Angelica Frolov, câștigătoarea Premiului general al ONU pentru drepturile omului, în 2023
Administratoarea Centrului GDM și coordonatoarea de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT, Angelica Frolov, a fost premiată de Organizația Națiunilor Unite (ONU). Activistei i-a fost decernat premiul general pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului la nivel național și/sau local, pentru perioada ianuarie 2022 – noiembrie 2023.
Distincția i-a fost acordată Angelicăi Frolov pentru activismul său civic în calitate de persoană fizică, dar și pentru emisiunea „Efect 9.6”, pe care a moderat-o la TV8, la tema conflictelor sociale din Republica Moldova.
„Pentru mine acest premiu este o recunoaștere a activismului meu nu doar la nivel național, dar și la nivel internațional. Premiul pentru drepturile omului, consacrat zilei de 10 decembrie, Ziua internațională pentru drepturile omului, ziua in care a fost votat unul din cele mai importante documente Declarația Universală a drepturilor omului, este unul dintre cele mai importante pentru mine”, spune Angelica Frolov.
Angelica Frolov s-a alăturat Centrului GDM în 2006, iar de atunci a parcurs drumul de la voluntară la administratoare a organizației. Ea reprezintă interesele Centrului GDM la nivel național și internațional, desfășoară consultări cu privire la discriminarea și încălcarea drepturilor omului bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen, redirecționează beneficiari pentru a obține consiliere juridică către un avocat profesionist. De asemenea, ea coordonează activitatea de informare a organizației și propune o evaluare de expert asupra situației drepturilor omului pentru persoanele LGBT din Republica Moldova.
Pe lângă premiul general obținut de Angelica Frolov, ONU a mai oferit premiul special pentru a realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului în sprijinirea răspunsului la criza refugiaților și premiul special pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului privind implicarea activă în promovarea participării tinerilor.
22.05.2026
Drepturile omului
Fratele lui Schumacher se căsătorește cu un francez: Nunta va avea loc la Saint-Tropez
14.05.2026
Drepturile omului
Republica Moldova stagnează în clasamentul ILGA-Europe Rainbow Map 2026: locul 25 din 49 de țări, cu același scor de 38%
24.04.2026
Drepturile omului
Bărbat condamnat pentru violență în familie împotriva unui minor transgen. Instanța a reținut prejudecata bazată pe identitatea de gen
16.04.2026
Drepturile omului
Declarație publică privind un caz de abuz, intimidare și tratament discriminatoriu din partea poliției față de un tânăr transgen
15.04.2026
Drepturile omului
Bărbatul care a instigat la ură în timpul unei întâlniri electorale cu Renato Usatîi, sancționat pentru instigare la discriminare
08.04.2026
Moldova
Laureații Premiului „Inimi implicate” 2026: numele care au marcat comunitatea LGBTQ+
24.03.2026
Drepturile omului
Protest ferm în legătură cu reacția Poliției la posibile abuzuri și încălcări ale drepturilor omului