GENDERDOC-M

Un studiu arată că violența împotriva persoanelor queer crește în Europa

Un studiu arată că violența împotriva persoanelor queer crește în Europa

Violența împotriva minorităților sexuale și de gen a crescut în ultimii cinci ani, potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA). Studiul, publicat marți, vine înaintea Zilei internaționale împotriva homofobiei, transfobiei și bifobiei, în data de 17 mai, scrie Euractiv.

Europa se confruntă cu un „paradox”, potrivit directorului FRA, Sirpa Rautio. Pe de o parte, oamenii sunt „mai deschiși cu privire la orientarea lor sexuală” în comparație cu ultimul raport din 2019. Dar, pe de altă parte, „ratele alarmante de violență spun o poveste diferită”, bazându-ne pe răspunsurile a peste 100.000 de persoane LGBT+  din întreaga Europă.

Mai mult de una din două persoane LGBT+ vorbesc acum deschis despre orientarea lor sexuală, identitatea și expresia de gen, precum și despre caracteristicile lor sexuale. „Dar majoritatea dintre ei evită încă să își țină partenerul de mână în public, de teamă să nu fie atacați”, subliniază FRA într-un comunicat de presă.

14% dintre respondenți au declarat că au suferit un atac fizic sau sexual în cei cinci ani înainte de realizarea sondajului din 2023, persoanele intersexuale confruntându-se cu cele mai multe violențe.

Acest lucru reprezintă o creștere de trei puncte de când FRA a realizat un sondaj similar în 2019.

Într-un semn de „progres gradual” în ceea ce privește deschiderea, 36% dintre cei chestionați au fost victime ale discriminării în cele 12 luni anterioare sondajului, în scădere față de 42% raportate în 2019.

Hărțuirea la școală

Situația este deosebit de gravă la școală, unde două treimi dintre ei spun că au fost hărțuiți, față de 46% în 2019. Dar discriminarea rămâne invizibilă, doar 11% dintre ei raportând un incident autorităților.

În Ungaria, unde drepturile persoanelor LGBTQI+ au regresat în ultimii ani ca urmare a măsurilor luate de premierul Viktor Orban, doar 3% dintre acestea consideră că guvernul lor „luptă împotriva prejudecăților și a intoleranței” față de ele, cel mai mic procent din bloc, față de o medie de 26% în UE.

FRA face apel la țările membre să „aplice o cultură a toleranței zero” față de violența anti-LGBTQI+. În ceea ce privește ura online, aceasta recomandă ca platformele digitale să respecte legislația UE.

Studiul este publicat înaintea Zilei internaționale împotriva homofobiei, transfobiei și bifobiei, care va avea loc la 17 mai.

Close Menu