19.10.2021
Moldova, Coming out

Sală plină la primul festival de film LGBT organizat de GENDERDOC-M

Sală plină de spectatori la primul festival de film LGBT organizat de Centrul de Informații GENDERDOC-M în perioada 15-17 octombrie la Chișinău. „A fost un succes!”, a declarat Diana Guja, autoarea ideii și una dintre organizatoarele evenimentului.

Organizatorii afirmă că tot mai mulți oameni renunță la prejudecăți și pot veni la un eveniment cu tematică LGBT fără să le fie frică. Dacă acum câțiva ani, evenimentele de acest gen prezentau interes doar pentru tinerii din comunitate, de data aceasta toate locurile au fost ocupate:

„Noi am avut încercări anterioare să organizăm asemenea evenimente, cumpăram drepturi de autor, invitam regizorii, însă evenimentele nu s-au prea bucurat de interesul publicului. Prin urmare eram sceptici, am respins de câteva ori această idee. Diana însă a insistat să încercăm și sunt foarte bucuroasă că am acceptat în final. Din prima zi a festivalului ne-am convins că am luat o decizie bună.

Au venit mulți oameni, pe care i-am văzut acum pentru prima dată. E frumos că oamenii încep să se intereseze de evenimentele noastre, încep a veni. Sunt absolut sigură că în sală nu sunt doar persoane din comunitatea LGBT. Bucură faptul că sunt oameni de diferite vârste- de la adolescenți până la persoane de vârsta a treia. Îmi place că avem un auditoriu atât de divers și că toți acești oamenii sunt interesați de diversitatea din jurul lor, drepturile omului, tema egalității de gen”, a spus Anastasia Danilova, directoarea executivă a Centrului de Informații GENDERDOC-M.

La festival au fost proiectate 10 dintre cele mai noi filme cu tematică LGBT din toată lumea. Printre acestea au fost filme de ficțiune, documentare, de animație, de scurt și lung metraj, din România, Suedia, SUA, Țările de Jos.

Unele filme sunt pentru LGBT, altele despre LGBT și celelalte realizate de LGBT. Cu siguranță fiecare om a putut găsi un film interesant pentru el, au spus organizatoarele:

„Două activiste din Ucraina, autoarele unui film LGBT au văzut că vom avea un festival și ne-au contactat pentru a ne propune să-l proiectăm în cadrul evenimentului. A fost foarte neașteptat și plăcut să primim o propunere ca asta.  Printre filme a fost și o animație de 44 de minute. Am avut de la desene animate- până la o biografie a Chavelei Vargas”, a spus Anastasia.

„Filmul de închidere a fost unul biografic despre Chavela Vargas- o cântăreață celebră din lumea hispanică, care a avut o viață interesantă, a fost iubita Fridei Kahlo. E un pic mai sofisticat, dar prin asta ne-am propus să acoperim toate gusturile și toate categoriile de vârstă”, a adăugat Diana Guja.

Organizatoarele evenimentului au explicat că în Moldova există deja un festival de film pentru LGBT care se numește „Queer voices”, dar filmele de acolo sunt mai deosebite, sunt pentru persoane cu adevărat queer, care cunosc bine tema. Ele, însă, au vrut să organizeze un festival de film pentru toată lumea, care să fie interesant atât oamenilor din comunitate, cât și celor din afara comunității.

După filmul „Welcome to Chechnya”, proiectat în cadrul festivalului,  am surprins publicul discutând în grupuri mici despre situația persoanelor LGBT din Moldova, despre diferențe, despre riscuri, și siguranța pe care a câștigat-o, în timp, comunitatea LGBT din Republica Moldova.

„Oamenii au fost impresionați și vor să vorbească despre asta. Este unul dintre scopurile festivalului- te pune pe gânduri și te face să discuți teme esențiale. Eu sunt sigură că prin film poți transmite mesaje foarte importante, pe care oamenii nu le-ar percepe la fel de bine, dacă ar fi transmise prin alte metode sau canale. Eu văzusem anterior „Welcome to Chechnya”, dar chiar așa, privindu-l a doua oară, au fost momente care au avut un efect emoțional puternic asupra mea. Am continuat să discutăm despre film și în a doua zi de festival. Sunt sigură că toți oamenii au ieșit cu ceva de aici. De la orice film ieși cu ceva. Nu ieși neapărat cu viziuni schimbate, dar se aruncă o semință care crește în timp. Cinematografia are puterea de a schimba, este un limbaj foarte importat, pe care nu trebuie să-l neglijăm.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Coming Out Days Fest. Coming Out Days Fest este un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Coming Out-ului, ca simbol al faptului că vizibilitatea persoanelor LGBT+ este importantă pentru recunoașterea egalității în drepturi și libertăți.

„Coming Out-ul” înseamnă a-ți exprima voluntar orientarea sexuală și/sau identitatea de gen în fața lumii pentru a pune capăt stigmatului.

 

Doina IPATII

Foto de Doina-Romanța Dochițan

Previous Următorul