Au fost decernate anti-premiile anuale „Strachina de Jmalț”, ediția 2022
Anti-premiul anual „Strachina de Jmalț”, oferit de Centrul de Informații GENDERDOC-M, a ajuns la cea de-a patra ediție.
Trofeele, strachini de jmalț, și marele trofeu, un lighean de plastic, sunt decernate, persoanelor publice, afacerilor, funcționarilor și politicienilor care și-au exprimat pe parcursul anului dezacordul cu drepturile egale ale persoanelor LGBT+ din Republica Moldova.
Astfel, anul acesta trofeul pentru „Pentru inovații în domeniul certificării și standardizării homosexualității” merge la Petru Corciun, maior de justiție Ministerul Apărării, pentru faptul că i-a cerut soldatului homosexual, Marin Pavlescu, un certificat care să-i confirme homosexualitatea.
Trofeul „Pentru încercarea de a ședea cu fundul pe două scaune” se duce la Ion Groza, deputat PAS, care a uitat că e deputatul unui partid democrat, cu valori europene, și a votat ca fiind din PSRM împotriva rezoluției 2417 a APCE „pentru a combate creșterea urii împotriva persoanelor LGBTI în Europa”.
Rețeaua de magazine Ocean Fish a luat trofeul „Pentru cea mai băloasă justificare a homofobiei” pentru refuzul de a-l angaja pe Marin Pavlescu pe motiv că „nu suntem homofobi, dar…”
Marele trofeu, Ligheanul de Plastic, a fost decernat deputaților Adunării Populare a UTA Găgăuzia „Pentru că au acoperit Găgăuzia cu ligheanul de alamă al Evului Mediu”, pentru pretinsa lor uitare că în Găgăuzia sunt recunoscute şi garantate drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova.
Ținem să menționăm că Centrul de Informații GENDERDOC-M este o organizație cu valori ecologice, motiv din care strachinile și ligheanul vor rămâne în proprietatea Centrului și vor fi înmânate și în următorii ani.
Evenimentul a fost organizat în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Comunității LGBT+ din Moldova „Moldova Pride”, care se desfășoară la Chișinău în perioada 15– 19 iunie.
Foto: GDM
22.05.2026
Drepturile omului
Fratele lui Schumacher se căsătorește cu un francez: Nunta va avea loc la Saint-Tropez
14.05.2026
Drepturile omului
Republica Moldova stagnează în clasamentul ILGA-Europe Rainbow Map 2026: locul 25 din 49 de țări, cu același scor de 38%
24.04.2026
Drepturile omului
Bărbat condamnat pentru violență în familie împotriva unui minor transgen. Instanța a reținut prejudecata bazată pe identitatea de gen
16.04.2026
Drepturile omului
Declarație publică privind un caz de abuz, intimidare și tratament discriminatoriu din partea poliției față de un tânăr transgen
15.04.2026
Drepturile omului
Bărbatul care a instigat la ură în timpul unei întâlniri electorale cu Renato Usatîi, sancționat pentru instigare la discriminare
08.04.2026
Moldova
Laureații Premiului „Inimi implicate” 2026: numele care au marcat comunitatea LGBTQ+
24.03.2026
Drepturile omului
Protest ferm în legătură cu reacția Poliției la posibile abuzuri și încălcări ale drepturilor omului