GENDERDOC-M

Festivalul Moldova Pride 2025 a început: „Suntem într-un moment decisiv. Viitorul ne aparține, dar trebuie să-l apărăm”

Festivalul Moldova Pride 2025 a început: „Suntem într-un moment decisiv. Viitorul ne aparține, dar trebuie să-l apărăm”

Chișinău, 11 iunie 2025 – Seara trecută, în prezența comunității LGBTQI+, a aliaților, diplomaților și partenerilor din societatea civilă, a fost deschisă oficial cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Moldova Pride. Sub mesajul „Nu vă jucați cu 5%”, ediția din acest an cheamă la responsabilitate civică și solidaritate în fața amenințărilor politice și sociale care vizează persoanele LGBTQI+.

Evenimentul a fost deschis de Angelica Frolov, directoarea executivă a Centrului de Informații GENDERDOC-M, care a vorbit cu sinceritate despre istoria de 24 de ani a festivalului și despre provocările prezentului:

„Pentru prima dată în viață, nu mai am certitudinea unui viitor sigur. Suntem într-o perioadă decisivă – una care va duce țara noastră fie spre un viitor în care persoanele LGBT+ vor fi cetățeni cu drepturi egale, fie înapoi spre un trecut în care vom plăti cu viața și sănătatea noastră pentru fiecare gest de vizibilitate.”

Angelica Frolov a lansat un apel ferm către cetățeni și clasa politică, amintind că în toamnă urmează alegeri cruciale pentru viitorul democrației și al egalității în Republica Moldova. „Încă mai este timp să prevenim o posibilă tragedie pentru comunitatea noastră. Trebuie să ne suflecăm mânecile și să luptăm”, a adăugat ea.

În semn de recunoaștere a curajului din interiorul comunității, festivitatea a inclus și ceremonia de arborare a drapelului curcubeu, onorată anul acesta de activiștii Eugen Gînju și Lux.

Premii pentru curaj civic și implicare

Tot în cadrul ceremoniei, au fost decernate premiile Inimi Implicate, oferite anual persoanelor care contribuie semnificativ la apărarea drepturilor LGBTQI+. Laureații din acest an sunt:

Veaceslav Mulear – coordonatorul programului Sănătate al GENDERDOC-M, primul bărbat gay care a dat în judecată Poliția Republicii Moldova — și a învins.

Katarzyna Remin – activistă din Polonia, fondatoarea rețelei părinților care susțin copiii LGBTQI+ și a inițiativei „Să ne oferim un semn al păcii”, Polonia.

De asemenea, au fost premiate:

Cristina Prepeliță, Lorelei Grigoriță, Elvira Dragnoi, Igor Brumărețchi și Eugen Gînju – pentru curajul civic și vizibilitatea asumată în fața publicului.

Antonina Goloseeva și Cătălin Lungu – în semn de recunoștință pentru sprijinul și loialitatea demonstrată comunității LGBTQI+ din Moldova.

Aliați diplomatici, alături de comunitate

La deschidere au luat cuvântul Excelența Sa Fred Duijn, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, și Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău. Discursurile lor au reafirmat angajamentul ferm pentru drepturile omului și sprijinul constant oferit comunității LGBTQI+ din Moldova.

Despre festival

Festivalul Moldova Moldova Pride organizat anual de Centrul de Informații GENDERDOC-M și cuprinde o serie de evenimente civice, culturale și comunitare. În acest an, programul include, printre altele:

Pride Park 2025 – 14 iunie, în centrul Chișinăului, un festival în aer liber dedicat exprimării libere, artei, activismului și sănătății queer.

Marșul Pride – 15 iunie, pe străzile Capitalei, ca act de rezistență și demnitate.

Zeci de evenimente sunt organizate în cadrul festivalului, toate cu scopul de a oferi spațiu, siguranță și vizibilitate unei comunități care refuză să mai tacă.

Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina oficială a Festivalului Moldova Pride sau urmăriți live-urile evenimentelor pe Instagram: @centrul_gdm.

#MoldovaPride2025

Close Menu