Anul 2023, probabil, va intra în istorie pentru comunitatea LGBT din Moldova ca an în care cuplurile homosexuale au îndrăznit să ceară înregistrarea oficială a căsătoriei. Acest pas important coincide cu cea de-a 25 aniversare a Centrului de Informații Genderdoc-M. Deci, până la acest pas curajos, a fost nevoie de 25 de ani. Ani de luptă continuă pentru posibilitatea de a cere un drept fundamental, pe care restul cetățenilor îl obțin automat.

Cadrul legal imperfect a complicat mult viețile cuplurilor LGBT din Moldova, dar, bineînțeles că nu a reușit să devină un obstacol împotriva dragostei, a creării familiilor sau organizării nunților.

Ne-am gândit că e un moment potrivit să vă povestim despre primele nunți LGBT jucate în Moldova, mult înainte să se poată vorbi deschis despre asta.

Cel mai longeviv cuplu căsătorit pe care am reușit să-l cunosc, și-a sărbătorit deja cea de-a 20-a aniversare.

Oleg și Adrian sunt printre primele cupluri homosexuale care a avut curajul să-și oficializeze căsătoria și să joace o nuntă adevărată, moldovenească.

„Demult vroiam să declarăm public că formăm un cuplu. Ne era un pic frică la început, cum va fi perceput de părinți. Ei știau despre relația noastră, dar nu știu cât de pregătiți erau să se afle public despre asta. În rest nu ne păsa prea mult de opinia altor oameni. Pentru noi era important că ne oficializăm relația, ne iubim reciproc și vrem să rămânem împreună pentru tot restul vieții. O altă motivație a fost să oferim un exemplu altor cupluri. Este mult mai ușor să faci acest pas când cineva l-a făcut înaintea ta”, explică Oleg.

Oficializarea relației a avut loc în unul dintre cluburile de noapte din Chișinău, în cadrul evenimentului anual Moldova Pride. Și chiar dacă actul înregistrării oficiale avea un sens mai degrabă simbolic, pentru că nu asigura vreun drept noii familii, pregătirile de nuntă au fost mai mult decât adevărate, își aduce aminte Oleg:

„Acum este mai greu să îmi aduc aminte, pentru că suntem în altă situație”, își continuă Oleg povestea. Oleg este cetățean Ucrainean și se află în Ucraina la moment: „Ne aducem aminte pentru că avem poze, am fost pe coperta din spate a revistei Parlamentului European cu titlul: „Toată lumea poate spune că iubește, dar nu toată lumea o poate spune deschis”. Îmi aduc aminte de febra pregătirilor: cum căutam costumele de nuntă, cravatele, cât de greu a fost să alegem inelele potrivite. Cum ne priveau vânzătorii în magazine, când veneam împreună să măsurăm verighete. Nu a fost ușor. Toate pregătirile au durat mai mult de o lună.”

Cât ține de tradițiile moldovenești, nu își aduce aminte cu prea multă plăcere de seara evenimentului.

„Ziua nunții a fost un haos total pentru mine. Am venit la Chișinău cu o zi înaintea nunții pentru că eu sunt cetățean ucrainean, iar Adrian de mutase la mine, în Ucraina. Nu am avut timp pentru planificări și repetiții. Dar cel mai deranjant moment pentru mine a fost prezența presei. Erau multe camere de luat vederi și multe întrebări prostești, pe care nu le-ar pune nimeni unui om în ziua nunții.

Nu am avut timp să fim în doi, să ne bucurăm de clipă. Ne grăbeam undeva toată seara.

Apoi a venit multă lume, pe care nu o prea cunoșteam, dar a fost vesel. Lumea tot venea, ne aducea cadouri, se fotografia cu noi, ne spunea cuvinte plăcute. Apoi l-au furat pe Adrian și a trebuit să-l răscumpăr. Acum știu sigur că nunțile mari și zgomotoase moldovenești nu sunt pentru mine (râde). Dacă aș avea ocazia să organizez evenimentul diferit, ar fi doar înregistrarea căsătoriei pe malul mării, după care am merge undeva doar noi doi. Asta ar fi mult mai prețios pentru mine.

