GENDERDOC-M

Mișcarea de voluntariat. Restart

Din 24 până pe 26 iulie, a avut loc un trening în afara orașului pentru voluntarii Centrului de informații „GENDERDOC-M”. La el au participat cei mai activi voluntari ai GDM care nu o dată s-au implicat în diverse activități.

Acest trening, a fost, vă spunem fără exagerări, foarte așteptat. El a fost precedat de numeroase discuții la diferite reuniuni și întâlniri de planificare, precum că lucrul cu voluntarii ar trebui să fie adus în conformitate cu gradul de dezvoltare a principalelor programe ale Centrului. Astfel, am decis că trebuie să începem de la comunicarea cu însăși voluntarii, cu studierea posibilităților și necesităților lor, cu analiza tuturor sectoarelor de lucru care pot și trebuie încredințate voluntarilor. Ca urmare, am organizat acest trening.

După spusele organizatorilor, numărul participanților la trening putea fi mai mare, însă scopul evenimentului a fost altul: să adune cei mai activi oameni și care au deja o experiență în acest sector, ca fiecare dintre ei nu doar să poată discuta direcțiile de lucru deja existente, dar și să poată propune altele noi, care ar corespunde nivelului de dezvoltare a Centrului de informații „GENDERDOC-M”.

„Pentru noi era important să ascultăm părerile fiecăruia despre ce este și ce lipsește în lucrul voluntarilor GDM, ce poate să rămână în lista cu experiență acumulată și ce putem exclude fără regrete” – spune Artiom Zavadovsky, coordonatorul programului „Dezvoltarea comunității LGBT”.

Pe lângă Artiom, la treningul cu voluntarii au mai lucrat și coordonatoarea programului „Lobby și advocacy a drepturilor comunității LGBT” Angelica Frolov, psihologul Centrului – Oxana Gumennaia și coordonatoarea voluntarilor GDM Galina Murzin.

Galina Murzin a zis că importanța evenimentului constă în faptul că anume la acest trening a fost dat startul pentru repornirea mișcării de voluntariat. Participanții au identificat principalele direcții de lucru cu voluntarii. Ele includ și ajutorul medical pentru BSB de vârsta a treia. Este vorba de servicii paramedicale, pe care le poate acorda un voluntar ce are studii medicale superioare și experiență practică în instituții medicale. Una dintre priorități a fost stabilită ca fiind continuarea lucrului de creare a unei imagini pozitive organizației și de sporire a vizibilității ei. În rândul celor mai importante activități au intrat acțiunile ecologice, scopul cărora este protejarea mediului înconjurător. „Tot ce a fost menționat mai sus arată că Centrul de informații „GENDERDOC-M” este o organizație care se implică activ în rezolvarea problemelor sociale actuale” – spune Galina.

Este important faptul că în ultimii ani, aceasta este prima întâlnire a voluntarilor în același loc, în același timp. „Este foarte bine că am organizat acest eveniment. În primul rând, ne-am cunoscut mai bine unul pe altul. Înainte lucram pe grupuri și rar ne întâlneam împreună.  În al doilea rând, informația pe care am primit-o aici este foarte importantă pentru noi, deoarece este concepută pentru a ne ajuta în activitatea noastră. Am putut să facem schimb de experiență, am identificat direcțiile în care trebuie să ne îndreptăm eforturile și să muncim în viitor, să stabilim întâlniri regulate. Acum este important să fii util” – spune Alexandru, voluntar, participant la trening. Și adaugă: „Sunt foarte fericit că pot fi util nu doar comunității LGBT, dar și societății în general”.

Eugen CHIHAI

Fotografie: Galina Murzin și Artiom Zavadovsky

Redacția: Dacă simți că vrei să devii o parte din mișcarea de voluntariat a Centrului GDM, sună la numerele de telefon: (022) 288 861 și (022) 288 863, sau accesează www.gdm.md

Close Menu