GENDERDOC-M

Profesorii din Moldova învață să lupte cu hărțuirea în școli

Profesori și profesoare de la 14 școli din întreaga țară au învățat cum să identifice și să soluționeze cazurile de hărțuire printre elevi. Aceștia au beneficiat de o instruire de două zile organizată de Centrul de Informații GENDERDOC-M, la începutul lunii martie.

Cercetările internaționale spun că până la 20% dintre copii sunt agresori permanenți și tot atâția sunt victime ale hărțuirii, există un procent de copii care sunt periodic agresori, iar 50 la sută nu se implică în situațiile de hărțuire.

În Republica Moldova nu există o statistică în acest sens, dar asta nu înseamnă că nu există nici problema. Profesorii recunosc că sunt cazuri de hărțuire grave sau mai puțin grave în fiecare clasă din țară. Problema este cu atât mai gravă cu cât statul nu își asumă soluționarea acestor cazuri, așa precum se întâmplă în țările care au statistică.

„E foarte grav”, explică Angelica Frolov, Coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT la Centrul GENDERDOC-M. „Nu sunt statistici din astea pentru că la noi nici nu se prea lucrează la nivel de minister cu hărțuirea. Acest fenomen rămâne pe seama copiilor și a profesorului, care deseori preferă să nu se implice.”

 „Toată lumea de la Primărie la poliție și asistenți social pasează responsabilitatea de la unul la altul. Psihologi nu-s în sat, asistenți sociali la fel, și copilul rămâne singur cu problemele lui. Rămâne școala să țină piept la un sat întreg de copii ai căror părinți sunt plecați”, a declarat Viorica Vozian, profesoară la școala din Răscăieți, Raionul Ștefan Vodă.

Profesorii spun că încearcă să soluționeze cazurile de hărțuire, dar este extrem de greu în situațiile în care, în școli, nu este un specialist care ar putea consilia copiii.

„Încercăm să anihilăm problemele de acest gen, dar copiii care sunt hărțuiți oricum rămân întotdeauna în umbră. Majoritatea elevilor din localitate cresc în familii monoparentale. Responsabilitatea cade pe umerii noștri. E o situație foarte gravă. Cazurile de hărțuire nesoluționate rămân ca o amprentă pentru toată viața”, a declarat Angela Roșca profesoară la o școală din Raionul Ștefan Vodă.

Ideea de a organiza instruirile a venit după ce mai mulți minori LGBT s-au adresat la Centrul GENDERDOC-M după ce au fost hărțuiți de colegii de clasă. Organizația a decis că trebuie să se implice în soluționarea acestei probleme pentru un grup cât mai mare de copii, nu doar LGBT.

 „Pe noi nu ne doare doar problema copiilor LGBT, ci și a copiilor cu necesități speciale, a copiilor din familii vulnerabile, a tuturor copiilor care sunt hărțuiți”, a declarat Frolov.

Potrivit expertei, profesorii nu sunt pregătiți deloc să facă față situațiilor de hărțuire. Este o problemă foarte mare că majoritatea școlilor nu au nici pedagogi sociali, nici psihologi. Profesorii nu au studii psihologice și nu știu cum să reacționeze.

„Eu interpretam greșit noțiunea de persoană homosexuală. Bisexual, în general nu știam ce înseamnă”, a recunoscut Viorica Vozian. „M-am clarificat cu unele noțiuni pe care le interpretam absolut greșit. Ni s-a vorbit mult despre felul cum ar trebui să fie tratate aceste persoane. Acum mă gândesc cum aș putea să aduc informația asta copiilor în școală. Știți, mai ales oamenii de la țară, care nu prea au cunoștințe în domeniu interpretează cu totul greșit aceste lucruri.”

Instruirea a fost organizată pentru 16 profesori. „Timp de două zile, am reușit să le oferim profesorilor tot ce ne-am propus. I-am ajutat să scape de stereotipurile și prejudecățile privind diverse grupuri. Deseori când ajungeam la anumite teme, profesorii își aduceau aminte de diferite cazuri de hărțuire cu care s-au confruntat, și noi încercam să explicăm cum trebuie să acționeze și din punct de vedere psihologic și din punct de vedere legal ca să fie oprite aceste cazuri”, a adăugat Angelica Frolov.

Profesorii care au beneficiat de instruire spun că au învățat multe lucruri noi și se simt mai pregătiți să facă față cazurilor de hărțuire în școală.

„Am învățat să identificăm probleme pe care anterior nu le observam. Avem materiale didactice pe care le putem distribui și altor profesori și date de contact ale unor specialiști la care putem apela când ne confruntăm cu situații mai grave”, a declarat Angela Roșca.

Chiar și profesorii de la liceele din capitală, care beneficiază mai des de instruiri, spun că au descoperit lucruri noi în cadrul instruirii.

„Mai nouă a fost informația despre orientarea sexuală, pe care eu nu o înțelegeam. Doar am auzit despre cazuri de acest gen, dar nu m-am confruntat. Dar nu văd aceste probleme ca pe o barieră, cred că le pot face față”, a declarat profesoara Elena Marcan.

Organizatorii consideră că instruirile de acest gen pot salva viața și sănătatea psihică a zeci de copii, care nu sunt acceptați de către societate și colegii de clasă. Copii din familii vulnerabile, copii cu necesități speciale, copii LGBT, copii de etnii și religii minoritare. Din acest motiv planifică să organizeze și alte instruiri la care profesorii se pot înscrie printr-un mesaj la adresa Centrului de Informații GENDERDOC-M.

Doina IPATII

Imagini din arhiva GDM 

Close Menu