Din 1 septembrie, cu un GENDERDOC-M restructurat!
Prietenx, avem plăcerea să vă anunțăm despre schimbările de la Centrul de Informații GENDERDOC-M. După cum bine știți, Anastasia Danilova, care a fost directoarea GDM ultimii 13 ani, și-a dat demisia, pentru a-și urma drumul profesional. În cei 13 ani, în care Anastasia a condus GENDERDOC-M, viața persoanelor LGBT+ din Republica Moldova s-a schimbat în mai bine. În toți acești ani, organizația noastră a făcut o muncă enormă de advocacy, de susținere a beneficiarilor și de prestare a serviciilor de sănătate comunității. Aceste eforturi au fost posibile grație unei echipe profesioniste, unite, motivate, pe care Anastasia a știut să o susțină, să o crească și să o inspire. În ultimele câteva luni, echipa GDM este într-o etapă de tranziție, pe care o facem alături de colegx noi și colegx vechi, în poziții noi.
Iată cine cine sunt:
ANGELICA FROLOV
A preluat funcția de administratoare a Centrului de Informații GENDERDOC-M, care presupune reprezentarea organizației la nivel local și internațional și responsabilitate în fața statului și a donatorilor.
Angelica este activistă LGBTIQ, licențiată în psiho-pedagogie, master în psihologie socială; expertă în drepturile omului și nediscriminare, trainer pe subiectele „stereotipuri, prejudecată, stigmă”, „orientarea sexuală și identitate de gen”, „campanii advocacy”, „drepturile omului și discriminare”.
Angajată a organizației din 2007, în calitate de asistentă, și din 2010 coordonatoare de program Lobby și Advocavy. În perioada 2017-2023 a moderat emisiuni TV la postul TV8.
LEO ZBANCĂ
Coordonator al Dezvoltării Organizaționale
Leo vine cu un background bogat, având masterate în Psihologie Socială și Regie de Film. Având experiențe de viață în Rusia, Franța și Spania și fiind activist LGBT+ din 2014, experiența internațională a lui Leo este completată de rolul său ca formator pentru programele Erasmus+ al Consiliului Europei din 2016, cu accent pe instrumente digitale și alfabetizare media. La momentul de fața mai mult de 900 de persoane din toată Europa au trecut prin instruirile lui.
Cu expertiză în managementul proiectelor și formare, precum și relaţiile profesionale cu ONGuri internaţionale, Leo își propune să continue dezvoltarea organizației în cele mai bune tradiții. Leo vorbeste fluent șase limbi, se identifică ca o persoană transmasculină. Anterior, a fost coordonatorul grupului de sprijin pentru persoanele transgen la GENDERDOC-M.
OLINA UNTILA
Managera financiară a organizației
Olina este expertă în domeniul financiar-contabil, cu o experiență de peste 11 ani în domeniu.
La GENDERDOC-M, va fi implicată în activitățile departamentului financiar, unde e responsabilă de supravegherea bugetelor, raportarea financiară și gestionarea fondurilor, pentru a asigura utilizarea eficientă și alinierea la misiunea organizației.