GENDERDOC-M

Persoanele LGBT vor merge în instanță

În perioada campaniei electorale, Centrul de Informații GENDERDOC-M a desfășurat un mic sondaj printre cetățenii LGBT ai Republicii Moldova, în urma căruia s-a dovedit că cei mai netoleranți față de lesbiene, gay, bisexuli și transgenderi, sunt partidele proruse. Conform spuselor coordonatoarei Programului Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT al Centrului de Informații GENDERDOC-M, Angelica Frolov, acest lucru este legat de faptul că ele se conduc de practica Federației Ruse și de legile adoptate de această țară, care tot mai mult sunt contrar drepturilor omului.

„Această politică este îndreptată spre distragerea atenției de la problemele economice și sociale cu care se confruntă țara, pentru că liderii politici să-și poată realiza planurile egoiste. Eu cred că doar un politician slab, care nu poate să cucerească electoratul și care nu știe ce să le promită, va recurge la utilizarea urii față de diverse minorități din societatea noastră”, a spus Angelica Frolov.

În prezent, în instanțe avem șapte cazuri inițiate la cerința Centrului de Informații GENDERDOC-M în legătură cu situații de discriminare și încă câteva sunt în curs de investigare.

Angelica Frolov a menționat că GENDERDOC-M câştigă 80% dintre procesele de judecată ce vizează comunitatea LGBT. În acest caz, inculpații sunt obligați să plătească cheltuielile de judecată suportate de către GENDERDOC-M, precum și să achite despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. Ea a mai precizat că astfel de persoane publice cum sunt președintele AO „Moldova Mea” Fiodor Ghelici și fostul Ministru al Securității Anatol Plugau au plătit cheltuielile de judecată și despăgubirile pentru prejudiciul moral adus, însă Anatol Plugaru până acum nu a prezentat scuze publice, chiar dacă aceastea au făcut parte din hotărîrea judecătorescă.

Conform datelor GENDERDOC-M, doar în anul precedent au fost comise 13 crime motivate de ură îndreptate împotriva bărbaţilor gay, care au fost supuşi violenţei atît din partea unor indivizi particulari, cît şi din partea membrilor unei grupări extremiste. În judecată au ajuns patru persoane, inclusiv un fost militar şi trei civili. Unii dintre ei la moment îşi ispăşesc pedeapsa în închisoare.

După spusele Angelicăi Frolov, Centrul intenţionează să apeleze la instanța de judecată pînă când toţi infractorii nu vor înceta să instige la ură şi agresiune împotriva comunității LGBT şi vor prezenta scuze publice pentru acţiunile lor ilegale.

„Pentru noi nu este important ca infractorul să achite amendă, ci ca el, în mod public, să-şi ceară scuze şi să înceteze să instige la ură împotriva homosexualilor. Pentru atingerea acestui scop, insistăm asupra iniţierii unor cazuri penale”, a mai zis Angelica.

Coordonatoarea Programului Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT al Centrului de Informații GENDERDOC-M, a cerut societății „toleranță, respectarea drepturilor homosexualilor”, iar pe mass-media i-a rugat să nu ofere platforma de informații diverselor partide și organizații care „instigă oamenii la agresiune împotriva persoanelor din comunitatea LGBT”.

Il YAS

Close Menu