Istoria organizației

Vorbind despre infama prevedere penală, articolul 106 „Sodomie”, potrivit căruia „raportul sexual voluntar între bărbați” era pedepsit cu închisoare de până la trei ani, în diverse surse se întâlnește opinia că acesta ar fi fost abrogat în anul 1995. Totuși, realitatea este ceva mai nuanțată. În cadrul unei reforme legislative mai ample, articolul nu a dispărut, ci a fost modificat substanțial.

Începând cu 15 iunie 1995, acesta a primit o nouă denumire — „Articolul 106. Sodomie forțată”. În noua redacție, articolul se referea deja la „sodomie săvârșită asupra unui minor ori prin aplicarea violenței fizice sau psihice, ori prin folosirea stării de neputință a victimei”, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la doi la cinci ani.

Astfel, articolul a fost menținut, însă sensul său a fost schimbat fundamental: din 1995, în Republica Moldova a avut loc, de facto, încetarea urmăririi penale pentru relațiile homosexuale consensuale între persoane adulte, deși noțiunea de „sodomie” a continuat să existe formal în legislația penală.

În această formă, articolul a fost în vigoare până la adoptarea noii ediții a Codului penal — nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În Codul penal actualizat, articolul 106 se referea deja la „confiscarea forțată a bunurilor”, iar infracțiunile cu caracter sexual au fost reunite în șase articole ale Capitolului IV:
171 — „Violul”;
172 — „Acțiuni violente cu caracter sexual”;
173 — „Hărțuirea sexuală”;
174 — „Raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”;
175 — „Acțiuni cu caracter obscen”;
175¹ — „Ademenirea unui minor în scopuri sexuale”.

Din acest moment, noțiunea de „sodomie” a dispărut complet din legislația Republicii Moldova — și, în esență, din viața publică.

Viața în umbră

Articolul 106 însemna că, în perioada sovietică, bărbații homosexuali erau nevoiți să trăiască permanent cu teamă, ascunzându-se de societate. Relațiile sexuale între bărbați erau sancționate penal. Autorului acestui material nu îi este cunoscut dacă, în RSS Moldovenească, cineva a fost condamnat în temeiul acestui articol. Însă teama unei posibile condamnări îi urmărea pe homosexuali de-a lungul întregii vieți.

Și totuși, bărbații homosexuali continuau să trăiască și să iubească, deși într-o atmosferă de secret. Se întâlneau în anumite locuri, a căror existență era păstrată în discreție. Unele dintre acestea — de exemplu, Parcul A. S. Pușkin, toaletele publice de la Lacul Comsomolist, autogările și gările feroviare, precum și un loc din sectorul Botanica, cunoscut drept „la avion” — erau bine cunoscute în comunitate.

Aici, printre ai lor, bărbații homosexuali puteau fi ei înșiși: comunicau, făceau cunoștință și începeau relații. Existau și apartamente în care se adunau grupuri de prieteni homosexuali. Aceștia își petreceau adesea timpul împreună: mergeau la cinema, la concerte și spectacole, sărbătoreau zile de naștere și alte evenimente. Uneori, doi bărbați locuiau împreună ca un cuplu, deși asemenea situații erau rare. De regulă, o astfel de conviețuire stârnea numeroase întrebări din partea vecinilor și, uneori, chiar reacții agresive.

Pe lângă miliție, trebuiau să se teamă și de așa-numiții „remontniki” — homofobi agresivi care le propuneau bărbaților homosexuali să se întâlnească, pretinzând că sunt interesați de o relație, pentru ca ulterior să îi agreseze fizic sau să îi șantajeze. Totuși, nu de puține ori, victimele reușeau să se apere.