Totuși pentru noi a fost foarte important acest pas. Mai târziu, în 2010 căsătoria noastră a fost înregistrată și de către Metropolitan Church Community și acest act este semnificativ pentru noi”, a spus Oleg.

Dar nu evenimentul în sine a fost important, explică Oleg, cel mai important lucru pe care i l-a oferit căsătoria a fost „acceptarea”:

„Rolul și părerea comunității din care faci parte este mult mai important în Moldova decât în Ucraina, de unde sunt eu originar. Este mult mai complicat pentru o familie din Moldova să ia decizii nepopulare, când este mereu sub vizorul vecinilor curioși. Dar oficializarea căsătoriei a dat de înțeles tuturor că relația noastră este una serioasă. Ne-au acceptat. Înainte de război ne întâlneam adesea cu familiile noastre extinse. Ne întâlneam cu rudele și nu mă simțeam niciodată străin la el acasă. Simțeam că sunt de-al lor deja. Oamenii încep să aibă grijă de tine, glumeam împreună, râdeam, culegeam struguri, beam vin. Te acceptă părinții, rudele. Această acceptare este probabil mai presus de toate, când devii parte a familiei mari. Nu le-a fost ușor să accepte, dar după atâția ani împreună, soacrele noastre ne acceptă ca pe propriii fii și asta este foarte important pentru noi.”

Căsătoria lui Oleg și Adrian a fost testată de timp și circumstanțe complicate, dar a rezistat:

„Înainte de una dintre conferințele internaționale, organizate în cadrul Pride-ului în Ucraina, am fost lovit de o mașină. Era deja al doilea accident din viața mea, a doua experiență în care trebuia să o iau de la capăt. Mi-au fost rupte coastele, dar am supraviețuit. Este foarte complicat acest proces de reabilitare, când corpul nu te ascultă, e multă durere, ești absolut neputincios, nu te poți mișca. Adrian muncea în Europa și eu îl rugam să nu vină acasă  pentru că asta ar fi însemnat să-și piardă locul de muncă pe care l-a obținut cu foarte mult efort, dar el a renunțat la tot și a venit să aibă grijă de mine. Și asta a fost foarte prețios pentru mine. Atunci credeam că este cel mai complicat moment din viața noastră (râde), dar am greșit”.

Apoi a început războiul din Ucraina care-i ține separați unul de altul deja mai mult de un an.

„Din cauza războiului suntem în țări diferite. Și e bine că a ieșit astfel, pentru că de acolo, de unde este acum, mă poate ajuta mult. Dacă am fi ambii în Ucraina ar fi fost mult mai complicat acum.

În data de 24 februarie, anul trecut, eu l-am sunat pe Adrian, dimineața devreme. Țin minte că l-am trezit. Îi spun: «Adrian, a început războiul!»

La început nu a spus nimic, tăcea, probabil plângea, nu știu. Nimeni nu știa ce va fi mai departe. Apoi țin minte cum mi-a strigat în receptor: «Orice s-ar întâmpla, să ții minte că ne întâlnim acolo unde locuim. Indiferent dacă va mai fi casa noastră acolo sau nu, eu te voi aștepta mereu acasă.» (plânge)

„Pentru libertate uneori este nevoie să sacrifici ce ai mai scump”, adaugă Oleg 

„Dar când vin asemenea timpuri începi să apreciezi mai mult o zi obișnuită în pace, o zi cu soare, oameni zâmbitori, în care ești liber, poți merge unde vrei, cu cine vrei, poți comunica cu cine vrei, poți râde, călători, te poți bucura de viață. Astea sunt cele mai importante lucruri în viață.

Când vorbim cu Аdrian la telefon și ne amintim momente din viața de cuplu, spunem că toate astea s-au întâmplat în viața trecută, în viața de până la război. Războiul te învață să iubești și să apreciezi mai mult omul de lângă tine, amintirile comune pe care le aveți. Dar noi râdem și ne spunem că oricum va veni timpul când ne vom petrece vacanțele împreună, în Crimeea”, a spus Oleg zâmbind optimist

Tradiția nunților LGBT a început spontan, își aduce aminte Alexei Marcicov, fondatorul primei organizații LGBT din Moldova: „În anul 2001, la una dintre petrecerile ascunse și modeste pe care le organizam, s-au apropiat doi tineri, care mi-au spus:

«Aleksei Petrovich, noi suntem cuplu și am vrea să spuneți despre asta în fața tuturor celor prezenți aici. Tot ce avem împărțim la doi: și casa, și masa. Declarați-ne familie!»

