Toleranța e în vogă
În timp ce în Republica Moldova homofobia este folosită pentru a promova produse și idei (în special politice), mai multe branduri cu renume internațional au început să folosească cu succes reclama în care își demonstrează sprijinul pentru comunitatea LGBT.
IKEA este printre primele branduri care a lansat un spot publicitar în care apare un cuplu gay, încă în 1994. Reacția publicului nu a fost tocmai pozitivă, iar asta, probabil a temperat elanul celorlalți de a le urma imediat exemplul.
Totuși în ultimii doi ani, putem observa tot mai multe branduri care își exprimă deschis sprijinul pentru comunitatea LGBT în spoturile de promovare. Printre acestea sunt spoturile publicitare ale Target, Nike, Clairol, Tiffany, Campbell’s, Lexus, Macy’s, Dorito, Wells Fargo, Nordstrom, Apple, Honey Maid, Starbucks, Tylenol, Ikea, Kodak, Microsoft, DirecTV, Bud Light, Guinness, Iphone și mulți alții.

Nu este întâmpător. Aceste companii au obținut impact povestind istorii despre diversitate și egalitate în publiciățile lor. Potrivit Google, 47% dintre consumatorii cu vârste de până la 24 de ani sunt mai dispuși să sprijine un brand, dacă acesta are un spot tematic cu LGBT.
S-a dovedit faptul că responsabilitatea socială corporativă poate crește profiturile și implicarea, devotamentul angajaților. Toleranța e în vogă. Când va aparea oare prima reclamă cu gay în Republica Moldova?
Mai jos am selectat câteva spoturi populare cu gay. Mie mi-a plăcut nr 4. Vouă?
- https://www.youtube.com/watch?v=dnL1Odj50O4
- https://www.youtube.com/watch?v=2xeanX6xnRU
- https://www.youtube.com/watch?time_continue=40&v=MFIpaIWSHFI
- https://www.youtube.com/watch?v=sZBrowcWnMU
- https://www.youtube.com/watch?v=xjjBA7ONB34
Doina IPATII
Foto: daily.afisha.ru

22.05.2026
Drepturile omului
Fratele lui Schumacher se căsătorește cu un francez: Nunta va avea loc la Saint-Tropez
14.05.2026
Drepturile omului
Republica Moldova stagnează în clasamentul ILGA-Europe Rainbow Map 2026: locul 25 din 49 de țări, cu același scor de 38%
24.04.2026
Drepturile omului
Bărbat condamnat pentru violență în familie împotriva unui minor transgen. Instanța a reținut prejudecata bazată pe identitatea de gen
16.04.2026
Drepturile omului
Declarație publică privind un caz de abuz, intimidare și tratament discriminatoriu din partea poliției față de un tânăr transgen
15.04.2026
Drepturile omului
Bărbatul care a instigat la ură în timpul unei întâlniri electorale cu Renato Usatîi, sancționat pentru instigare la discriminare
08.04.2026
Moldova
Laureații Premiului „Inimi implicate” 2026: numele care au marcat comunitatea LGBTQ+
24.03.2026
Drepturile omului
Protest ferm în legătură cu reacția Poliției la posibile abuzuri și încălcări ale drepturilor omului