În R. Moldova, vârsta medie în care oamenii află că au HIV e 41 de ani. Andrei (n.r. – nume modificat) a aflat că are HIV la 17. Abia venise în Chișinău la studii. Spune că încă nu avea habar cum și pe unde merg troleibuzele prin Chișinău, dar drumul spre Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile (SDMC) deja îl știa. De la gânduri suicidale și până la informarea altora – Andrei le-a trăit pe toate. În materialul ce urmează, am vorbit cu Andrei despre bullying medical, sănătatea mintală atunci când afli că ai HIV, cum statutul de HIV pozitiv „filtrează” oamenii din jur, în ce fel lucrează karma și cum fratele îi dădea farfurii spălate separat din cauza virusului.
Andrei zâmbește chiar și atunci când nu o face, dacă știți așa oameni. Ei par să zâmbească cu privirea. Facem cunoștință și îmi pare instant un om foarte optimist. Are două joburi, după discuție se grăbește la unul dintre ele. La un moment dat îmi spune o chestie: „Eu am vrut să mă afirm ca personalitate, nu ca persoană HIV-pozitivă, de asta am lucrat mult ca să arăt că sunt un om deștept”. Dar a durat ceva timp până a ajuns aici.
TESTAREA
„Am o istorie tare lungă”, începe el. „Eu eram student la colegiu aici în Chișinău și am mers în vacanță în sat. Acolo lucram chelner la raion, făceam naveta. Eram mai mereu răcit și mă gândeam că poate stau lângă aer condiționat. Toată vara m-am simțit rău. Și la un moment dat medicul mi-a propus să facem un test la HIV”, povestește el.
Propunerea nu l-a neliniștit, era convins că va fi bine. A făcut primul test în satul său, dar în scurt timp a fost sunat pentru a-l repeta. La test l-a dus tata, cu mașina. Tata nu știe nici astăzi că fiul său e gay și are HIV. „Cred că așa e mai bine pentru toți”, zice Andrei. Când și la raion i s-a spus că „nu e clar testul”, a înțeles că ceva nu e bine.
„Am căutat pe internet să văd ce pot să fac. Eu eram nou în oraș, primul an la colegiu, nu știam ce troleibuz îmi trebuie și pe unde merge. Dar în sfârșit am găsit Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile (SDMC) și m-am dus acolo. Am dat analiza anonim, m-am dus să îmi dea rezultatele și mi s-a spus că acestea nu-s clare și trebuie să repet testul. Mi-am dat seama imediat, pentru că protocolul spune că dacă un test e pozitiv el trebuie repetat pentru a fi confirmat. Au introdus numele meu în baza de date și au văzut că sunt deja la a patra testare. Când am sunat să-mi aflu rezultatele, la telefon au zis „Veniți după tratament””, își amintește Andrei.
Conform datelor colectate de SDMC, pe parcursul anului 2022 au fost efectuate aproape 308.000 de testări la infecția cu HIV. Dintre ele, 929 au fost pozitive. Anul acesta, a fost realizat și publicat indicele de stigmatizare a persoanelor care trăiesc cu HIV în R. Moldova. 79% dintre cei aproape 870 de participanții la studiu au menționat că își ascund statutul și că nu le pot spune oamenilor că sunt HIV pozitivi. Aproape jumătate dintre participanți se simt rușinați (47,8%) sau vinovați (46,7%) că sunt HIV pozitivi, în timp ce fiecare al cincilea respondent (20,0%) a spus că se simte murdar în legătură cu statutul său HIV. Studiul mai arată că 11% dintre persoanele nou-diagnosticate cu HIV au tendințe suicidale. Și Andrei a trăit asta.
„A fost un șoc. Eu nu știam nimic despre HIV. Știam doar că e o boală tare grea și poți avea bube pe corp. Mă gândeam că o să mor și atunci, în acel moment, mi-a venit gândul de suicid. Dar m-am scuturat de vreo două ori și m-am dus să mi se facă fișa de tratament”, își amintește Andrei. Era un „mic” detaliu. Andrei era minor.
„M-au zis: «Trebuie acordul părinților». Îmi rămâneau câteva luni până a împlini 18 ani, dar nu am vrut să aștept, pentru că exista riscul ca virusul să se transforme în SIDA. Așa că am sunat-o pe mama și i-am spus. Ea, evident, a început a plânge, s-a speriat, dar a venit la Chișinău. A pus semnătura pe fișa de tratament, chiar dacă m-a acuzat că n-am fost atent, că am început viața sexuală prea devreme…”, îmi spune bărbatul.
Numărul tinerilor de 15-24 de ani, diagnosticați cu HIV, e însă în continuă scădere de la an la an. Dacă acum 15 ani, în 2007, numărul tinerilor bolnavi de HIV era de 25% din totalul celor testați, în 2022 acest număr era mai mic de 7%, arată datele SDCM.
BULLYING-UL
Andrei deja lua tratament de aproape un an, când medicii din raionul său de baștină l-au sunat să-l ia la evidență. „«Apoi ce, veniți cu HIV-ul acela să vă luați tratamentul», mi-au zis la telefon. Când le-am spus că deja mă tratez, m-au inclus în baza lor de date. Încă peste un an, acel medic infecționist a transmis toată lista cu persoanele HIV-pozitive din raion la medicii din sate, cu numele și prenumele și toate datele personale”, spune Andrei.
Așa în sat s-a aflat că e HIV pozitiv, iar lucrătorii medicali au fost printre primii, spune el, care l-au insultat și l-au discutat în comunitate.
