Lesbiană? Și ce dacă? Asta nu e o problemă, e un adevăr, o realitate, o stare a lucrurilor care pur și simplu există. Ca faptul că afară e soare sau bate vântul. Pur și simplu te îmbraci conform vremii și mergi în treaba ta. Cam așa pot descrierea atitudinea lui A. față de orientarea sexuală a fiicei sale, D. (19 ani) pe care a crescut-o singură. Această trăsătură a fiicei sale n-a mai fost deloc importantă pentru A. când ea a aflat că unicul ei copil are tulburare de personalitate borderline. Nu mai conta nimic în lumea asta decât viața fiicei sale.

„Și ce dacă e gay? Important e că este în viață”. A. spune această frază scurtă la o întâlnire a grupului de susținere a părinților copiilor LGBTQI+, organizat lunar la Centrul de Informații „GENDERDOC-M”. Acolo o întâlnesc prima dată. Spune ca pe-un trăsnet această frază, e clar că pentru ea înseamnă foarte mult. Abia peste o săptămână, când ne auzim la telefon într-o seară, toate piesele puzzle-ului se așază la locurile lor.

„MAMA, EU SUNT LESBIANĂ”

„Fiică-mea mi-a făcut coming out la 15 ani, prin SMS”, spune A. Ele două aveau o înțelegere: D. trebuia să vină să-i spună problema sa, ca împreună să găsească o soluție. Așa a fost și în cazul coming out-ului.

„Mi-a spus că trebuie să-mi spună ceva și m-a trimis să beau valeriană, să fumez la balcon. Așa și am făcut. Stăteam la balcon și fumam când a venit SMS-ul: «Mama, eu sunt lesbiană». Cred că am stat încă vreo jumătate de oră la balcon. Apoi am ieșit și am văzut că și ea, ca o șmecheră, îmi urmărește reacția. Îi zic: «Ei, și ce să fac acum? Trebuie să te cert? Să te învinuiesc de ceva?»”, își amintește A.

Din prima, era convinsă că fiica ei încă n-a trăit viața destul și nu știe ce vrea, că e o fază care va trece. „Chiar am sfătuit-o să încerce și cu fete, și cu băieți, să vadă cum e”, îmi spune A. „Habar n-am, cred că eu sunt un om modern, pentru că pe mine coming out-ul ei nu m-a șocat atât de mult. Eu nu m-am pomenit într-o prăpastie, n-am avut fază de negare, probabil doar una de scepticism. Mă gândeam că se va juca și va trece, că poate ar fi fost influențată de ceva ce a citit pe internet și a vrut să încerce”, afirmă A.

Au trecut mai mulți ani de atunci, dar „faza” n-a mai trecut. A. a acceptat complet această parte din identitatea fiicei sale, iar D. i-a făcut cunoștință mamei cu iubita sa. „Ceva nu a mers și nu mai sunt împreună, dar era o fată bună”, spune A. foarte părintește. „Cu băieți știu sigur că nu i-a plăcut”, mai adaugă ea.

Acum doi-trei ani, D. i-a explicat mamei sale că se identifică drept pangender (n.r. – persoană care simte că face parte din toate genurile în același timp) sau omnisexual (n.r. – atrasă de orice sex). A. recunoaște că, inițial, terminologia aceasta a făcut-o confuză. „Dar acum mă descurc normal. Inițial mă rușinam să o întreb detalii, a mai crede că maică-sa a rămas în epoca de piatră… Un termen spus de ea l-am memorizat, dar pe altul l-am uitat, apoi am mai întrebat-o o dată. Ea a râs și mi-a propus pur și simplu să-mi dea niște articole să citesc. Am citit și mi-a fost clar. Uite, eu chiar am o atitudine adecvată față de asta, pentru că în viața noastră au existat perioade atât de dificile, încât îmi părea că o voi pierde cu totul”, recunoaște A.

„E MAI IMPORTANT CA EA SĂ FIE SĂNĂTOASĂ ȘI FERICITĂ”

Femeia se referă, desigur, la diagnoza pe care fiica sa a primit-o în adolescență, după o bună perioadă de la coming out: tulburare de personalitate borderline. A fost o cale lungă spre diagnoză, dar și mai lungă – spre un tratament adecvat și spre un nou tip de relație mamă-fiică. A. recunoaște că afecțiunea fiicei sale o impune să reacționeze diferit la unele lucruri și o determină să-și tempereze caracterul impulsiv.

„Îmi e greu să înțeleg anumite lucruri, să le accept, și să reacționez diferit decât mi-aș dori. Dar eu am înțeles că pentru mine e mai important ca ea să fie sănătoasă și fericită. I-am zis și ei că o voi susține în orice decizie”, mărturisește A.

