Sexualitatea și identitatea de gen sunt subiecte puțin discutate în multe familii din Moldova, în special în cele religioase, unde sunt considerate păcat. Maria (nume schimbat), o mamă singură a unui adolescent trans de 19 ani, reflectă asupra propriei educații sexuale limitate și a provocărilor cu care s-a confruntat ca adolescentă și, mai recent, ca părinte.

ADOLESCENȚA: FĂRĂ EDUCAȚIE SEXUALĂ ȘI CU MULTĂ RUȘINE

„Pe vremea mea, un sărut și atât era regula.”

Maria s-a căsătorit la 16 ani cu profesorul ei de fizică.. Ea își amintește că a fost speriată atunci „când a venit momentul să-și îndeplinească datoria de soție” în prima noapte după căsătorie. În adolescența ei, educația sexuală „nu exista, nici nu se punea întrebarea.” Nici acasă, nici la școală nu s-au discutat vreodată subiecte legate de sexualitate.

Ea îți amintește cum la vârsta de 15 ani au fost dusă, practic cu forța, împreună cu colegele ei la primul control ginecologic, fără explicații clare despre ce se întâmpla. „Ne-au controlat la ginecolog, atât. Nu ni s-a explicat nimic, nici măcar ce înseamnă acest control,” povestește ea.

Mai târziu, a aflat că fusese dusă la ginecolog deoarece una dintre colegele sale contractase o infecție cu transmitere sexuală. Cu toate acestea, nu ni s-au oferit informații despre prevenție și nu i s-a oferit alt suport.

Astfel, Maria a învățat că este rușinea să discuții despre sex, subiectele intime fiind ascunse sub presiunea moralității din familie și din biserică. „Mama mea a încercat să-mi explice câte ceva, dar foarte puțin,” își amintește ea. Discuțiile între prietenele adolescente se limitau la sfaturi vagi despre săruturi și păstrarea unei „normalități” impuse de societate. „Pe vremea mea, un sărut și atât era regula.”

„Am răscolit tot internetul, podcasturi, YouTube, căutând să înțeleg ce se întâmplă cu copilul meu.”

Atunci când copilul Mariei, un băiat transgender, a început să dea semne de disforie de gen, ea s-a văzut pusă în fața unor întrebări pentru care nu era pregătită. „Nu știam nimic despre transgen, știam doar de gay și lesbiene. Atunci când copilul meu mi-a spus cum se simte, am reacționat calm, dar în interior eram copleșită,” recunoaște ea.

Copilul ei avea doar 15 ani, dar deja era într-o depresie profundă, suferind din cauza disforiei de gen. „Am răscolit tot internetul, podcasturi, YouTube, căutând să înțeleg ce se întâmplă cu copilul meu. Disforia de gen îi cauza probleme psihologice grave,” povestește ea.

Disforia de gen este disconfortul psihologic profund pe care îl simt persoanele transgen din cauza diferențelor dintre identitatea de gen cu care se identifică și sexul biologic sau caracteristicele fizice cu care sau născut. Această suferință adesea este intensificată și de așteptările sociale presiunea de se comporta conform rolurilor de gen impuse de societate.

Maria este de părerea că, dacă ar fi există educație sexuală în școli pe vremea ei, poate iar fi fost mai ușor să înțeleagă prin ce transformari trece copilul său. „Corpul adolescentului trece prin multe transformări, nimeni nu a adus vreodată în discuție acest aspect. O lecție de educație sexuală ar fi fost extrem de utilă, pentru a ne oferi informațiile necesare. Așa am fi fost pregătiți și nu aș fi ajuns, la rândul meu ca părinte, să nu-mi pot înțelege copilul și să nu-l pot ajuta mai bine,” spune ea.

PROVOCĂRILE DE ZI CU ZI: RUȘINEA SOCIALĂ ȘI LUPTA PENTRU ACCEPTARE

„Mi-e greu să trec peste rușinea pe care o resimt din partea familiei și a societății.”

