În perioada 15-16 mai, la Haga, Regatul Țărilor de Jos, a avut loc Forumul european IDAHOT+ cu tema „Viitorul libertății și al egalității în Europa”. Forumul a comemorat Ziua internațională împotriva homo-, lesbo-, trans-, bi- și intersexfobiei, marcată la 17 mai, promovând în același timp o cooperare europeană mai puternică în domeniul egalității și drepturilor omului. Coordonatorul programului de dezvoltare organizațională a Centrului GDM, Leo Zbancă, a participat la eveniment și a vorbit despre amenințările asociate dezinformării.
Ca și în edițiile anterioare, la forum au fost prezentate rapoarte privind situația actuală a drepturilor persoanelor LGBTI în Europa, cum ar fi harta Rainbow Europe, realizată de ILGA-Europe, în care este evaluată și Republica Moldova, dar și clasamentul drepturilor comunității transgen, prezentat de Transgender Europe (TGEU).
La Forum au avut loc mai multe paneluri și sesiuni interactive susținute de ONG-uri internaționale și de Ministerul olandez al Educației, Culturii și Științei. La ele s-au discutat tendințele actuale privind violența și discriminarea bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen în Europa, dar și s-au prezentat cele mai bune practici pentru abordarea eficientă a acestor provocări.
Leo Zbancă a participat la sesiunea „O nouă față a „backlash-ului”: Înțelegerea și combaterea dezinformării, falsurilor și manipulării informațiilor anti-LGBTIQ+”. Acesta a avut și o întrevedere cu Michael O’Flaherty, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei.
„Pentru GENDERDOC-M, participarea la aceste evenimente întărește angajamentul nostru de a alinia legislația moldovenească la cele mai bune practici europene și de a fi prezenți în dialogurile critice care au loc în Europa. În ultimii trei ani, poziția Moldovei privind drepturile LGBTQ+ s-a îmbunătățit, chiar dacă situația din țările vecine s-a înrăutățit. în aceste condiții este esențial pentru noi să înțelegem procesele globale și să aducem acasă cele mai bune practici de protecție a drepturilor omului”, a declarat Leo Zbancă după participarea sa la eveniment.
Obiectivele Forumului european IDAHOT+ sunt de a evalua progresele colective, realizările și provocările în domeniul drepturilor comunității LGBTQI+, precum și de a consolida alianțele în realizarea acestui scop. Primul forum IDAHOT a avut loc în 2013, de asemenea în Regatul Țărilor de Jos.
Felicia NEDZELSCHI