Mama și fiica au trecut printr-o experiență traumatizantă în calea lor spre un tratament corect, iar A. îi ține pică unui psihiatru care i-ar fi prescris tratament necorespunzător fiicei sale. „Îi tremura fața, mâinile, capul, au început să-i cedeze picioarele, să i se dea ochii peste cap. În loc să schimbe tratamentul, acest medic i-a prescris fetei mele injecții care anulau efectul pastilelor. Am cheltuit un pumn de bani, iar copilul meu era distrus, erau zile când îmi părea că va trebui să o duc la spitalul de psihiatrie. Erau zile când eram la lucru, iar fiica mă suna ca să-mi spună că-și face rău într-un fel sau altul și că nu-și poate controla acțiunile”, își amintește A. cu lacrimi în ochi.

Într-un final, au ajuns la un alt specialist care a putut-o ajuta pe fiica ei. Psihiatrul i-a propus și lui A. să treacă o testare la depresie. Așa A. a aflat că e într-o stare pre-depresivă.

„ACOLO NU TREBUIE SĂ-MI PUN MĂȘTI”

A. își crește fiica singură, nu are nicio rețea e susținere, iar grija pe care i-o duce lui D. a început să-și lase amprenta asupra sănătății sale mintale. Vizitele la Centrul GDM au picat fix la țanc pentru A. Sunt practic unicele momente de self care pe care și le poate permite între lucru, casă, cheltuieli de medicamente și un cap pătrat de griji.

„Am aflat despre GDM de la un prieten. Stăteam cu el la balcon, beam cafea. Eu tocmai mă certasem cu fiica, aveam o dispoziție proastă. Ne-am luat de vorbă și i-am zis că, având în vedere diagnoza ei și faptul că-i plac fetele, nu știu cum se va descurca în viață. El s-a uitat la mine și cică «Prostuțo, este un centru special care te poate ajuta. Am să las numărul tău și cineva te va suna». Nu-ți pot reda emoțiile pe care le-am avut când am venit prima dată la grupul de susținere a părinților! Am plâns non-stop, de la început și până la capăt. Am simțit o ușurare enormă. Acolo eu nu trebuie să-mi pun măști, pot să mă simt om normal, care va fi ascultat, care va putea vorbi, pentru că eu nu am cu cine discuta nici despre preferințele fiicei mele, nici despre diagnoza ei. Cei care vor spune că mă înțeleg, mă vor vorbi pe la spate aproape la sigur”, îmi explică A.

Ea mărturisește că în ultimii cinci-șase ani a rupt legătura cu toți oamenii care-i erau prieteni, nu iese cu nimeni la întâlniri și nu are vreo relație cu cineva. După discuția noastră, spune ea, a „dat jos vreo 20 de ani din spate”.

Înainte de „Felis Conference”, conferința internațională a părinților copiilor LGBTQI+, organizată de Centrul GDM, A. are un sfat pentru alți părinți ca ea.

„Eu cred că înainte să reacționeze la adevărul despre orientarea sexuală a copilului, un părinte trebuie să inspire puțin, să iasă din cameră și să realizeze un lucru: el are un copil viu și sănătos alături. Faptul că copilul lui preferă fete sau băieți, asta nu contează. Și faptul că ți-a spus despre asta e un lucru de preț. El nu s-a dus să bea, să se injecteze, a venit și ți-a spus ție. Tu ești unicul om de la care el așteaptă înțelegere, nu acuzații, nu poker face, nu ignorare, nu morală. E suficient să-ți respingi copilul o singură dată și se poate șterge tot ce ai făcut tu pentru copil o viață întreagă. Niciodată nu se va mai întoarce acest moment de încredere, nu va veni o a doua oară. Numai reacția ta adecvată te va ajuta să nu-ți pierzi copilul și te va ajuta să rămâi pentru el acea mamă sau tată apropiat și scump, căruia poți să-i spui orice în viața asta”.

ÎN LOC DE P.S.

Pe 12-13 aprilie, Centrul GDM organizează „Felis Conference”, o conferință internațională a părinților copiilor LGBTQI+. Ea va aduna la un loc părinți, experți în domeniul educației și psihologiei, activiști, și reprezentanți ai autorităților pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă părinții persoanelor LGBTQI+ în societatea contemporană.

Scopul conferinței este de a facilita schimbul de experiențe și de a promova strategii care contribuie la crearea unui mediu susținător pentru persoanele LGBTQI+ și familiile lor.

„Felis Conference” este o premieră absolută nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru întreaga regiune. Conferința a fost intitulată în memoria lui Felis, adolescenta transgen care s-a sinucis din cauza unui bullying sever în școală, în 2022.

Felicia NEDZELSCHI