Însă, în cazul unei agresiuni sau al unui șantaj, aceștia se temeau să se adreseze organelor de ordine. În practică, milițienii se poziționau adesea de partea „remontnikilor”, iar bărbații homosexuali ajungeau astfel într-o situație fără ieșire. Reprezentanții organelor de ordine puteau — și nu rareori chiar o făceau — să îi informeze pe angajatori că unul dintre salariații lor frecventa locuri cunoscute drept puncte de întâlnire ale homosexualilor. După aceea, persoana respectivă începea să aibă probleme.

La 8 mai 1998, Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a fost înregistrat ca instituție neguvernamentală fără statut de membru. Fondatorii au fost: Alexei Marchkov (președinte și director al centrului), Sofia Marchkova, Nadejda Mițieva și Ivan Zverev (cenzor). Contabilitatea a fost asigurată în regim de voluntariat de către Elena Mițieva.

În octombrie 1998 a apărut primul număr al revistei „Zerkalo”, fapt confirmat de mențiunea de pe prima pagină a copertei. Tirajul nu este indicat, însă acest număr a fost cel mai mare din întreaga istorie a revistei — 2.500 de exemplare. La acel moment, revista nu era încă înregistrată oficial.

La 6 noiembrie 1998, revista „Zerkalo” a fost înregistrată ca firmă „Zerkalo” SRL. Redactor-șef și director a devenit Alexei Marchkov, iar contabil — Elena Mițieva.

În primul număr al revistei a fost publicat „Apelul către opinia publică a Republicii, către gay-ii și lesbienele din Moldova”. Anume acest text a generat numeroase reacții în mass-media — un adevărat progres în spargerea blocadei tăcerii care înconjura tema homosexualității în țară.

La sfârșitul anului 1998, „Argumentî i Faktî — Moldova” a publicat un interviu cu Alexei Marchkov, directorul Centrului de Informații „GENDERDOC-M” („Legea tolerează, dar mulțimea lovește”, nr. 50 (133), decembrie 1998). Despre activitatea de gen a relatat și ziarul „Iunoști” („Credem, sperăm, așteptăm”, nr. 12 din 23 octombrie 1998). Apariția primului număr al revistei a fost menționată de ziarul „Novoe Vremea” („În «Zerkalo» gay-ii s-au văzut doar pe ei înșiși”, nr. 3 din 25 decembrie 1998). Aceste publicații au avut un ton binevoitor, demonstrând înțelegere și profesionalism.

Totuși, nu au lipsit nici reacțiile deschis xenofobe. Ziarele „Flux” și „Comunismul” au reacționat dur, publicând materiale corespunzătoare: articolul lui St. Stoian „Valul homosexualității a ajuns la Chișinău” și replica lui K. Voloșin „Ori e de-al lor, ori banii nu miros”, în rubrica „Presa liberă a regimului”.

Autorii acestor materiale prezentau persoanele LGBT drept o „amenințare socială”, susținând că „homosexualitatea” ar duce la degradarea societății și distrugerea familiei. Logica lor se reducea la ideea că singura cale de „salvare a societății” ar fi izolarea homosexualilor, inclusiv internarea acestora în instituții psihiatrice.

În cel de-al doilea număr al revistei „Zerkalo” (deja înregistrat), apărut la începutul anului 1999, copreședintele Senatului Mișcării „Curcubeu/Raduga”, Vlad Negru, remarca pe bună dreptate:

„Nu se știe ce anume alimentează pornirile homofobe ale moraliștilor de extremă dreapta și extremă stângă… Desigur, le-ar fi mai ușor să trăiască dacă toți cei care nu corespund standardelor lor ar fi închiși în clinici speciale — dar cum vor explica, de pildă, unui copil cunoscut, de ce unchiul acela, perfect obișnuit la prima vedere, este târât de sanitari într-o mașină?.. Nu vă amintește asta de nimic?”

În esență, articolul publicat în același număr, „Din fericire, nu toți au ridicat piatra”, a devenit prima declarație politică a Mișcării Obștești „Curcubeu/Raduga”. Acesta a „trezit” comunitatea și a oferit un impuls puternic pentru noi publicații în presă, la radio și la televiziune.

