„Mama, unde-i maioul meu?”
„Mama, unde-i ghiozdanul meu?”
„Mama, ai văzut cheile de casă?”
„Mama, avem pantaloni curați?”
„Tata, unde-i mama?”

Știți, desigur, scenariul ăsta. În țara noastră încă profund patriarhală, tații încă sunt văzuți de copii mai mult în weekend. Cu încă mulți dintre ei, discuțiile sunt superficiale, despre lecții, note, disciplină, cum s-o asculți pe mama. Mamele, în schimb, par să fie primele pe care copiii le cheamă pentru a afla locația ciorapilor, a spune ce îi doare, ce probleme au și de cine le place. Nu ne miră niciodată să vedem mame la adunări de părinți, la careuri, la policlinici. Nu m-am mirat, desigur, nici atunci când am văzut numai mame la grupul de susținere a părinților copiilor LGBTQI+, organizat lunar de Centrul de Informații „GENDERDOC-M” (Centrul GDM). Uimirea mea a fost mare când a intrat V., tata unui băiat adolescent gay. Istoria familiei lor, povestită modest, e de fapt un caz excepțional când tata și fiul au devenit mai apropiați după coming out, iar adolescentul a găsit în părinții săi cei mai mari aliați.

„TU EȘTI COPILUL MEU ȘI EU TE IUBESC AȘA CUM EȘTI”

V. și soția lui, O., au trei copii. Cuplul lor vine la grupul de suport împreună, lună de lună, deja de doi ani. Ei au venit la GDM aproape imediat după ce fiul lor cel mai mare, A., care are acum 17 ani, a făcut coming out.

„De ziua lui, l-am prins plângând în camera sa. El de obicei îmi cerea sfaturi, eu eram atentă la emoțiile lui și, când l-am văzut în așa hal, mi-am dat seama că ceva nu e ok cu el”, povestește O.

Mama l-a luat la întrebări: „Te-a lăsat iubita?”, „Ai probleme cu prietenii?”, „S-a întâmplat ceva și ți-i rușine să spui?”.

„El plângea și eu stăteam lângă dânsul și așteptam. La un moment dat, el mi-a aruncat o frază: «Voi aveți în familie așa o durere, dar voi sărbătoriți». Eu nu l-am înțeles, am început și eu să plâng și să-l cuprind. Iar el îmi spune: «Mama, eu sunt gay»”, își amintește mama băiatului.

„Ei și? Ce schimbă asta? Tu ești copilul meu și eu te iubesc așa cum ești, fii tu și nu știu cine”. Acesta a fost răspunsul ei.

„El a început a plânge și mai mult și-mi zice «Eu eram pregătit să plec de acasă dacă voi nu mă acceptați». Îi ziceam nici să nu-i treacă prin cap, că noi îl iubim așa cum e”, spune O.

Ea nu l-a judecat, nu l-a respins, nu l-a acuzat și nu i-a ținut morală. În schimb peste O. s-a lăsat un mare sentiment de vinovăție față se ea însăși și o teamă pentru viitorul lui A.

„Pe mine atunci m-a apucat o frică enormă, tocmai aflasem despre moartea lui Felis (n.r. – adolescenta transgen care s-a sinucis după bullying sever la școală). Mă simțeam vinovată că eu ca mamă, având o relație atât de apropiată cu fiul, nu mi-am dat seama (n.r. – că e gay). Eu doar intuiam, dar nu mă aprofundam în intuiția mea. Acest gând se abătea asupra mea și trecea, uitam. Eu, ca mamă, nu vedeam că copilul meu se chinuie singur… Am avut o foarte mare vinovăție de sine că nu am observat mai devreme acest lucru, că el a trecut singur prin aceste sentimente și eu nu i-am fost alături. Asta foarte mult l-a maturizat, și prea devreme. Eu nu-mi închipui durerea lui!”, povestește O. cu regret.

„ORICUM FECIORUL MEU RĂMÂNE”

„Pe tata lasă-l pe seama mea. Tata te iubește exact la fel ca mine”. Asta i-a promis O. fiului său după discuția emoționantă dintre ei doi. Băiatul, convins că tata îl va respinge, nu risca să-i spună nimic de frica unei posibile reacții inadecvate. Dar nu a fost cazul.