„Știi ce e interesant?”, mă întreabă tânărul, „Peste câțiva ani, fiul uneia dintre acele doctorițe, care scotea vorbe în sat că eu aș fi spurcat și infectat, s-a căsătorit cu o fată HIV pozitivă. Toată lumea din sat o vorbea, o arăta cu degetul… Și într-o zi am întâlnit-o pe drum și o întreb: «Cum te simți acum?». Ea mi-a spus: «Tare îmi pare rău… »”, spune Andrei. „Așa o karma. Dar indiferent ce a fost, s-a uitat”.
Ca și mulți alți oameni HIV pozitivi, Andrei nu-și face public statutul. Nu fiecare om din anturajul său știe de virusul pe care-l poartă tânărul. „Decât să le spun și ei să mă respingă, mai bine nu o fac”, argumentează el. „În schimb, la cei mai apropiați le-am spus, chiar și la colegii de la lucru, iar după asta ei mi-au devenit și mai apropiați”, afirmă tânărul.
În anii de când trăiește cu HIV, Andrei deja i-a înțeles toate fațetele, dar spune că sunt foarte mulți oameni care consideră în continuare HIV un lucru letal și murdar.
„Cândva, când eram eu încă elev, în sat la noi au venit niște oameni și ne-au făcut un training despre HIV. La lecția ceea, am văzut un om plin de bube. Imaginea asta mi s-a întipărit așa de tare, încât anume din cauza asta am început să mă am o panică enormă când am aflat diagnoza. Oamenii nu știu ce înseamnă HIV. Ei au impresia că asta e ceva tare murdar. Un exemplu este fratele meu. Când soția sa a născut, el nu prea-mi dădea voie să mă ating de copil, pentru că probabil nu știa cum se transmite virusul. Pe urmă am realizat că el îmi dă farfurii separate. Nu doar din alt dulap, ci și spălate separat! Am vorbit cu el, i-am explicat cum lucrează virusul, și m-a înțeles, a început a citi, a privi filme, a devenit mai tolerant”, zâmbește Andrei.
GRIJA DE SINE
În ultimii ani, Andrei a început să aibă mai multă grijă de sine. Își face câte un control medical anual și dă toate analizele necesare pentru o persoană HIV pozitivă. El spune că la bun început ar fi trebuit să dea prioritate psihoterapiei, însă i-a fost frică: „Nu știam peste cine o să dau”. Virusul l-a maturizat brusc, dar și l-a făcut mai responsabil. Partenerul său de atunci a fost cel care l-a susținut și l-a încurajat. „Probabil el a și fost primul meu psiholog”, zice Andrei.
„Frica de necunoscut și frica de a afla statutul nu există una fără alta. Mai întâi trebuie să treci de frica de necunoscut. Chiar dacă ai partener stabil, sex protejat și nu ai riscuri, e bine să te informezi, pentru că atunci când știi – reacționezi mai calm”, crede el.
HIV nu l-a împiedicat pe Andrei să fie într-un cuplu, însă frica de a-și face public statutul l-a costat scump în relația cu iubitul său.
„Credeam că virusul meu are încărcătura virală zero, că nu este transmisibil. Și la un moment dat i-am spus partenerului meu că am HIV. El a reacționat urât, dar după câteva zile m-a sunat. A avut timp să se informeze, a vorbit cu alți prieteni despre HIV… Acum e pe PrEP (profilaxia pre-expunere), trăim fericiți”, zâmbește Andrei.
Tânărul crede că pentru a informa despre HIV e nevoie de mers în toată țara. „Campaniile care se desfășoară au loc la Chișinău, Bălți și alte orașe mari. Sunt mese rotunde, discuții și coffee break-uri. Bei o cafea și mănânci o prăjitură și totul e bine. Dar noi avem oameni în sate care nu au acces la internet, la informație, dar au viață sexuală oricum. Ei nu știu de metode de protecție, contracepție, de HIV. Da, la medici se transmit flyere și broșuri, dar ele stau acolo undeva. La mine în sat, la punctul medical, într-o sală de proceduri, este un dulap, cu lacăt, pe care scrie colțul HIV. Jur! Acolo sunt șervețele și vreo două prezervative. Pentru prevenție trebuie să se facă mai mult”, conchide bărbatul.
În prezent, în R. Moldova sunt aproximativ 15.000 de persoane care trăiesc cu HIV. Aproximativ jumătate dintre aceste persoane nu știu că au HIV. Din această cauză, ei nu iau medicamentele necesare și pot transmite HIV altor persoane, cel mai adesea în timpul sexului neprotejat.
În ultimii 10 ani, de la 500 la aproape 1000 de noi infecții cu HIV au fost detectate anual în țară. În aproape 90% din aceste cazuri, HIV se transmite în cazul sexului neprotejat dintre un bărbat și o femeie. În cele 10% din cazurile rămase, HIV se transmite prin reutilizarea seringilor și acelor în cazul drogurilor injectabile, în caz de sex neprotejat între bărbați, în caz de furnizare de servicii sexuale fără utilizarea prezervativului, cu transmiterea de la mamă la copil în timpul nașterii necorespunzătoare sau alăptării, precum și în alte situații.
Transmiterea HIV poate fi prevenită folosind PrEP, tratament care previne înmulțirea virusului, iar acei viruși care pot pătrunde în corp sunt eliminați rapid. PrEP se oferă gratuit în orice instituție medicală din țară, inclusiv la Centrul GENDERDOC-M.
Felicia Nedzelschi