La 17 ianuarie 1999, la Chișinău a avut loc o întrunire a reprezentanților comunității LGBT (au fost prezenți doar bărbați gay), care s-a transformat într-o conferință de constituire a Mișcării Obștești a gay-ilor și lesbienelor din Moldova „Curcubeu” („Raduga”). Conferința a ales organul de conducere — Senatul, condus de președintele Alexei Marchkov, precum și trei copreședinți, reprezentând interesele diferitelor grupuri (gay, lesbiene, bisexuali), și doi senatori — secretarul responsabil și juristul. Funcția de copreședinte din partea lesbienelor a rămas vacantă, deoarece organizatorii Centrului și ai mișcării nu aveau, la acel moment, contacte cu lesbienele.

Primul proiect implementat de Centru s-a intitulat „Drepturile omului și minoritățile sexuale în Moldova”. Acesta a fost finanțat de Fundația Soros Moldova. Bugetul proiectului a constituit 3.260 de dolari SUA. Coordonatori au fost Alexei Marchkov și Natalia Esmanciuc.

Proiectul a inclus organizarea a două seminare internaționale:

„Aspecte sociale și psihologice ale homosexualității” — decembrie 1999;

„Dreptul la viață privată în conformitate cu standardele europene și internaționale” — februarie 2000.

Ambele evenimente au avut loc în Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din centrul Chișinăului și au reunit aproximativ 30 de participanți. Un sprijin substanțial a fost oferit de colaboratorii Comitetului Helsinki din Moldova.

În urma seminarelor, organizatorii au reușit să economisească o mică sumă, cu ajutorul căreia, cu acordul fundației-partener, a fost publicat un număr special al revistei „Zerkalo”, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, care a inclus principalele materiale ale evenimentelor.

Presa republicană a manifestat, de asemenea, interes. În „Novoe Vremea”, Aleksandr Suvorin a publicat un reportaj intitulat „A fost descoperită o nouă floare: Ivan-da-Vasilii”, cu subtitlul: „Minoritățile sexuale își vor revendica mai devreme sau mai târziu drepturile, iar acest lucru va trebui gestionat”.

El scria:
„Concluziile seminarului de la Chișinău arată că în Moldova crește și se dezvoltă un fel de embrion al viitoarei mișcări gay… Situația se schimbă sub ochii noștri… Lumea noastră se schimbă și, uneori, nu așa cum ne-am dori. Nu putem face nimic în această privință… Rămâne doar să căutăm un compromis. În ultimii zece ani, Moldova nu face altceva decât să învețe să caute compromisuri. Prin urmare, nimic nu se va schimba calitativ — va apărea doar încă un exercițiu de toleranță: dificil și, se pare, inevitabil.”

În anul 2000, Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a fost acceptat ca membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Tinerilor și Studenților LGBTQI+ — IGLYO.

Organizația a fost fondată în 1984 și își are sediul la Bruxelles. IGLYO este cea mai mare rețea din lume de organizații de tineret care activează pentru protejarea drepturilor tinerilor LGBTQI+.

În prezent, aceasta reprezintă interesele a peste 135 de organizații membre din mai mult de 40 de țări ale regiunii europene. Activitatea sa se concentrează pe apărarea drepturilor, consolidarea capacităților și asigurarea libertății tinerilor LGBTQI+ cu vârsta de până la 30 de ani.

Foto: iglyo.org

Cea de-a doua conferință de raportare și alegeri a mișcării publice a gay-ilor și lesbienelor din Moldova „Curcubeu/Радуга” urma să aibă loc la 23 septembrie 2000, în incinta Bibliotecii B. P. Hasdeu. Cu o zi înainte însă, directoarea bibliotecii a primit amenințări din partea unor enoriași, a poliției și a Mitropoliei Moldovei. Printre altele, s-a comunicat că biblioteca urma să fie pichetată de studenți ai Academiei Teologice. În consecință, conferința a fost transferată la Biblioteca de Arte.