Eu am oprit muzica și am făcut acest anunț. Am spus că acești tineri vor să-i declar pereche, familie așa că îi voi întreba public dacă sunt gata să împarte toate momentele fericite și triste din viața lor, să trăiască în armonie, dragoste și devotament. Și ei și-au spus „Da” unul altuia. Apoi au urmat multe alte solicitări de acest fel și, an de an, noi încercam să le organizăm tinerilor aceste evenimente tot mai solemn și mai frumos.

Atunci când ne gândim fiecare la viața sa, rareori o analizăm în termeni de drepturi, obligații, chiar dacă acestea sunt extrem de importante. Sunt anumite lucruri care apar involuntar în suflet. Vrei să fii ca toată lumea, să fii acceptat așa cum ești, să fii acceptat alături de omul pe care îl iubești, să poți să te lauzi public cu această relație și să te bucuri de dragostea ta. În cuplurile heterosexuale e la fel. Toată lumea vrea să-și demonstreze public iubirea față de partenerul său. E firesc.

De fapt viața devine mult mai ușoară din momentul în care îți găsești perechea. Societatea de astăzi e o societate a oamenilor singuratici. Oamenii de știință vorbesc despre o pandemie a singurătății, mai ales printre oamenii tineri . Printre tinerii care vin la centrul nostru după ajutor, văd adesea oameni nefericiți, văd multă singurătate în ochii lor, iar apoi când își găsesc pe cineva – se schimbă, le dispar toate durerile, încep a le străluci ochii. Sunt total diferiți atunci când iubesc”, explică Alexei Marcicov.

L-am întrebat pe Alexei Marcicov, cât de serioase erau aceste evenimente pentru cuplurile care își oficializau relația, de vreme ce actele înmânate nu le ofereau vreun drept. M-a asigurat că totul era foarte serios de fiecare dată. Un cuplu, care s-a separat, cu timpul a venit după un certificat de divorț.

Este poveste Anei (pseodonim):

„Alexei Petrovich (Marcikov) nu prea vroia să ne înregistreze căsătoria pentru că eram împreună de doar jumătate de an. Dar noi eram foarte hotărâte și insistente. Când oamenii înțeleg că vor să fie împreună, când vezi în ochii persoanei iubite dragoste și dorință nemărginită, nu te poate opri nimic. Totul a fost reciproc și ușor. Nu era nici o îndoială că vrem să fim împreună”, își aduce aminte Iana.

Și în acest caz perechea a trăit emoțiile pregătirilor pentru cel mai important eveniment din viața unui cuplu.

 „Totul a fost foarte serios pentru noi: ne-am cusut rochie, costum, am cumpărat verighete. Eram foarte emoționată pentru că ea era prima mea dragoste mare. Însă părinții noștri nu știau că ne căsătorim, de asta am fost nevoite să purtăm măști în ziua nunții, să nu fim recunoscute.”

Evenimentul solemn a fost organizat în cadrul Pride-ului, în 2008

 „A fost un eveniment frumos, am schimbat verighetele, am primit și cadouri de nuntă de la un cuplu care se căsătorise cu un an mai devreme. Apoi am primit certificatul de căsătorie, un certificat foarte frumos, cu ștampilă. După care am mai stat un pic, am băut câte o cupă de șampanie și am plecat acasă. Fiecare la casa ei, din păcate. Nu locuiam împreună și niciodată nu am reușit să ne mutăm la casa noastră.

Nu am avut o petrecere de nuntă. Nu ne permiteam financiar.”

Nici surprizele de la părinți la o nuntă LGBT nu seamănă prea mult cu cele pe care le primești la o nuntă clasică.

