Atmosferă destinsă la ultimul eveniment „Moldova Pride 2016”
Finala Karaoke Battle între membrii comunităţii LGBT și prietenii acesteia a avut, probabil, cea mai destinsă atmosferă din toate evenimentele organizate în cadrul festivalului „Moldova Pride”.
Mai întâi de toate datorită organizatorului și prezentatorului, Artiom Zavadovschi, al cărui zâmbet generos spunea: relaxează-te, ce a fost mai greu a trecut. Acum ești printre prieteni, ești în siguranță. În cel de-al doilea rând pentru că atât gazdele cât și oaspeții evenimentului puteau răsufla ușurați după o săptămână plină de activități și un marș extraordinar de frumos, dar cu câteva obstacole serioase de înfruntat.
Acum, după ce înfruntase frica de a lupta public pentru drepturi egale, șapte persoane urmau să-și învingă frica de microfon. Este vorba de finaliștii Karaoke Battle, care, timp de un an au trecut runde săptămânale de calificare.
În final au ajuns Aliona, Valentin, Tanya, Laura, Tonya, Inga și Nikita iar în juriu au fost mai mulți reprezentanți ca de obicei. Este vorba despre participanta concursului televizat „Golos krainî” (Vocea Țării) Maria Kațeva (Ucraina); secretar al juriului a fost Eugeniu Malinovshi; Arina Pugaciova, directoarea „Pugaciova Tur”, care a oferit generos premiul mare; Galina Murzin, regizor de sunet, manager de oficiu și coordonator de voluntari la GENDERDOC-M; Veaceslav Mulear, un alt angajat al GENDERDOC-M, care a prezidat juriul la etapele de calificare; iar președintele juriului a fost Ala Donțu, producător muzical.
Fiecare dintre participanți a interpretat câte două piese. Unii dintre participanți au reușit să uimească publicul prin talentul lor muzical. Laura, una dintre participante, a primit de la Ala Donțu o invitație la probe, în speranța că va putea colabora pe viitor cu producătoarea. Alții s-au evidențiat prin voci deosebite și talent artistic.
În final au ajuns Inga (locu III), Laura (Locul II) și Tatiana ( locul I). Câștigătoarea premiului mare a primit premiu o vacanță la mare în Bulgaria, în hotel All inclusive, de la „Pugaciova Tur”.
De asemenea au fost premiați cei mai activi voluntari. Galina Murzin le-a mulțumit din partea întregii echipe GENDERDOC-M, pentru ajutorul lor, fără de care echipa nu avea să reușească să organizeze un festival atât de frumos. Sincere mulțumiri tuturor participanților l-a festival a adus și Președintele GENDERDOC-M, Alexei Marcicov, după care a declarat oficial închisă cea de-a XV-a ediție a festivalului „Moldova Pride”. Nu însă și sărbătoarea.
După ceremonia de închidere a festivalului a urmat serata de promovare a comportamentului sexual protejat. Invitatele speciale ale serii au fost divele travesti Janna Simeiz (Ucraina) și Tina de Lux (Moldova). Toți doritorii au avut ocazia sa-și afle statutul HIV printr-un test rapid. De asemenea, a fost organizată o loterie cu premii.
Doina IPATII
Video GDM
22.05.2026
Drepturile omului
Fratele lui Schumacher se căsătorește cu un francez: Nunta va avea loc la Saint-Tropez
14.05.2026
Drepturile omului
Republica Moldova stagnează în clasamentul ILGA-Europe Rainbow Map 2026: locul 25 din 49 de țări, cu același scor de 38%
24.04.2026
Drepturile omului
Bărbat condamnat pentru violență în familie împotriva unui minor transgen. Instanța a reținut prejudecata bazată pe identitatea de gen
16.04.2026
Drepturile omului
Declarație publică privind un caz de abuz, intimidare și tratament discriminatoriu din partea poliției față de un tânăr transgen
15.04.2026
Drepturile omului
Bărbatul care a instigat la ură în timpul unei întâlniri electorale cu Renato Usatîi, sancționat pentru instigare la discriminare
08.04.2026
Moldova
Laureații Premiului „Inimi implicate” 2026: numele care au marcat comunitatea LGBTQ+
24.03.2026
Drepturile omului
Protest ferm în legătură cu reacția Poliției la posibile abuzuri și încălcări ale drepturilor omului