08.04.2014
Moldova, Societate

Să vorbim despre spiritualitate

La mijlocul lunii februarie, la Centrul de Informații GENDERDOC-M au avut loc „adunări” care pînă cînd poartă numele de „Să vorbim despre spiritualitate”. La moment, acesta este doar un experiment, care are loc din cînd în cînd, dar dacă discuțiile își vor demonstra popularitatea în comunitatea LGBT, adunările și conversațiile pe teme similare au toate șansele să devină un proiect de lungă durată.

Frumoasele emoții ale sufletului

Cuvîntul „adunări” nu degeaba a fost luat în ghilimele – el nu este destul de strict pentru a reda seriozitatea temei discutate, dar în același timp, este greu de găsit o definiție care în mare parte va corespunde atmosferei calde și tonului sincer în care au avut loc discuțiile.

Spiritualitatea – este un concept foarte dificil, complex, care include în sine două componente principale: religia – care unește tradițiile și convențiile lumii înconjurătoare, și societatea, mai degrabă filosofia individuală, bazată pe experiența personală a omului sau pe urma care a lăsat-o în viață. Unicitatea acestor două componente constă în aceea că, pentru fiecare persoană ele sunt individuale și unice, la fel de unice ca experiența acumulată de individ. Ideea de a discuta într-un cerc mai restrîns trăirile interioare ale reprezentanților comunității LGBT a venit din partea lui Jim Mulcahy – preot al bisericii Metropolitan Community din SUA. Această biserică există de la finele anilor `50 începutul anilor `60 ai secolului XX. Fondatorul este Troy Perry, iar prima căsătorie a unui cuplu gay desfășurată în cadrul bisericii Metropolitan Community a avut loc încă în anul 1969. Biserica Metropolitan Community nu neagă prezența elementului homosexualității în natura divină a omului, și nu întoarce spatele reprezentanților comunității LGBT.

Pastorul Jim a devenit deja un vizitator frecvent nu numai în Moldova, ci și în alte țări din Europa de Est și  CSI. E mai mult un păstor decît pastor  - aici e turma sa. Cîteva secole în urmă, acesta a putut fi numit un preot rătăcitor, gata să asculte pe orice trecător, care are nevoie de întărirea spiritului și credinței sau pentru a asculta o mărturisire. Viața lui Jim se scurge pe călătorii, și el încearcă să ajungă acolo, unde este nevoie de experiența sa, acolo unde cineva are mare nevoie de cuvîntul omului și de cuvîntul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, comunicarea individuală permite să-i captezi pe puțini, în timp ce forma discuției vă oferă posibilitatea să purtați un dialog cu un cerc larg de oameni, care au nevoie de sprijin. De aici și provine ideea conversațiilor despre spiritualitate. O educație teologică perfectă primită la Colegiul iezuit (13 ani în mănăstirea Ordinului!), îi permite lui Jim să vorbească cu publicul despre spiritualitate și religie, bazîndu-se pe bagajul de cunoștințe teoretice și experiențele trăite, asociate cu conștientizarea, lupta și reconcilierea cu propria homosexualitate. Trecînd prin toate aceste etape în viața sa deloc scurtă, Jim s-a împăcat cu sine și cu Dumnezeu, a ales să slujească religiei și umanității – el este gata să împărtășească experiența sa unică cu cei care, de asemenea, au intenția să aleagă pentru sine țeluri nobile fără a rupe cu sine sau cu religia.

Pentru Moldova – cu dragoste

Cît de populare pot fi astfel de întîlniri în comunitatea LGBT? La această întrebare a încercat să răspundă cît mai complet directorul executiv al Centrului de Informații GENDERDOC-M – Anastasia Danilova. Ea, printre altele, a specificat că, Jim Mulcahy deja de mai bine de doi ani locuiește mai mult în Ucraina, de unde își întreține călătoriile în Rusia, Moldova, Georgia, a fost chiar și în republicile din Asia Centrală.

