19.04.2021
International , Timpul nostru

„Te iubesc, indiferent de orice, și voi fi aici, cu tine, atât timp cât e nevoie”

Multe personae LGBTQ, privind înapoi la copilăria lor, își amintesc cum se simțeau diferit, de hărțuirea cauzată de identitatea lor sexuale și de părinții, învățătorii și alte figuri cu autoritate, care, ori îi ajutau în toți acei ani, ori le făceau viața mai dificilă.

Cercetările arată că felul în care părinții se comportă poate fi fundamental pentru sănătatea psihică și bunăstarea copiilor, acum și în viitor. „Familia contează cel mai mult”, spune Joe Kort, un psihoterapeut clinic și autorul cărții „Clienții LGBTQ în terapie” (“LGBTQ Clients in Therapy”). „Dacă sunteți o familie cu un grad înalt de respingere, o să ajunței să puneți acel copil pe un drum dăuntor. Riscul de sinucidere va crește, cu cât familia este mai respingătoare.”

Numeroase studii au documentat că printre tinerii LGBTQ au fost raportate rate semnificativ mai înalte de a se fi gândit sau încercat să se sinucidă, în comparație cu tinerii heterosexuali și cisgender, potrivit proiectului Trevor, o organizație dedicată eforturilor de prevenire a suicidului printre persoanele LGBTQ.

În timp ce demografii nu au statistici pe deplin exacte în ceea ce privește tinerii LGBTQ, studiul Pew din 2015 a raportat că 2% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani s-au identificat ca fiind homosexuali, lesbiene sau bisexuali/le și 3% au spus că nu sunt siguri de orientarea lor sexuală, iar 3% s-au identificat ca persoane transgender. Oricare ar fi procentele exacte, vorbim despre mulți, mulți tineri care sunt expuși riscului.

Thane Holiday, în vârstă de 17 ani, elev într-un liceu din Carolina de Nord, a fost printre ei. El se identifică „queer”, un termen-umbrelă care combină diferite tipuri de identități sexuale și de gen și ca „un tip trans”, adică transgender, cineva al cărui simț al identității personale și al genului nu corespunde cu sexul de la naștere. Thane mărturisește că începutul școlii gimnaziale, „a fost un iad absolut. Eram agresat fără încetare” pentru că era deschis în legătură cu identitatea sa, „iar sănătatea mea mintală a derapat, până la punctul în care am fost destul de suicidar în clasa a șaptea”.

Din fericire, spune el, are „părinți foarte acceptanți și deschiși”. Thane mărturisește că atunci când și-a făcut coming out-ul la vârsta de 11 ani, părinții lui au spus: „Te acceptăm”. Răspunsul lor a fost cheia, adaugă el, pentru securitatea emoțională și siguranța că nu va fi respins, pe lângă faptul că, astfel, casa în care locuia a devenit un loc sigur.

Joe Kort susține că nu e nevoie să înțelegi pe cineva pentru a-l accepta. Manifestarea iubirii este răspunsul, spune psihoterapeutul: „Începeți prin a spune „Te iubesc, indiferent de orice și voi fi aici cu tine, atât timp cât e nevoie”, sau „Nu sunt sigur/ă că sunt de acord în totalitate cu ceea se se întâmplă sau deschis/ă la aceasta, dar sunt dispus/ă să te ascult”.

Caitlin Ryan, conducătoarea Proiectului Acceptării Familiale (Family Acceptance Project) la Universitatea de Stat din San Francisco (San Francisco State University), un grup de educație și politici de cercetare care ajută familiile diverse etnic, rasial și religios să își susțină copiii LGBTQ, promovează activ importanța acceptării familiei pentru bunăstarea copiilor lor.

Cercetările sale, realizate de-a lungul a două decenii, descriu, de asemenea, modul în care „comportamentele de respingere” vor dăuna tinerilor. Aceste comportamente (adesea de la părinți, dar și de la profesori, lideri religioși și alți adulți) includ împiedicarea tinerilor de a avea prieteni LGBTQ, spunându-le că Dumnezeu îi va pedepsi din cauza identității lor, și negarea susținerii atunci când copiii sunt maltratați sau denigrați.

Caitlin Ryan spune că cercetările sale au arătat cât de important este să ajutăm familiile copiilor LGBTQ să își schimbe comportamentele dăunătoare, indiferent de sistemele lor religioase sau de alte credințe.

„Acest lucru va ajuta la reducerea riscului căruia este supus copilul lor” de depresie, anxietate și sinucidere, susține Ryan, ceea ce este esențial pentru bunăstarea lor. „Ce părinte nu ar vrea să-i ușureze viața copilului? Răspunsul v-ar putea surprinde”.

Cercetătoarea și-a amintit de un adolescent de 17 ani, Mateo, care iubea păpușile și la 11 ani a învățat cum să folosească mașina de cusut a mamei sale pentru a crea rochii de seară. Tatăl său ura ceea ce a interpretat drept „feminitatea” fiului său, numindu-l „poponar”, refuzând chiar să-l lase să participe la o reuniune de familie cu rudele din Mexic. Ryan spune că „cercetările lor au descoperit că ridiculizarea unui tânăr LGBTQ are același impact ca și bătaia fizică, iar acestea s-au numărat printre comportamentele cele mai inducătoare de risc în cazul suicidurilor tinerilor LGBTQ”.

