici după voi?”

Totuși, se găseau și locuri liniștite, ferite de privirile curioșilor. Unul dintre ele a fost un mic bar de la subsol, pe strada Armenească, unde au avut loc două discoteci. La una dintre aceste petreceri, cuprinși de emoție, doi tineri s-au apropiat de Alexei Marcicov și l-au rugat să-i declare un cuplu. Așa a luat naștere în Moldova tradiția căsătoriilor simbolice între persoane de același sex.

Un loc aparte în această istorie îl ocupă și „Cafeneaua dietetică” de lângă Teatrul „A. P. Cehov”. Acolo s-a petrecut o întâmplare neobișnuită, dar semnificativă: doi tineri au venit la petrecere cu taxiul, în ținute feminine spectaculoase. „Ieșirea lor în lume” a creat o situație periculoasă în trafic și agitație printre trecători. Deși organizatorii nu au îndrăznit atunci să-i lase să intre în sală, din motive de siguranță, tocmai această apariție curajoasă a făcut echipa să se gândească pentru prima dată serios la organizarea unui adevărat concurs internațional de drag queens.

2002: era „Millennium” și primul Pride

În 2002, în Moldova a avut loc primul Pride. Principalul său spațiu de desfășurare a fost „Millennium”, redenumit ulterior „XXL”, din sectorul Botanica. Tot acolo a avut loc și prima discotecă de amploare, cu o veritabilă atmosferă de club. Evenimentul a atras invitați din străinătate, parteneri și chiar televiziunea — un reportaj a fost difuzat de PRO TV. Mai târziu, petrecerile s-au mutat la „B52”, în sectorul Ciocana, dar amenințările unor persoane homofobe și problemele de siguranță ne-au obligat să renunțăm curând și la acest loc.

Epoca de aur a clubului „Haos” (2002–2005)

În toamna anului 2002 a început „epoca de aur” a petrecerilor comunității. Liuba, directoarea artistică a clubului „Haos”, a propus ea însăși să organizăm întâlniri regulate — mai întâi marțea și miercurea, apoi lunea. În ciuda programului incomod din timpul săptămânii, localul nu era niciodată gol și a devenit o casă legendară pentru comunitate. Aici s-au desfășurat, cu multă efervescență, edițiile a doua, a treia și a patra ale Pride-ului. În timpul renovării clubului, petrecerile s-au mutat temporar în sectorul Botanica, la cafeneaua „Palmira”, dar, după redeschidere, toată lumea s-a întors acasă. Epoca „Haos” s-a încheiat abia când clădirea a fost vândută.

Perioada nomadă: în căutarea unei noi case

După închiderea clubului „Haos”, a urmat o perioadă de mutări dintr-un local în altul:

• „Ecuator” — un spațiu aflat la etajul restaurantului cu același nume. A rămas în amintire datorită scenei mari pentru spectacolele drag și seturilor lui DJ Dooh, îndrăgit de comunitate, însă și-a închis porțile din cauza creșterii bruște a chiriei.
• „Street Dance” și „Chocolate” — aceste localuri nu au prins rădăcini în viața comunității, din cauza sălilor neprimitoare și a prețurilor inaccesibile.
• „Casanova” — avea o atmosferă plăcută, dar s-a dovedit nesigur: participanții erau atacați pe stradă, chiar după colț.
• „Zero”, „Penalty”, „GP” și „Alibi” — ultimele opriri ale acestui lung traseu prin cluburi. De altfel, „Alibi” s-a apropiat cel mai mult de căldura legendarului „Haos”, însă, în cele din urmă, s-a închis și el.

Au existat și alte locuri emblematice — Soho, Studio 01, Star Track, Military Pub, Faraon și multe altele. Proprietarii lor știau, cu siguranță, cum să facă afaceri. Fiecare dintre aceste locuri a lăsat amintiri frumoase în inimile multor persoane din comunitatea LGBTI+ și ale angajaților Centrului GENDERDOC-M.

La 8 martie 2001, Centrul de Informații GENDERDOC-M a primit o scrisoare de la Bruxelles, din partea Asociației Internaționale a Lesbienelor și Gay-lor (ILGA). Scrisoarea începea cu următoarele cuvinte: „Bun venit în comunitatea internațională a lesbienelor și gay-lor!”

Scrisoarea anunța că Centrul fusese acceptat ca membru asociat al ILGA. Următorul pas urma să fie obținerea statutului de membru cu drepturi depline, în cadrul următoarei conferințe mondiale a asociației, programată pentru același an.

Acest lucru a fost posibil în mare măsură datorită organizației suedeze RFSL, care a achitat cotizația de membru pentru noi.

