30.10.2020
Moldova, Timpul nostru

O poveste de acceptare cu final fericit

Fiica mea este deosebită, își începe Vera povestea în timp ce ne plimbăm alene pe marginea unui lac. Recunosc imediat genul ăsta de fraze neutre, prudente, pe care le au mamele persoanelor LGBT atunci când vorbesc cu o persoană pe care o văd pentru prima dată. Fiecare frază rostită conține mai degrabă intrigă decât informație. Și cu fiecare cuvânt spus, femeile astea scanează sufletul interlocutorului, întrebându-se cât de sincere sunt intențiile acestui om, cât de multe pot să-i spună. Orice gând strâmb la adresa copilului ei este detectat intuitiv și va fi penalizat dur cu tăcere. Viața le-a învățat să-și aleagă interlocutorii…

Vera e medic, la fel ca și soțul ei, cu care s-au cunoscut la facultatea de medicină. Au doi copii - un fiu de 38 și o fiică de 36 de ani. Despre fiecare dintre copiii săi Vera povestește cu multă admirație și iubire. Sunt profesioniști extraordinar de buni, sunt oameni de treabă și se împacă bine. În adolescența copiilor, viitorul luminos nu era la fel de evident și asta o neliniștea enorm.

Chiar dacă Vera spune că fiica ei a avut dintotdeauna o atitudine calmă și indiferentă față de propria homosexualitate, tânăra a făcut coming-out în fața mamei abia în adolescență. De fapt, i-a fost mai ușor să-i spună mamei că e oarecum dependentă de alcool, decât să-i recunoască această esență a sa - că este lesbiană.

„Avea 15 ani când mi-a spus. Era într-o gașcă cam dubioasă. Într-o bună zi m-au sunat de la poliție că fiică-mea este reținută pentru că bea vin în ograda unei grădinițe. Am rămas șocată. Am fugit imediat la sectorul de poliție. Mi-am luat fiica acasă, dar nu înainte să semnez un act prin care îmi luam angajamentul să am mai multă grijă de propriul copil

În drum spre casă am început s-o cert, i-am spus că nu m-am așteptat să facă așa ceva. Că are prietene dubioase... și tot așa. La care mi-a răspuns un singur lucru: „Știi, eu mai sunt și lesbiană, poți să mă urăști dacă vrei.”

Mi-a fugit pământul de sub picioare, a căzut cerul peste mine. Nu știam cum să reacționez. Într-un final, i-am spus să nu umble cu prostii din astea, că e prea tânără și nu se poate înțelege până la capăt. I-am mai spus că poate apela la ajutorul meu, dacă vrea să mergem la medici.”

Acum Vera spune că a avut o reacție cam inadecvată, dar are o explicație simplă pentru asta. Ultima dată se ciocnise atât de aproape de termenul homosexualitate la universitatea de medicină, cu mulți ani în urmă.

„Sunt medic și tot ce ni se spunea atunci, la facultatea de medicină, era de rău. Am învățat criminologie și psihologie, și psihiatrie. Am învățat atât de multe și toți ne vorbeau despre homosexualitate, ca despre o diagnoză medicală. Mai mult, homosexualitatea se pedepsea legal și ni se spunea că e o rușine.”

Mai mulți ani la rând nici Vera, nici fiica ei nu au mai atins acest subiect.

„După acel incident m-am pus pe capul ei să încheie clasa a XIX-a fără cozi. Apoi a trecut într-o școală nouă. În viața ei au apărut colegi și prieteni noi, profesori foarte buni, dar începuse să meargă la Centrul de Informații GENDERDOC-M și eu o certam: „Unde te duci, o să-ți spele creierii. Ce pot să vă învețe acolo?”

Fiecare ieșire din casă era motiv de grijă. Cu anii, parcă mă împăcasem cu ideea că e lesbiană, dar îmi făceam griji că cineva poate s-o jignească, s-o bată, s-o schilodească.

Apoi îi spuneam: „Uite, tu ai avut relații doar cu femei, niciodată cu un bărbat. După ce vei începe o relație cu un bărbat, vei înțelege că homosexualitatea nu e de tine…”

Poate la insistența mamei sale, poate din proprie curiozitate, la un moment dat a fost într-o relație cu un bărbat.

„Era un băiat sportiv, înalt și foarte bun la inimă. Poate că rămâneau împreună, dacă nu era el nevoit să plece peste hotare. Fiica îmi spunea că ar fi vrut să nască un copil de la el. Apoi mi-a spus că relațiile heterosexuale nu sunt pentru ea, totuși. Atât.”

Doina IPATII

Previous Următorul