Desigur, părinții nu sunt întotdeauna conștienți de identitatea sexuală sau de gen a copilului lor, mai ales atunci când copiii sunt foarte tineri și identitățile lor sunt în devenire. Acesta este motivul pentru care Kort spune că membrii familiei ar trebui să ia în considerare faptul că orice copil ar putea fi LGBTQ.

Fără să cunoască identitatea finală a unui copil, părinții pot trimite mesaje dăunătoare din neatenție de la o vârstă fragedă a copilului, spune Kort. În practica sa a întâlnit un adolescent al cărui tată nu știa că fiul său este homosexual, cu toate acestea tânărul își amintea cu durere de jignirea pe care tatăl său i-o adusese cândva („Toți poponarii merg să danseze la acel bar gay.”) Un alt exemplu citat de Kort a fost despre o mamă care a găsit imagini sexuale lesbiene ale fiicei sale adolescente și i-a strigat: „Nu ești lesbiană, nu-i așa?” Acest tip de mesaje sunt dăunătoare și îi resping pe tinerii LGBTQ închiși sau pentru copiii care sunt încă în process de a se înțelege.

Părinții pot crea medii mai sănătoase prin faptul că sunt informați sau chiar acceptă în mod deschis politicienii, sportivii și personajele LGBTQ. Când eram adolescent și „în dula” părinții mei invitau adesea un cuplu deschis homosexual la cine de familie împreună cu prieteni heterosexuali. Mesajul implicit pentru mine a fost: „Este în regulă”. Pentru mine, asta s-a tradus prin „Sunt ok”.

Pentru părinții care cred că identitatea copilului lor este „o fază”, Kort spune că poate fi așa, dar cea mai bună abordare este să accepte ceea ce spun ei la moment.

De exemplu, Thane Holiday, când avea 11 ani, le-a spus părinților săi că este „pansexual”, adică deschis la orice gen sau sex, trecând ulterior la „queer” și, în cele din urmă, la vârsta de 14 ani, le-a spus că se identifică drept persoană transgen. Acest lucru nu este neobișnuit, spune Ryan. „În cercetarea noastră, mulți tineri s-au identificat mai întâi drept LGB și apoi s-au identificat ca transgen pe măsură ce au început să afle despre alte opțiuni de identitate.”

Lee Airton, autorul cărții „Genul: Ghidul tău: un manual despre gen, despre ce să știi, ce să spui și ce trebuie să faci în noua cultură de gen”, le explică adesea părinților că este normal și sănătos când copiii își pun întrebări despre gen și se joacă cu această latură a existenței lor: „Este foarte important să lăsați copilul să înțeleagă, prin propriile cuvinte și comportament, că sunteți recunoscători pentru încrederea lui”.

Mama unui tânăr de 17 ani care se identifică acum ca non-binar, adică nici bărbat, nici femeie, spune că cel mai bun sfat pe care l-a primit a fost de la un terapeut pe care l-a consultat când copilul ei avea 7 ani și a refuzat să poarte o rochie pentru prima sa împărtășanie.

„Terapeutul mi-a spus că atunci când vine vorba de orientare sexuală și identitate de gen, părinții nu au nicio putere asupra acestor caracterstici, însă au putere asupra felului în care se simte copilul lor”, a spus mama, care a cerut să rămână anonimă pentru a proteja identitatea copilului ei. „Când a venit vorba de tunsori, îmbrăcăminte, orice altceva, am încercat să fim cât se poate de susținători.”

Tatăl lui Thane, Mark Bell, în vârstă de 54 de ani, a crescut într-o familie pe care o descrie ca având o „mentalitate baptistă sudică” pe care el și soția sa, Virginia, nu o împărtășesc. Mi-a spus că atunci când Thane și-a făcut coming out-ul acum șase ani, „nu era mare lucru pentru noi, dar știam că va fi o provocare pentru Thane, pentru că nu toată lumea va fi la fel de solidară și de acceptantă”.

Familia Bell a făcut tot posibilul pentru a ușura calea lui Thane - de exemplu, informând rudele despre identitatea sa și pronumele care trebuie folosit, înainte de întrunirile familiale. Bell admite, totuși, „avem mai mult succes cu unii membri ai familiei decât cu alții”.

În ceea ce îl privește pe Thane, el are câteva sfaturi pentru alți copii LGBTQ: „Trebuie doar să ai răbdare cu [părinții tăi] pentru că ei depun foarte mult efort. Mai ales că majoritatea dintre ei au crescut fără să vadă oameni LGBT sau cu un punct de vedere negativ despre copiii LGBT.”

Totuși, răbdarea lui Thane are o limită. „Copiii care au părinți care nu-i susțin și pot fi destul de reci…. n-ar trebui să-i ierte iar și iar. Ei aleg să nu te [accepte]”.

Într-adevăr, mulți copii continuă să fie înspăimântați de un eventual coming out.

„Există un milion de motive pentru care nu se simt în siguranță”, spune Joe Kort. Părinții pot schimba asta.

 

 

Autor: Steven Petrow, autorul “Steven Petrow’s Complete Gay & Lesbian Manners."

Sursa: washingtonpost.com

Foto: Freepik.com

Previous Următorul