La acea dată, ILGA avea deja statut consultativ pe lângă Consiliul Europei și relații de colaborare cu Parlamentul European și Comisia ONU pentru Drepturile Omului.

Aderarea la ILGA a deschis noi oportunități pentru GENDERDOC-M: participarea la campanii internaționale pentru drepturile persoanelor LGBT+, colaborarea cu organizații pentru apărarea drepturilor omului din diferite țări și solicitarea sprijinului internațional în cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor gay, lesbiene, bisexuale și transgen din Moldova.

A fost un pas important în dezvoltarea Centrului și în consolidarea relațiilor sale internaționale. Din acel moment, puteam conta pe sprijinul unei comunități mondiale numeroase.

După cum se spune, nu mai eram singuri.

În perioada 14–21 iunie 2026, Centrul de Informații GENDERDOC-M a organizat cea de-a 25-a ediție, aniversară, a Festivalului Moldova Pride, sub sloganul „Iubirea creează, legea protejează”. Tema centrală a fost recunoașterea juridică a cuplurilor de același sex și dreptul fiecărei persoane de a întemeia o familie protejată de lege. Festivalul a îmbinat o campanie de informare, evenimente publice, cooperare regională și participarea la marșul Chișinău Pride, care a reunit aproximativ 1.000 de persoane.

Campania a debutat cu un spot video realizat de regizorul și activistul Leo Zbancă, prezentat la 14 iunie. Acesta a urmărit trei istorii ale emigrației moldovenești: plecarea pentru supraviețuire, căutarea unei vieți mai bune și mutarea într-o altă țară pentru a putea întemeia o familie recunoscută de lege. Astfel, GENDERDOC-M a conectat revendicarea egalității în drepturi cu experiența multor familii din Republica Moldova, nevoite să trăiască la distanță. Spotul a acumulat peste 1,44 milioane de vizualizări pe Facebook, Instagram, TikTok și YouTube. Pe Facebook, acesta a ajuns la 745.104 utilizatori unici și a înregistrat 2.702 distribuiri. Campania a fost completată de cinci materiale jurnalistice și interviuri publicate de Nokta, Ziarul de Gardă și NordNews.

Ediția aniversară a oferit și ocazia de a rememora istoria mișcării LGBTQI+ din Republica Moldova și de a le mulțumi celor care au sprijinit dezvoltarea acesteia. Deschiderea oficială a avut loc la 16 iunie, la sediul GENDERDOC-M, cu participarea a 52 de persoane. La 17 iunie, evenimentul satiric „Strachina de Jmalț”, dedicat manifestărilor publice de homofobie, transfobie și manipulării politice bazate pe prejudecăți, a reunit 48 de participanți.

La 19 iunie, conferința Coaliției Est-Europene pentru egalitatea persoanelor LGBT+ a reunit 45 de participanți din șapte țări. Aceștia au discutat despre situația drepturilor omului, dezinformare și necesitatea unor acțiuni coordonate pentru apărarea egalității în drepturi. În aceeași zi, Meije Kiel și Nigel Warner au primit premiile „Inimi implicate”, în semn de recunoaștere a contribuției lor la dezvoltarea GENDERDOC-M și la protecția juridică internațională a drepturilor persoanelor LGBT+.

La 20 iunie, Pride Park a reunit 876 de participanți la Artcor. Vizitatorii au avut acces la informații despre drepturi și servicii, testare rapidă anonimă pentru infecții cu transmitere sexuală, ateliere creative și un târg al creatorilor independenți și al organizațiilor societății civile. Magazinul gratuit Free Shop a oferit unui număr de 86 de persoane posibilitatea de a alege haine, cărți și alte obiecte donate de comunitate. Istoria mișcării, drepturile persoanelor trans, prevenirea violenței și recunoașterea familiilor au fost abordate prin expoziții, întâlniri și ceremonii de nuntă simbolice.

La 21 iunie, aproximativ 1.000 de persoane au participat la cea de-a XIV-a ediție a marșului Pride, desfășurată pentru prima dată sub numele Chișinău Pride și organizată de Platforma Organizațiilor LGBTQI+ din Republica Moldova. GENDERDOC-M a participat la marș cu revendicarea recunoașterii și protecției juridice a familiilor întemeiate de cupluri de același sex. Marșul s-a desfășurat fără incidente și a fost cel mai pașnic dintre cele organizate până atunci la Chișinău. În ultima zi a festivalului a avut loc și discuția „La intersecția dintre activism și jurnalism”, cu participarea a 33 de persoane.

