La 8 mai 1998, Centrul de Informații „GenderDoc-M” a fost înregistrat ca instituție neguvernamentală fără statut de membru. Fondatorii au fost: Alexei Marchkov (președinte și director al centrului), Sofia Marchkova, Nadejda Mițieva și Ivan Zverev (cenzor). Contabilitatea a fost asigurată în regim de voluntariat de către Elena Mițieva.
În octombrie 1998 a apărut primul număr al revistei „Zerkalo”, fapt confirmat de mențiunea de pe prima pagină a copertei. Tirajul nu este indicat, însă acest număr a fost cel mai mare din întreaga istorie a revistei — 2.500 de exemplare. La acel moment, revista nu era încă înregistrată oficial.
La 6 noiembrie 1998, revista „Zerkalo” a fost înregistrată ca firmă „Zerkalo” SRL. Redactor-șef și director a devenit Alexei Marchkov, iar contabil — Elena Mițieva.
Străpungerea blocadei tăcerii: primele reacții ale mass-mediei
În primul număr al revistei a fost publicat „Apelul către opinia publică a Republicii, către gay-ii și lesbienele din Moldova”. Anume acest text a generat numeroase reacții în mass-media — un adevărat progres în spargerea blocadei tăcerii care înconjura tema homosexualității în țară.
La sfârșitul anului 1998, „Argumentî i Faktî — Moldova” a publicat un interviu cu Alexei Marchkov, directorul Centrului de Informații „GenderDoc-M” („Legea tolerează, dar mulțimea lovește”, nr. 50 (133), decembrie 1998). Despre activitatea de gen a relatat și ziarul „Iunoști” („Credem, sperăm, așteptăm”, nr. 12 din 23 octombrie 1998). Apariția primului număr al revistei a fost menționată de ziarul „Novoe Vremea” („În «Zerkalo» gay-ii s-au văzut doar pe ei înșiși”, nr. 3 din 25 decembrie 1998). Aceste publicații au avut un ton binevoitor, demonstrând înțelegere și profesionalism.
Totuși, nu au lipsit nici reacțiile deschis xenofobe. Ziarele „Flux” și „Comunismul” au reacționat dur, publicând materiale corespunzătoare: articolul lui St. Stoian „Valul homosexualității a ajuns la Chișinău” și replica lui K. Voloșin „Ori e de-al lor, ori banii nu miros”, în rubrica „Presa liberă a regimului”.
Autorii acestor materiale prezentau persoanele LGBT drept o „amenințare socială”, susținând că „homosexualitatea” ar duce la degradarea societății și distrugerea familiei. Logica lor se reducea la ideea că singura cale de „salvare a societății” ar fi izolarea homosexualilor, inclusiv internarea acestora în instituții psihiatrice.
În cel de-al doilea număr al revistei „Zerkalo” (deja înregistrat), apărut la începutul anului 1999, copreședintele Senatului Mișcării „Curcubeu/Raduga”, Vlad Negru, remarca pe bună dreptate:
„Nu se știe ce anume alimentează pornirile homofobe ale moraliștilor de extremă dreapta și extremă stângă… Desigur, le-ar fi mai ușor să trăiască dacă toți cei care nu corespund standardelor lor ar fi închiși în clinici speciale — dar cum vor explica, de pildă, unui copil cunoscut, de ce unchiul acela, perfect obișnuit la prima vedere, este târât de sanitari într-o mașină?.. Nu vă amintește asta de nimic?”
În esență, articolul publicat în același număr, „Din fericire, nu toți au ridicat piatra”, a devenit prima declarație politică a Mișcării Obștești „Curcubeu/Raduga”. Acesta a „trezit” comunitatea și a oferit un impuls puternic pentru noi publicații în presă, la radio și la televiziune.