„Eu făcusem coming out-ul la 18 ani, explică Iana, mama știa că sunt lesbiană, dar a acceptat cu greu. Părinții iubitei mele priveau relația noastră ca un joc adolescentin ce urma să treacă cu vârsta. Ce-i drept nu a trecut niciodată. Nu le-am spus părinților că ne căsătorim, dar mama mea a aflat cumva și m-a sunat chiar înainte să ne declarăm solemn iubire veșnică. Mama m-a felicitat ironic cu întemeierea familiei. Eram panicată, nu știam cum să mă adun. Soția mea m-a susținut foarte mult în acel moment, dacă nu era atât de hotărâtă, calmă și echilibrată, probabil că-mi ieșeam din minți. Ea a fost foarte puternică în acel moment.”

Iana spune că certificatul de căsătoriei a fost foarte important pentru ambele:

 „Eram extrem de mândră să ținem în mâini un act care demonstra că suntem deja o familie. Și atitudinea în grupul de prieteni s-a schimbat după asta. Toți știau că suntem familie, erau mult mai atenți cu noi, era clar că această relație este de neatins. Apăruse mai multă siguranță că nu vei pierde persoana iubită, că e cumva a ta. Devenisem mult mai apropiate după asta. Am luptat cot la cot pentru a fi împreună și asta este cea mai caldă amintire.”

Totuși lipsa unor drepturi elementare pe care le au de regulă familiile întemeiate legal, a fost o provocare complicată pentru tinerele căsătorite.

 „În timp era foarte complicat să locuim separat, să nu ne putem, trezi sau adormi împreună, iar atunci când mergeam în anumite instituții să ne rezolvăm problemele, o făceam separat. Era supărător că nu puteam declara că suntem oficial cuplu și avem dreptul să facem totul împreună.

După câțiva ani ne-am separat. În 2012 am început o relație cu o altă persoană, dar condiția noii mele iubitei a fost să am un certificat de divorț, așa că m-am apropiat de Alexei Marcicov și el mi-a spus: «Iana, tu intri în istorie» ( râde). Am luat certificatul și, cu inima împăcată, am format o familie nouă.”

Oficializarea căsătoriei este pentru Iana acum mai importantă ca oricând:

„Vreau s-o cer în căsătorie pe iubita mea și ea își dorește asta. Vom face nuntă, la care vom invita părinții, rudele și prietenii, dar asta nu mai este suficient pentru noi.  Lucrurile pot devini mai complicate dacă vom educa un copil împreună, iar noi ne dorim asta. Dacă aș merge cu el să-l încriu la școală sau aș merge cu el la medic, nu voi putea spune că sunt mama acestui copil. Nu am niciun temei legal să fiu acolo, alături de el. Și asta este o problemă mare pentru mine, pentru că vreau să particip la educația copilului nostru. Eu voi fi a doua mamă și am dreptul să fiu alături de copilul meu”, spune Iana.

Doina IPATII

În una dintre pozele, împrumutate din arhiva personală a lui Oleg, este un urșuleț de pluș. „Este talismanul nostru. I-am dărut această jucărie lui Adrian, după o perioadă lungă de despărțire din cauza că Adrian se mutase în Malta, pentru muncă. Atunci îmi doream ca jucăria să-i aducă aminte de dragostea mea. Acum, după începutul războiului la scară largă, o păstrez la mine în calitate de amuletă. Mă ajută să știu că ursulețul meu mă protejează. „Ursu”, este numele de familie a lui Adrian, ursulețul meu.”

NOTE:

 * În data de 17 ianuarie 2023 CEDO a emis o hotărâre prin care obligă toate statele membre a Consiuliul Europei să adopte legi care ar oferi drepturi egale familiilor LGBT. În data de 1 martie 2023 primul cuplu LGBT din Republica Moldova a depus actele la Agenția Servicii Publice (ASP) pentru a-și înregistra căsătoria. Alte cupluri au urmat acest exemplu, însă ASP a refuzat să înregistreze căsătoria cuplurilor LGBT. Cuplurile au inițiat un proces de judecată comun.

*La 23 mai 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat  o hotărâre prin care a constatat faptul că țara vecină, România, trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex.

CEDO subliniază clar că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.