Moldova Pride 2026 a arătat cum comunicarea publică, întâlnirile comunitare și solidaritatea internațională contribuie la consolidarea comunității și la obținerea egalității în drepturi. Festivalul aniversar a oferit atât ocazia de a face bilanțul celor 25 de ediții, cât și posibilitatea de a reafirma viziunea de viitor a GENDERDOC-M: fiecare persoană trebuie să aibă dreptul de a trăi în Republica Moldova alături de persoana iubită și de a întemeia o familie recunoscută și protejată de lege.

În perioada 9–11 octombrie 2026, la NOD Space din Chișinău, s-a desfășurat cea de-a șaptea ediție a Coming Out Days Fest, organizată de Centrul de Informații GENDERDOC-M. Festivalul a reunit persoane LGBT+, părinți, artiști și activiști. Proiecțiile de film, discuțiile, expozițiile, atelierele și concertele au creat un spațiu de dialog despre coming out, sprijinul familiei și vizibilitatea comunității queer în viața publică.

Festivalul s-a deschis cu proiecția filmului „Nebunul”, în regia lui Igor Cobileanski, reunind 106 participanți. În zilele următoare, publicul a urmărit documentare și filme de ficțiune despre familie, identitate, discriminare, activism și război. Discuțiile cu realizatorii, inclusiv cu cineasta georgiană Lia Jaqeli, au oferit ocazia de a compara experiențele persoanelor LGBT+ din diferite țări.

Păstrarea istoriei comunității a ocupat un loc important în program. La întâlnirea „Propaganda Brunch: Cum poți schimba lumea de unul singur”, 35 de participanți au ascultat amintirile fondatorului GENDERDOC-M, ale primilor doi directori ai organizației și ale actualei directoare a Centrului. Aceștia au vorbit despre primele coming out-uri publice din Republica Moldova, de la începutul anilor 2000, despre curajul celor care au ales să își asume public identitatea și despre consecințele vizibilității. Au fost relatate și experiențe de outing — dezvăluirea identității unei persoane fără consimțământul acesteia. Două expoziții fotografice au prezentat istoria marșurilor Pride și a primelor nunți queer simbolice, amintind de lupta de lungă durată pentru vizibilitate, viață de familie și recunoaștere.

Un loc aparte l-a avut dialogul dintre generații. Întâlnirea „Un coming out pentru doi” a reunit 42 de persoane, inclusiv zece părinți ai unor copii LGBT+. Trei mame au vorbit despre primele lor reacții, temeri, dificultăți și procesul treptat de acceptare. Participanții au discutat despre sprijinirea celor apropiați, gestionarea presiunii sociale și păstrarea relațiilor de familie. Ideea centrală a întâlnirii a fost că un coming out reprezintă doar una dintre etapele vieții de familie și nu ar trebui să definească întreaga relație dintre părinți și copii.

Arta a oferit o altă modalitate de a vorbi despre vizibilitate și solidaritate. O discuție cu participanți din Moldova, Ucraina, Georgia și Armenia a abordat posibilitățile și riscurile asociate artei queer. Atelierele creative, concertul formației A P R O A P E și celelalte activități au creat un spațiu pentru comunicare, exprimare personală și schimb de experiență.

Festivalul s-a încheiat cu prima ediție a Galei VIZIBILX, care a continuat tradiția Premiilor pentru Curaj, acordate anterior în cadrul Moldova Pride. Cercetarea arhivelor GENDERDOC-M a permis reconstituirea istoriei distincțiilor acordate începând cu anul 2005 și readucerea în atenție a persoanelor al căror coming out public contribuise la vizibilitatea comunității, dar al căror aport nu fusese recunoscut anterior. În total, au fost premiate 31 de persoane — persoane LGBT+ și membri ai familiilor acestora care și-au exprimat deschis sprijinul pentru cei apropiați. Evenimentul de încheiere a reunit 63 de persoane, iar seara s-a încheiat cu un concert susținut de Lia Burg.

Pentru a continua conversația dincolo de festival, GENDERDOC-M a realizat un interviu cu Natalia Ozturk, coordonatoarea grupului de sprijin Bee Parents, și articolul „Coming out-ul: de ce să vorbești despre tine când societatea nu este pregătită să te audă?”. Interviul a valorificat experiența sa de aproximativ 22 de ani de lucru cu părinții copiilor LGBT+. Materialele în limbile română și rusă au fost difuzate de Nokta, Nord News și Ziarul de Gardă.

Coming Out Days Fest 2026 a îmbinat sprijinul pentru familii, cultura queer și păstrarea istoriei comunității. Mărturiile participanților, fotografiile de arhivă și materialele jurnalistice ne amintesc că istoria mișcării pentru egalitate în drepturi se construiește nu doar prin evenimente publice, ci și prin povești personale, prin curajul de a fi tu însuți și prin disponibilitatea celor apropiați de a se accepta și sprijini reciproc.