„Pe mine O. m-a luat din scurt”, zâmbește V. „Poate ea a crezut că dacă mă ia din scurt, nu o să reacționez rău. Eu deodată n-am înțeles ce se întâmplă. Credeam că visez, că acuș o să mă trezesc și o să fie totul ok. Pe urmă am văzut că soția plânge și totul e serios”, povestește bărbatul.

„Am stat de vorbă cu băiatul i-am zis că nu-s lup și păr de lup nu am. El se temea tare de mine, că n-am să-l accept. Dar el oricum e feciorul meu! Ori că e albastru, ori că e verde, oricum feciorul meu rămâne!”, explică simplu V.

Bărbatul spune că, încă ceva timp după ce a primit vestea, se afla într-un fel de transă. „Nu acceptam, mă gândeam că poate o să treacă, ceva se va schimba, că e o fază. Poate băiatul ceva și-a închipuit”, recunoaște el.

„NU-I AȘA DE STRAȘNIC CUM CREDEAM EU”

Încă înainte să-i spună lui V., O. a fost cea care a căutat ajutor pentru familia lor. Practic imediat după ce copilul i-a dat vestea, femeia a început să se documenteze pe internet.

„Am dat peste GDM și am citit tot ce scria la ei pe site. Am dat peste numărul de telefon al Nataliei (n.r. – Natalia Ozturk, coordonatoarea grupului de suport pentru părinții copiilor LGBTQI+). Îi mulțumesc enorm Nataliei, cred că i-am bocit la telefon vreo 40 de minute, îi spuneam că sunt vinovată, că nu știu ce să fac mai departe, cum să-l ajut, cum să mă ajut pe mine. Când i-am spus băiatului că vom merge la psiholog la GDM, el ne-a spus că merge și el acolo, deja de un an. Așa a început călătoria noastră în comunitatea părinților de copii LGBTQI+”, mărturisește O.

V. nu era la fel de entuziasmat de perspectiva de a-și deschide sufletul în fața unor oameni străini, dar soția l-a convins să meargă la GDM chiar după o săptămână de la coming out-ul fiului. Mai întâi, bărbatul n-a vrut să meargă deloc. Apoi a acceptat să meargă o singură dată. Această „singură dată” s-a transformat în vizite regulate, deja al doilea an.

„Când am ajuns la GDM și am făcut cunoștință cu oamenii de acolo, în prima zi aveam o kașă în cap. Și am înțeles și n-am înțeles nimic. Am plâns și eu, chiar dacă sunt bărbat, cu lacrimi de crocodil. Dar după asta am intrat în ritm și încetișor-încetișor am început să accept”, îmi explică V. „Am văzut cum se comportă oamenii acolo, cum iau decizii, că nu e așa de strașnic cum credeam eu”, recunoaște V.

„La grup am înțeles că sunt și alți părinți cu copii LGBT, că nu suntem singuri. Am văzut că sunt părinți care au copii adulți gay și am putut vedea, pe exemplul lor, că poate fi bine. Am primit susținere din partea părinților, înțelegere, acolo te duci fără frică. Acolo poți spune orice, te simți susținut și înveți ceva nou”, spune O.

DE LA „E PROBLEMA LOR” LA ALIAȚI

În mai 2023, un sondaj făcut în Chișinău arăta că jumătate dintre cei chestionați (49%) sunt neutri față de persoanele LGBTQI+. O. și V., ca și mulți alți moldoveni, erau parte exact din acest procent. „Sunt și sunt, e problema lor. De ce ar trebui eu să fac ceva? Dar nici să-i umilesc sau să fiu agresivă. E viața lor”. Cam așa rezumă O. atitudinea ei față de persoanele queer în trecut, până a aflat că fiul său e gay.

Fiul lor a transformat complet această percepție. În loc să-i întoarcă spatele, părinții i-au devenit lui A. cei mai mari aliați.

„La orice cuvânt rău despre ei (n.r. – persoanele LGBTQI+), eu sunt primul care atacă. La lucru, cu mulți oameni cu care am fost prieten – mai mult nu mai sunt. Adică, ei nu știu că feciorul meu e gay, poate ei presupun, dar nu mi-a spus nimeni nimic. Dar eu deja am altă atitudine, eu deja sunt primul care sare în ajutor, le dau oamenilor (n.r. – homofobi) pilde sau întrebări. Majoritatea nu pot răspunde la aceste întrebări, fug de răspuns, încep alt gând”, povestește V.