Evenimentul a început în prezența unui angajat al poliției, care se afla printre invitați. După aproximativ douăzeci de minute, în sală a intrat comisarul poliției din Chișinău, V. Coval, care a cerut încetarea conferinței, invocând un ordin venit „de sus”. Afară, participanții erau așteptați de un microbuz cu polițiști. Organizatorii au refuzat propunerea de a continua conferința în altă locație, deoarece comisarul nu a prezentat niciun document oficial.

Președintele mișcării, A. P. Marcikov, a reamintit că activitatea Centrului de Informații „GENDERDOC-M”, care apăra drepturile gay-ilor și lesbienelor și lupta împotriva discriminării pe criteriul orientării sexuale, era una legală. În aceste condiții, conferința a trebuit să fie închisă și amânată pentru o altă dată.

„GENDERDOC-M” a informat despre incident organizații internaționale pentru apărarea drepturilor omului, printre care Consiliul Europei, Amnesty International, Human Rights Watch, organizația internațională pentru drepturile gay-ilor și lesbienelor, precum și ambasadele acreditate la Chișinău. Incidentul a căpătat rezonanță internațională.

La 2 decembrie 2000, conferința a avut totuși loc

Cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, la lucrările conferinței au participat peste 30 de persoane, inclusiv reprezentanți din Bălți și Tiraspol, precum și Florin Buhuceanu, președintele asociației „ACCEPT” din București.

Participanții au discutat despre discriminarea continuă a gay-ilor și lesbienelor din Moldova, precum și despre cazuri de agresiune, șantaj, amenințări și alte încălcări ale drepturilor omului. A fost adoptată decizia de a crea, în cadrul Centrului de Informații „GenderDoc-M”, o comisie obștească care să investigheze asemenea cazuri și să facă publice rezultatele, inclusiv la nivel internațional. De asemenea, se planifica includerea unui jurist în echipa Centrului, pentru acordarea de asistență juridică reprezentanților comunității LGBT.

În legătură cu crearea acestei comisii, participanții au decis dizolvarea mișcării „Curcubeu/Радуга” și au adresat un apel opiniei publice din republică. În acesta se sublinia: „Nu avem nevoie de propagandă privind o revoluție sexuală. Pentru noi este important să creăm în societate o atmosferă în care frica să înceteze să mai fie un factor determinant.”

Numărul 1–2 (4–5) al revistei „Zerkalo” a apărut la începutul anului 2001, în cadrul proiectului „Aspecte informaționale ale homosexualității”, cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova. Din acel moment, publicația a început să apară cu regularitate — în diferiți ani, cu o periodicitate diferită și cu sprijinul mai multor donatori. O contribuție deosebită la editarea revistei a avut-o Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Kiev.

Trebuie menționat faptul că, atunci când am publicat numărul 4–5 și am dorit să îl introducem în rețeaua de vânzare cu amănuntul, ni s-a comunicat că materialele trebuiau mai întâi să fie supuse unei expertize la Agenția de Stat pentru Protecția Moralității, iar informația privind efectuarea acestei expertize trebuia publicată chiar în revistă. Așa am și procedat.

Când numărul șase era pregătit pentru tipar, redactorul-șef al publicației, Alexei Marcicov, s-a prezentat la Agenția de Stat. Acolo a fost întâmpinat într-o manieră destul de prietenoasă de angajatele instituției. Una dintre ele, după ce a citit materialele, i-a spus: „De ce să promovați homosexualitatea? Nu ar fi mai bine să publicați materiale și fotografii cu caracter erotic? S-ar vinde mai bine”.

Domnul Marcicov nu a răspuns sugestiilor angajatelor Agenției de Stat, le-a mulțumit pentru atenție, a luat avizul dactilografiat și a plecat.