„Moldova, în ciuda cunoștinței superficiale cu ea, a rămas pentru Jim o anumită terra incognita, și el a fost interesat să pună în aplicare aici un proiect. El a avut o astfel de încercare cu un grup de inițiativă, care nu avea nici o legătură cu GENDERDOC-M, dar ceva nu a mers bine. După părerea mea, problemele legate de religie și spiritualitate sunt foarte complicate, dar în același timp sunt și foarte interesante. Misiunea noastră, ca organizație, este să oferim gay-lor, lesbienelor, bisexualilor și transgenderilor (LGBT) un spațiu sigur pentru discutarea acestor probleme. Din păcate, în prezent, în Republica Moldova nu există nici o biserică care să fie deschisă față de LGBT și să-i primească pur și simplu ca pe niște credincioși, ignorînd identitatea lor de altă natură, și să nu le sugereze că această identitate este un păcat. Mai mult decît atît, această comunicare de grup este importantă prin aceea că nu abordează doar teme religioase – acestea sunt conversații despre spiritualitate, care ar putea fi interesante atît pentru oamenii de credință, cît și ateilor, sau celor care încă stau pe gînduri. La una dintre primele adunări, Jim a spus celor prezenți că spiritualitatea constă din trei componente: relația ta cu tine însuți, relația cu lumea exterioară – cu oamenii care te înconjoară, de asemenea, relația ta cu puterile mai mari, care cel mai des fac apel la Dumnezeu. Ca să devii un membru al grupului de spiritualitate și să participi la discuții, nu este necesar să fii credincios: tu poți să crezi sau nu, să fii botezat sau nu, să aparții unei confesiuni sau nu, să mergi la biserică sau să nu calci pragul ei deloc – trebuie să fie doar dorința de a vorbi cu alți oameni pe teme comune” – a explicat A. Danilova.

În același timp, ea a specificat că un factor la fel de important, este posibilitatea oamenilor LGBT profund religioși (ei sunt preponderent tineri din mediul rural), în mintea cărora a prins rădăcini stereotipul vechi de secole – păcatul orientării lor sexuale - să vorbească pe teme religioase. Mai mult decît atît, încercările lor de a discuta problema lor cu slujitorul bisericii, de multe ori a adus nu doar la penitență impusă de biserică pentru „păcat”, dar și la încălcarea secretului de confesiune, care în cele din urmă a condus la divulgarea pe larg a informațiilor cu privire la acești oameni și la transformarea lor în niște proscriși. „Acești oameni, conștientizînd că sunt gay, lesbiene, bisexuali sau transgenderi, în același timp, în ciuda atitudinii negative a bisericii, nu pot să se schimbe și nu doresc să renunțe la credința lor” – a adăugat directorul executiv al GENDERDOC-M, specificînd că unul din voluntarii Centrului este gata să treacă stagiul la biserica MC și să devină ajutorul lui Jim în Moldova, iar mai tîrziu – să-l înlocuiască pe drumul slujirii.

Adept al „patriei”

Alexandru, posedă rudimentele cunoștințelor teologice, speră că își va finisa studiile în afara hotarelor țării, cu scopul de a încerca să conducă biserica creștin-ortodoxă a LGBT. Este puțin probabil să spere la hirotonire din partea patriarhiei, deși conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) înfățișată de Mitropolia Moldovei, enoriașii căreia sunt o mare parte a populației republicii, ar trebui să se gîndească la păstrarea adepților confesiunii sale. În acest sens, Alexandru menționează un film documentar-publicistic „Peștii care nu pot să zboare”, în care se spune despre diferitele curente ale creștinismului („Peștii” din titlul filmului sunt un simbol, simbolul epocii creștinismului – epoca zodiacală a peștilor – aprox.aut.), care resping enoriașii din rîndul LGBT. În film sunt prezentate amintirile oamenilor care au trecut prin „centre de reabilitare” religioase, în care se presupune că ei erau aduși pe calea cea dreaptă, de cele mai multe ori fără succes, în schimb, erau răsplătiți doar cu stres, tulburări psihologice și energie negativă incomensurabilă.

„Jim este un om fantastic! La ai săi 70 de ani, el este mereu în călătorii, mereu în lucru, pentru toți va găsi un cuvînt de bine, îți va sugera o ieșire din situație. Chiar el însuși, fiind homosexual, a trecut prin perioade foarte grele în viața sa, dar nu s-a lăsat bătut, ci din contră, și-a întărit credința atît în Dumnezeu, cît și în aceea că homosexualitatea este o parte din planul Celui Prea Înalt, încă necunoscută omenirii” – cu entuziasm spune Alexandru despre eveniment, înrădăcinîndu-și mai mult intenția de a se ocupa cu același lucru, un lucru util pentru comunitatea LGBT.

Ei bine, băieții care au început acest experiment cu formarea spiritualității și apropierii religiei de comunitatea LGBT, sunt tineri, cu un spirit puternic, și hotărîți să meargă pe calea aleasă de ei, lăsînd în spatele lor o urmă bună și utilă. Să sperăm că, cu timpul, totul le va reuși.

Svetlana Burlac

Previous Următorul