Cel mai firesc loc în care pot fi în fiecare an, în ziua de 8 martie, este marșul feminist din Chișinău. Marșul nu adună prea multă lume, dar îmi place să întâlnesc, an de an, aceeași oameni de calitate, buni profesioniști în domeniile lor, activiști civici, apărători ai drepturilor omului cu care poți schimba câteva cuvinte, idei și apoi mărșălui împreună, cu pancarte în numele unor idei, încă nepopulare, din păcate, dar în care credem cu toții sincer.
O idee atât de simplă, la prima vedere, ca egalitatea drepturilor, mai generează discuții controversate și se ridiculizează. Pe marginea străzilor, pe care merg participanții la marș, sunt, an de an, bărbați și femei care își manifestă expresiv nemulțumirea. Uneori înjură, uneori își fac cruce, iar alteori și una și alta concomitent. Iar ăsta este un motiv în plus de a ieși la marș în fiecare an.
Pentru mine marșul e un fel de a inspira mai multe femei să fie subiecte și nu obiecte în viața socială și în propriile vieți. Atâta timp cât aud, în poveștile victimelor violenței în familie, că e rușinos să chemi poliția sau să pleci de la agresor, sau când o profesionistă bună îmi spune că se gândește să plece din domeniul, care îi aduce multă satisfacție, pentru că este prea solicitant și nu prea reușește să-i pregătească cină caldă soțului, îmi dau seama că mai avem de mărșăluit câteva mii de km, până la înțelegerea ideii despre egalitatea de gen.
În acest an, tema Marșului Feminist a fost solidaritatea cu Ucraina și cu femeile care sunt prinse între pace și război, mi-a explicat Angelica Frolov, una dintre organizatoarele evenimentului.

„Marșul este despre problemele pe care le au alte femei și noi ieșim în solidaritate cu ele. Eu am ieșit pentru femeile care suferă din cauza războiului. Femeile din Ucraina sunt violate, sunt nevoite să-și părăsească casa și să fugă, să se reintegreze în alte societăți. Sunt solidară cu femeile care au de luptat, care rareori participă la începutul războaielor, dar care au de suferit din cauza acestora”, a spus Angelica.
Este, de fapt, al doilea an în care marșul feminist devine platformă de exprimare pentru femeile ucrainence, iar în acest an au fost mai multe pancarte în limba ucraineană și mai multe persoane care au putut să vorbească la persoana întâi despre lezarea drepturilor unei femei care suferă din cauza războiului.
„Vrem libertate, vrem independență, vrem să fim femei puternice la noi acasă, să nu mai alergăm de colo-colo. Ne dorim foarte mult să revenim acasă. De asta am venit astăzi la marș”, mi-a spus Olga din Harkov.
Alte pancarte în ucraineană erau duse de un grup de femei rome. Trei generații de femei rome dintr-o familie din Ucraina scandau „Vrem dreptate și egalitate”, încercând în același timp să-și țină copiii alături, să nu-i piardă în mulțime. Evenimentele publice unde își pot striga durerea sunt puținul pe care îl pot face pentru a-și recăpăta dreptul la o viață liniștită, la ele acasă.

„Participarea femeilor rome la astfel de evenimente, arată încă o dată dorința femeilor rome de a fi auzite, de a fi văzute, acceptate. Este o modalitate de a ne exprima și a fi solidare cu tote femeile din lume”, a spus Elena Sârbu președinta platformei femeilor rome din Republica Moldova.
La marș s-au auzit și vocile femeilor care nu își pot revendica personal drepturile. Polina Ceastuhina a dus o pancartă care amintește despre situația femeilor trans din Ucraina: „Cred că este corect să ne folosim privilegiul de a avea o voce, vorbind în numele persoanelor care nu au această voce. M-am gândit că ar trebui să discutăm și despre femeile transgen, care acum sunt în Ucraina și nu pot să iasă din țară din cauza actelor în care au scris sexul masculin, pentru că și drepturile lor sunt drepturile femeilor și drepturile omului”.
Participanții la marș au făcut câteva opriri în fața instituțiilor publice pentru a cere dreptate și egalitate.
„Vrem salarii egale pentru muncă egală”, scria pe pancarda unei participante la marș, pe nume Ecaterina. Am întrebat-o despre ce este ancarda ei de fapt? „Astăzi avem multe femei care nu sunt plătite egal pentru munca pe care o fac. Bărbații au un salariu mai decent pentru aceeași muncă, se observă foarte tare și în domeniul IT. Aș vrea să se atragă atenție asupra faptului că salariile nu ar trebui să fie diferite”, a spus Ecaterina.

Andrei Spânu, secretar general al aparatului președintei R. Moldova, participant la marș a declarat că sunt mai multe domenii în care femeile sunt discriminate: „ Datele arată că femeile sunt plătite mai puțin pentru aceeași muncă, un al doilea element este violența, în mod special în familie. Peste 70 la sută dintre femei au fost agresate. E vorba și despre viața sexuală, femeile sunt abuzate, violate. Noi am făcut anumite progrese ca țară, în ceea ce privește reprezentarea femeilor în instituțiile publice, alegeri, dar în mod special pe drepturile economice și protecția de la violență mai avem de lucru. Particip la marș pentru solidaritate cu femeile. Să ne asigurăm că acum și în viitor femeile și bărbații vor avea aceleași drepturi.
Și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu a participat la eveniment: „Este un marș de solidarizare cu cei care luptă pentru egalitate, pentru o Moldovă mai incluzivă. Sunt și eu parte a acestei lupte, de asta am venit, să-mi exprim solidaritatea și un angajament ferm pentru o Moldovă mai egală și mai incluzivă”, a declarat ministrul.
Una dintre opririle mulțimii a fost în fața unui local din Chișinău, a cărui identitate vizuală conține imagini sexiste și, în opinia participanților la marș, promovează lipsa de consimțământ în relațiile intime: „Un concept cu care luptă femeile și multe organizații și inițiative și care e extrem de periculos și toxic, pentru că normalizează violul. Și să nu uităm că acest local este foarte popular printre tineri”, a explicat anterior Ana Popa, una dintre organizatoarele marșului feminist.

Instituțiile de stat nu luptă suficient cu situațiile de abuz sexual, au explicat mai multe participante la marș:
„În calitate de victimă a violenței sexuale în biserică și a abuzului emoțional din biserică, vreau să vin cu un mesaj de încurajate pentru femei, în primul rând să aibă grijă. De multe ori persoanele vulnerabile ajung în instituția bisericii și, din păcate, ele acolo nu sunt în siguranță. Totodată este și un strigăt către autorități să nu mai treacă cu vederea și să fie mai aspri cu cazurile de abuz sexual în biserică. De exemplu cel mai recent caz cu un preot care a abuzat o minoră, el a fost eliberat și pe mine asta mă disperă și mă înfuriază”, a declarat Ecaterina Luțișina, participantă la marș.
Marșul feminist este organizat anual în ziua de 8 martie în cadrul Festivalului Feminist. Festivalul este la cea de-a IX-a ediție.
Doina IPATII
Fotografii de Andrei Verbenco, site-ul zdg.md. iar de pe pagina Anastasiei Danilova din FB