Centrul de Informații GENDERDOC-M (Centrul GDM) a fost înființat pe 8 mai, acum 26 de ani, la nici șapte ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. A fost un pas extrem de curajos pe care l-a făcut Alexei Marcicov, fondatorul GDM, și începutul unui drum ce a schimbat multe vieți și destine.
În cei 26 de ani, am reușit să răsturnăm munți, să transformăm mentalități, să cultivăm comportamente civilizate și, cel mai important – să construim în jurul nostru un spațiu primitor pentru persoanele queer, în care ei să se simtă liberi și importanți.
Viața Centrului GDM n-a fost nici lapte și miere, nici cupcake-uri cu glazură curcubeu, deși ne-ar fi plăcut. Am trecut prin multe provocări și pericole, unele – pentru viață.
Azi, însă, ne dorim să celebrăm și să ne bucurăm de ceea ce am reușit să realizăm, împreună cu voi – comunitatea, prietenx, partenerx, susținătorx.
Azi putem să ne imaginăm o lume roz, cu multă cremă pe ea, pentru că e ziua noastră.