În procesul ei de informare după coming out-ul copilului ei, Maria s-a confruntat cu obstacole din partea medicilor și a societății. „Am fost la endocrinologi și psihiatri, dar toți spuneau că este doar o fază sau o tulburare de personalitate,” sau că „are o personalitate interesantă” și că „trebuie pus la lucru și o să treacă totul,” povestește ea.

Chiar și atunci când copilul ei a avut idei suicidale, medicii nu au abordat cu seriozitate problema disforiei de gen. Ea își amintește cu lacrimi în ochi cum, după o tentativă de suicid a copilului, a sunat cerând ajutorul psihologul la care mergea atunci adolescentul, iar răspunsul pe care l-a primit a fost că toate astea se întâmplă din vina ei. „M-a învinuit că sunt hiperprotectoare, că mi-am stricat copilul și, că din cauza mea toate se întâmplă. Din cauza mea a ajuns așa.”

Pentru Maria, rușinea și stigma rămân provocări constante. Ea povestește cum copilul ei a fost discriminat la prima lecție la colegiu. „Profesoara, deschizând lecția, a început o discuție cu elevii despre persoanele LGBT folosind replici discriminatorii. Din acel moment copilul meu a ajuns să aibă atacuri de panică și se simțea foarte intimidat de râsetele colegilor, de replici urât.” În consecință, adolescentul a fost nevoit să abandoneze studiile.

SPRIJINUL VINE DIN COMUNITATE

„Comunitatea asta de părinți mi-a dat puterea să simt că este cineva aproape care trece prin aceleași provocări”

După cazul cu psihologul, Maria, împreună cu copilul ei, s-a mutat dintr-un sat din raionul Drochia cu traiul la Chișinău. Aici a găsit sprijinul de care are nevoie în cadrul centrului de asistență prietenoasă pentru adolescenți Neovita și a centrului GENDERDOC-M. „Am găsit o comunitate de părinți care treceau prin aceleași momente dificile. De atunci nu m-am mai simțit singură,” spune ea.

Ședințele cu psihologi și întâlnirile cu alți părinți au ajutat-o să-și aprofundeze înțelegerea disforiei de gen și să devină un sprijin mai puternic pentru copilul său. „Acum înțeleg mult mai bine ce înseamnă să fii trans și cum să-mi susțin copilul.” adaugă ea.

Aceste resurse și discuții deschise au fost cruciale pentru ea, care a trecut prin momente de izolare și confuzie, mai ales atunci când cei din familia extinsă au respins realitatea copilului ei, considerând-o o „boală psihică.”

Totuși recunoaște ea, „teamă de respingere, de orice respingere în lume. Că nu-i înțeles, că nu-i primit în societate, că-i criticat,” persistă în continuare. În aceste condiții, ea încearcă să găsească putere de a merge înainte. „Copilul meu trăiește cu disforie de gen în fiecare zi. Este o luptă continuă, dar știu că, dacă eu nu îl voi sprijini, nimeni altcineva nu o va face,” spunea ea cu determinare.

Maria și copilul ei continuă să lupte împotriva prejudecăților și să-și construiască un drum în fața provocărilor disforiei de gen. Adresându-se părinților care trec prin aceeași situație, ea îi sfătuie „să nu își ignore copiii.” Iar dacă simt că ceva este în neregulă „nu închideți ochii! Fiți alături de copiii voștri și cereți ajutor, pentru că sprijin există!”

Dacă vrei să afli mai multe informații despre grupul de suport pentru părinții copiilor LGBTQ+ de la GENDERDOC-M, poți suna la: 069120261

Vasile MICLEUȘANU

Foto: gptonline.ai

Publicația a fost pregătită de GENDERDOC-M și publicată în cadrul proiectului regional „Sustenabilitatea serviciilor pentru populațiile cheie în regiunea Europei de Est și Asia Centrală” (SoS_project 2.0), implementat de un consorțiu de organizații condus de Sănătatea Publică. Alianță în parteneriat cu sprijinul financiar „100% Life” din partea Fondului Global.

Opiniile exprimate în această publicație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale organizațiilor consorțiului sau ale Fondului Global.

Fondul Global nu a fost implicat în coordonarea și aprobarea materialului în sine și nici a eventualelor concluzii din acesta. DISTRIBUIT GRATUIT