Astăzi marcăm Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei. Această zi este o altă ocazie de a vorbi despre drepturile persoanelor queer și aspirațiile comunității queer spre o lume în care orientarea sexuală sau identitatea de gen nu vor mai fi criterii după care se vor împărți legile și privilegiile.
Republica Moldova, potrivit ultimului raport anual Rainbow Map, raport ce ilustrează situația juridică și politică a persoanelor queer din Europa, elaborat de ILGA-Europe, își menține scorul de 39%, dar coboară cu două puncte în clasamentul Rainbow Map, de pe locul 23 pe 25, după ce anul trecut țara noastră a avut un salt fenomenal de 14 locuri.
Angelica Frolov, administratoarea Centrului de Informații GENDERDOC-M, susține că în anul 2023 Moldova nu a făcut niciun pas înainte în direcția drepturilor LGBT+. „Noi așteptăm de la stat două legi importante, legea pentru recunoașterea legală a genului pentru persoanele trans și legea pentru legalizarea cuplurilor LGBT+. Dar pentru aceste legi este nevoie de mult curaj politic, iar noi avem alegeri…”, adaugă activista.
Mai mult decât atât, în intenția de a promova referendumul pentru integrarea europeană, statul folosește o retorică homofobă. Pe site-ul pentru.md, creat cu acest scop, la rubrica „Combatem falsuri”, la „Minciuna 2”, vedem următorul text:
„Dacă vom intra în UE, vom fi obligați să legalizăm căsătoriile LGBT+.”
Adevăr: Nu există o astfel de obligativitate în niciun document al UE. România și Bulgaria – două țări membre ale UE nu au făcut acest lucru și își păstrează propriile decizii la nivel național.
Doar țările de sine stătător pot decide dacă să permită sau nu acest lucru. Mai mult, Articolul 17 din Tratatul privind funcționarea UE spune clar: „Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre.”
Constatăm, cu multă părere de rău, că se neglijează faptul că Republica Moldova e membră a Consiliului Europei, fiind prin Constituția obligată să respecte deciziile CEDO, care obligă toate statele membre să legalizeze relațiile dintre persoanele de același sex.
Este regretabil că, pentru a promova integrarea în UE, s-a ales un narativ folosit la greu de propaganda rusă. În dorința de a ne prezenta avantajele aderării la UE, s-a recurs la o sperietoare din manualul „lumii ruse”, ceea ce nu face altceva decât să multiplice homofobia în societate de către cei care ar trebui să construiască punți și să aducă valorile europene în țara noastră.
Ziua Internaţională împotriva Homofobiei, Transfobiei şi Bifobiei a fost stabilită în 2004, data de 17 mai fiind aleasă pentru a marca decizia Organizației Mondiale a Sănătății din 1990 de a declasifica homosexualitatea ca tulburare mintală.
Această zi a fost recunoscută oficial de multe state și instituţii internaţionale, precum Parlamentul European, şi multe autorităţi locale. Majoritatea agenţiilor Naţiunilor Unite marchează Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Transfobiei şi Bifobiei. De asemenea, ziua de 17 mai este marcată în peste 130 de țări, inclusiv în 37 în care relațiile homosexuale sunt ilegale.
Centrul de Informaţii GENDERDOC-M a fost fondat pe 8 mai 1998 și este una dintre cele mai vechi organizaţii neguvernamentale care promovează în mod activ drepturile comunităţii LGBT+ în Republica Moldova.