Pentru că e unicul tată de copil queer cu care am vorbit până acum, sunt curioasă să discut cu el de ce unii tați pot reacționa atât de bolnăvicios la orientarea sexuală diferită a fiilor lor.

„Poate tații așteaptă altceva de la băieții lor. Poate ei se gândesc că băieții lor nu mai duc numele lor mai departe, nu mai sunt moștenitori, și așa mai departe. Și apoi mai este convingerea asta, din partea bărbaților mai mult, că e rușine, ce o să zică alții, că tata e bărbat și fiul îl va umili în fața lumii. Eu nu am avut așa poziție. Mai mult mă simțeam că eu aș fi fost vinovat, că am făcut sau n-am făcut ceva, sau am greșit cu ceva. A fost o perioadă când lucram peste hotare, veneam rar și soția credea, la început, că e vina ei pentru că ea a petrecut mult timp cu băiatul și el s-a afemeiat. Dar acum deja nu mai cred astfel. Acum mă simt ok”, îmi explică V.

Relația lui V. cu fiul său s-a schimbat enorm. Dacă înainte discutau generalități, acum tânărul merge mai des la tatăl său pentru sfat. Soții spun că relația lor de cuplu nu a suferit deloc de la noua dinamică a familiei lor. Se simt o echipă, ba mai mult acum, protejând secretul fiului lor.

„Noi încă nu spunem nimănui. Băiatul face activism, el e foarte implicat în diferite organizații și instituții, nu vrem să-i dăunăm. El ne-a rugat să nu spunem nimănui pentru că nu știe ce reacție va avea anturajul lui. Nu i-am spus nici fetei mijlocii. El va decide și dacă va dori – va spune”, spune O.

Acum A. e încă la liceu. El militează mult pentru schimbări în educație, iar părinții îl susțin în parcursul său. Soții și-ar dori mai multă toleranță în școală, dar și ore de educație sexuală, pentru a forma o nouă generație, mai puțin homofobă.

„Copiii devin viitori părinți și, dacă vor fi informați și pregătiți, ei nu vor trece prin dificultățile părinților de astăzi. Ar fi mai puține stereotipuri și prejudecăți, mai puțină discriminare. Majoritatea oamenilor de vârsta noastră încă nu cunosc multe despre diversitate. Au o răutate, sau nu citesc informația corectă și repetă niște stereotipuri”, crede V.

Familia nu are planuri de emigrare. „Fiul nostru e foarte patriot, nu vrea să plece. Mă uit la oameni LGBT care nu emigrează, se simt bine în țara lor, și am și eu încredere”, spune femeia.

O. și V. îi îndeamnă pe părinții copiilor queer „să-i iubească indiferent de orice”, să-și dedice niște ore de terapie și niște timp ca să proceseze această veste.

„Să asculte și să-l audă pe copil. Și dacă o să-l iubească, o să-l audă cu adevărat, totul o să fie ok. Tu i-ai dat viață și dacă i-ai dat-o, nu trebuie să o distrugi. Fii alături de el mai departe, să simtă copilul că are părinți, că are oameni care-l iubesc indiferent de orientare”, afirmă V.

Iar O. mai spune: „Noi nu vrem alt băiat. El e bravo”.

ÎN LOC DE P.S.

Pe 12-13 aprilie, Centrul GDM organizează „Felis Conference”, o conferință internațională a părinților copiilor LGBTQI+. Ea va aduna la un loc părinți, experți în domeniul educației și psihologiei, activiști, și reprezentanți ai autorităților pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă părinții persoanelor LGBTQI+ în societatea contemporană.

Scopul conferinței este de a facilita schimbul de experiențe și de a promova strategii care contribuie la crearea unui mediu susținător pentru persoanele LGBTQI+ și familiile lor.

„Felis Conference” este o premieră absolută nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru întreaga regiune. Conferința a fost intitulată în memoria lui Felis, adolescenta transgen care s-a sinucis din cauza unui bullying sever în școală, în 2022.

Felicia NEDZELSCHI