Comunicat de presă: Marșul Pride 2023 a avut loc!
Duminică, 18 iunie, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Comunității LGBT+ din Moldova „Moldova Pride”, s-a desfășurat Marșul Pride.
La Marș au participat peste 500 de persoane. Numărul de participanți crește în fiecare an, astfel încât și anul acesta putem susține că am avut cel mai mare număr de participanți la Marșul Pride din istoria desfășurării lui în Republica Moldova.
Traseul din acest an a fost ca și cel din anul precedent, fiind și cel mai lung din ultimii ani. Marșul a început la intersecția străzilor București și Ismail și s-a încheiat în Scuarul Consiliului Europei, pe strada Kogălniceanu.
La Marș au participat câțiva deputați și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, atât ai ambasadelor, cât și ai structurilor internaționale.
În timpul Marșului, nu au fost înregistrate incidente. Mai mult decât atât, cordonul format din forțele de ordine a fost mai puțin dens, ceea ce ne bucură mult. Inspectoratul General de Poliție și-a făcut munca corect și profesionist, fapt pentru care le mulțumim în mod deosebit.
Festivalul comunității LGBT+ „Moldova Pride” are loc în paralel cu campania socială anuală. Tema campaniei din acest an, pe care o vom continua și în următorii ani, este parteneriatul civil/căsătoria între persoanele de același sex. Persoanele LGBT+ trebuie să aibă aceeași libertate de a încheia uniuni cu persoanele iubite, pe care o au cuplurile heterosexuale. Credem că e un lucru logic și necesar. Sloganul campaniei este „De bună voie și nesilit de nimeni”.
Centrul de Informații GENDERDOC-M a împlinit anul acesta 25 de ani. Un sfert de secol, zi de azi, am muncit pentru a face istorie și ceea ce am înțeles este că nu există timpuri ideale pentru a cere drepturi egale. Suntem mândri că am ajuns să cerem și dreptul la uniuni legale pentru comunitatea LGBT+ din Moldova.
#MoldovaPride2023
22.05.2026
Drepturile omului
Fratele lui Schumacher se căsătorește cu un francez: Nunta va avea loc la Saint-Tropez
14.05.2026
Drepturile omului
Republica Moldova stagnează în clasamentul ILGA-Europe Rainbow Map 2026: locul 25 din 49 de țări, cu același scor de 38%
24.04.2026
Drepturile omului
Bărbat condamnat pentru violență în familie împotriva unui minor transgen. Instanța a reținut prejudecata bazată pe identitatea de gen
16.04.2026
Drepturile omului
Declarație publică privind un caz de abuz, intimidare și tratament discriminatoriu din partea poliției față de un tânăr transgen
15.04.2026
Drepturile omului
Bărbatul care a instigat la ură în timpul unei întâlniri electorale cu Renato Usatîi, sancționat pentru instigare la discriminare
08.04.2026
Moldova
Laureații Premiului „Inimi implicate” 2026: numele care au marcat comunitatea LGBTQ+
24.03.2026
Drepturile omului
Protest ferm în legătură cu reacția Poliției la posibile abuzuri și încălcări ale drepturilor omului