GENDERDOC-M

Declarația Centrului GDM cu privire la mesajele de ură folosite în campania electorală

Declarația Centrului GDM cu privire la mesajele de ură folosite în campania electorală

Centrul de Informații “GENDERDOC-M” este profund îngrijorat de mesajele cu care s-au lansat în campania electorală unii candidați și candidate la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Mesajele acestor candidați sunt pline de ură față de o minoritate de cetățeni din țara pe care vor să o conducă. Noi, persoanele LGBT, suntem cetățeni ai acestui stat, plătitori de impozite, inclusiv din care va fi plătit salariul președintelui sau președintei de stat. Vom fi persecutați din banii noștri? Asta ni se promite?

Mai mult decât atât, aceste mesaje sunt inspirate din propaganda actualei guvernări din Rusia, stat care a invadat țara noastră vecină Ucraina, și care reprezintă o amenințare directă a democrației în regiune.

Republica Moldova este un stat democratic și e de datoria noastră ca organizație pentru drepturile omului, să batem alarma atunci când actorii politici promovează discursuri opresive și de ură.

Liderii care într-adevăr doresc prosperitate acestei țări, vin cu programe de guvernare benefice pentru toți cetățenii. Cei, care vor doar putere, dezbină și seamănă ură în interiorul poporului pe care vor să-l domine. Dacă ne distrug pe noi, cine va fi următorul dușman intern? Poate chiar tu?

Close Menu