Astfel, începând cu numărul 6, revista „Zerkalo” a început să fie comercializată prin rețelele de distribuție MOLDPRESA și POȘTA MOLDOVEI. Iar pe pagina a treia a fiecărui număr ulterior a apărut mențiunea: „Materialele acestui număr au fost supuse expertizei Agenției de Stat pentru Protecția Moralității”. Oricine va răsfoi vreodată colecția revistei nu va putea să nu remarce această frază, imprimată în partea de jos a paginii a treia, pe un fundal negru.

Pentru a înțelege cât de populară devenise în scurt timp revista noastră, vom cita un fragment din editorialul „Răbdarea și munca, dar și prietenii ne-au ajutat să rezistăm și să ne câștigăm un loc demn sub soare”, scris de Alexei Marcicov cu prilejul aniversării a cinci ani de activitate a Centrului de Informații „GENDERDOC-M” și publicat în nr. 2 (18) din anul 2003.

Vorbind despre realizările organizației, acesta nu putea să nu menționeze și revista „Zerkalo”:

„Acum edităm propria noastră revistă, «Zerkalo», care apare o dată la două luni. Conținutul și calitatea sa tipografică sunt apreciate nu doar în țara noastră, ci și mult dincolo de hotarele ei. Organizații pentru gay și lesbiene din Moscova și Sankt Petersburg, Saratov, Omsk, Nikolaev, Kaniv din regiunea Cerkasî, Zaporojie, Dnipropetrovsk și Harkov, precum și din Belarus, Israel și Kârgâzstan ne solicită să le trimitem «Zerkalo» nu în câteva exemplare, ci în zeci și chiar sute de exemplare. Din păcate, nu avem această posibilitate, deși oamenii au nevoie de informațiile pe care le publicăm.”

Nu este, așadar, întâmplător faptul că la 10 noiembrie 2008, în clubul de noapte Military Pub, au avut loc festivități dedicate deja celei de-a zecea aniversări a revistei „Zerkalo”.

Evenimentele aniversare începuseră încă din 7 noiembrie, la sediul Centrului de Informații „GENDERDOC-M”, unde cititorii telefonau pentru a felicita echipa cu ocazia aniversării și pentru a-i mulțumi pentru activitatea desfășurată. Ulterior, în jurul unei mese rotunde s-a reunit și colectivul Centrului. Au fost rememorate vremurile în care a apărut primul număr, apoi al doilea și al treilea. Începând însă cu cea de-a patra ediție, „Zerkalo” a devenit principala tribună și principalul promotor al tuturor activităților noastre, organizate de comunitate și pentru comunitate.

În decurs de zece ani au fost publicate 35 de numere. Cum au fost acestea? Toate epitetele pot fi lăsate deoparte, păstrând doar două: „necesare și importante”. Cel puțin așa le-au caracterizat cititorii. Iar pentru editori acesta este lucrul esențial — ca revista să fie solicitată și apreciată de public.

Atunci, la petrecerea aniversară organizată cu prilejul celor zece ani de existență a revistei, redactorul-șef Alexei Marcicov a declarat:

„Înțelegem că periodicitatea și volumul revistei au de suferit, însă ne putem mândri cu faptul că aceasta este singura publicație din țările CSI și din fostul bloc socialist care a reușit să existe o perioadă atât de îndelungată. Probabil că secretul longevității revistei constă în dragostea pe care i-o poartă cititorii săi.”

…După acest eveniment aniversar, revista „Zerkalo” a continuat să apară încă zece ani. În 2018 a văzut lumina tiparului ultimul număr — 1 (61).

La ceva timp după aceea, Alexei Marcicov a transmis societatea „Zerkalo” SRL unuia dintre angajații GDM, care ulterior a redenumit-o și i-a schimbat domeniul de activitate.

Astfel s-a încheiat istoria revistei și a societății „Zerkalo” SRL.