Încă o țară va folosi pedeapsa cu moartea împotriva persoanelor gay
Parlamentul din Uganda a adoptat, marți, o lege prin care identificarea ca minoritate sexuală sau ca membru sau membră a comunității LGBT devine infracțiune, relatează Reuters. Noua legislație dă autorităților puteri sporite pentru a pune în aplicare discriminarea împotriva minorităților sexuale într-o țară în care deja violența împotriva lor este frecventă, informează Digi24.ro.
Peste 30 de țări africane, inclusiv Uganda, interzic deja relațiile între persoane de același sex. Noua lege este prima care interzice inclusiv identificarea personală ca minoritate sexuală. Susținătorii legii spun că ea este „necesară” pentru a „pedepsi” o sferă largă de activități LGBT, despre care spun că „amenință valorile tradiționale”.
Pe lângă relațiile sexuale între persoane de același sex, legea interzice „promovarea și susținerea” homosexualității și „complotul pentru săvârșirea de acte homosexuale”. Pedepsele sunt și ele extrem de dure, inclusiv pedeapsa cu moartea pentru ceea ce se numește în lege „homosexualitate agravată”.
În rest, noua lege ugandeză prevede închisoare pe viață pentru relații între persoane de același sex. „Homosexualitatea agravată” ar fi descrisă drept relații cu persoane de sub 18 ani, sau cu persoane seropozitive, printre alte categorii, conform acestei noi legi.
„Creatorul nostru, Dumnezeu, este mulțumit cu ce se întâmplă. Sprijin legea pentru a proteja viitorul copiilor noștri. Este vorba de suveranitatea țării noastre, nimeni să nu ne șantajeze, nimeni să nu ne intimideze”, a spus un legiuitor din Uganda. Un activist LGBT cunoscut în Uganda, Frank Mugisha, a denunțat legislația și a numit-o draconică.
„Această lege este extremă și draconică. Criminalizează existența persoanelor LGBT și încearcă să șteargă existența tuturor ugandezilor LGBT”, a spus el.
Sursa: unimedia.info
Foto: bbc.com
22.05.2026
Drepturile omului
Fratele lui Schumacher se căsătorește cu un francez: Nunta va avea loc la Saint-Tropez
14.05.2026
Drepturile omului
Republica Moldova stagnează în clasamentul ILGA-Europe Rainbow Map 2026: locul 25 din 49 de țări, cu același scor de 38%
24.04.2026
Drepturile omului
Bărbat condamnat pentru violență în familie împotriva unui minor transgen. Instanța a reținut prejudecata bazată pe identitatea de gen
16.04.2026
Drepturile omului
Declarație publică privind un caz de abuz, intimidare și tratament discriminatoriu din partea poliției față de un tânăr transgen
15.04.2026
Drepturile omului
Bărbatul care a instigat la ură în timpul unei întâlniri electorale cu Renato Usatîi, sancționat pentru instigare la discriminare
08.04.2026
Moldova
Laureații Premiului „Inimi implicate” 2026: numele care au marcat comunitatea LGBTQ+
24.03.2026
Drepturile omului
Protest ferm în legătură cu reacția Poliției la posibile abuzuri și încălcări ale drepturilor omului