18.08.2021
International , Liderii

Igor Kochetkov: “Dacă nu exiști pentru oamenii din jur, atunci cu tine se poate face orice”

Trei apărători ai drepturilor omului au fost premiați în 2021 pentru muncă și curaj în activitatea de promovare a drepturilor LGBT în Republica Moldova. Premiul „Inimi implicate” a fost creat de fondatorul “GENDERDOC-M”, Alexei Marcicov, ca gest de recunoștință pentru oamenii care au riscat cu propria securitate, sprijinind public o idee respinsă, la acel moment, atât de societate, cât și de autorități.

Igor Kochetkov este cel de-al treilea premiant din acest an. Este un apărător al drepturilor omului din Sankt Petersburg, Rusia, cu o istorie impresionantă. Igor este unul dintre fondatorii și fostul director executiv al rețelei sociale internaționale „Russian LGBT Network”. Anterior a fost profesor universitar asociat la Universitatea Regională de Stat din Leningrad. În 2013, a fost inclus de revista Foreign Policy în lista „100 de gânditori globali contemporani”. În 2014 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. În 2018, Igor Kochetkov, împreună cu Elena Milashina, corespondentă specială la „Novaya Gazeta”, au primit un premiu de la organizația americană „Freedom House” pentru ajutorul oferit persoanelor LGBT persecutate în Cecenia. Cu implicarea activistului civic, aproximativ 200 de persoane LGBT au fost evacuate din Cecenia.

Igor, spuneți-mi vă rog care dintre premiile primite până acum a fost cel mai semnificativ pentru DVS?

Dacă e să vorbim despre premii, atunci cel mai semnificativ a fost premiul Fundației „Egor Gaidar”, primit în 2018 pentru contribuția la dezvoltarea societății civile din Rusia. Pentru mine a fost un eveniment foarte plăcut, pur pragmatic, deoarece a fost de la o organizație rusească. Știu bine că acolo, printre membrii consiliului de administrație al acestui fond, care au luat decizia de a acorda premiul, se aflau foști miniștri federali. Știu că această decizie nu a fost luată ușor. Sunt sigur că au fost discuții contradictorii. Însă pentru mine a fost un indicator că situația persoanelor LGBT din Rusia se schimbă. Societatea civilă a început să perceapă persoanele LGBT din Rusia în mod diferit. Și asta e foarte plăcut.

Este o mică recunoștință pentru o muncă colosală în domeniul drepturilor omului din 2004 și până în prezent. Povestiți-ne un pic despre această cale parcursă. Cum și de ce ați început activitatea în domeniul drepturilor omului?

De profesie sunt istoric. Am fost profesor, cercetător științific. Au fost, însă, mulți factori interni și externi care m-au determinat să-mi schimb domeniul de activitate. La începutul anilor 2000 în Rusia crescuse o nouă generație de persoane LGBT. Nu mai erau acele persoane crescute în Uniunea Sovietică pentru care dezincriminarea homosexualității era cel mai mare vis, care le depășea imaginația. Paralel se puteau vedea succese ale mișcării LGBT în vest, unde se vorbea deja despre căsătorii între persoane de același sex, se vorbea despre discriminarea în baza orientării sexuale și a identității de gen și aceste teme au început a se discuta inclusiv în Rusia. Apăruse mai multe pagini web cu tematică LGBT, unde oamenii puteau face cunoștință, puteau organiza petreceri, dar și discuta teme social-politice importante pentru comunitate. Eu am făcut coming out și m-am descoperit destul de târziu. De aceea, probabil, citeam cu mult interes și nesaț această informație. Eram motivat de două sentimente puternice - cel al injusteței sociale în lume, în Rusia inclusiv, și interesul personal de a face schimbări radicale în societatea rusă, ceva ce nu se mai făcuse până atunci. Voiam să particip activ într-o mișcare nouă, să-mi testez aici talentul și abilitățile.

Am început prin a scrie articole la tema drepturilor omului, mai ales că la acel moment deja aveam ce spune. Am făcut un site web care se numea gayclub.ru. A fost primul site rusesc specializat în domeniul drepturilor omului. Scriam cum ar trebui să fie mișcarea LGBT din Rusia cu speranța că, într-o bună zi, se va găsi un organizator de treabă care va citi ceea ce scriu și va lua inițiativa în mâinile sale. Dar timpul trecea și înțelegeam tot mai bine că eu va trebui să fiu acel organizator. În 2006 a apărut Rețeaua LGBT din Rusia (Russian LGBT Network) al cărei director executiv am fost ales.

De ce anume 2006? Este anul în care comunitatea LGBT din Rusia s-a simțit suficient de matură și puternică pentru a-și cere în sfârșit drepturile?

2006 a fost anul în care s-a făcut prima încercare de a organiza un Gay Pride. Iar noi, cei de la site-ul gayclub.ru, planificam să organizăm un festival al culturii Queer la Moscova. Era totul gata, aveam înțelegere cu cei care ne dădeau spațiile în chirie. Se întâmpla pe la sfârșitul lunii mai. Însă, un grup de naționaliști au blocat clubul în care urma să se desfășoare evenimentul, iar în ziua următoare a fost arsă galeria, unde urma să se desfășoare expoziția festivalului. Acești oameni umblau ulterior prin Moscova, vânând persoane homosexuale. Pe de o parte, a fost foarte strașnic, iar pe de altă parte - era evident pentru toată lumea că trebuie să facem ceva cu asta, trebuie să reacționăm la aceste atacuri, pentru că forțele de ordine nu au reacționat în niciun fel și era clar că trebuie să ne apărăm singuri. Aveam nevoie de o organizație. Anume în acest context a fost creată Rețeaua LGBT din Rusia.

Cum se întâmplă adesea în viață, nu am avut un plan în sensul că voi deveni activist, ori că voi crea o organizație, că o voi conduce pe parcursul mai multor ani. Totul s-a întâmplat spontan, în contextul situației în care ne-am pomenit.

Cum v-a influențat activitatea științifică activismul în domeniul apărării drepturilor LGBT?

Sincer să fiu niciodată pe parcursul activității mele de profesor universitar nu m-am confruntat cu o discriminare directă din cauza orientării mele sexuale. E adevărat că nici nu povesteam nimănui despre asta. Toate situațiile de discriminare și atacurile la care am fost supus s-au întâmplat mai târziu și au fost legate de activismul meu. Pe de altă parte, era absolut evident că munca mea în cadrul unei organizații LGBT era incompatibilă cu munca de profesor universitar. Să fii homosexual declarat într-o instituție de stat din Rusia nici atunci, dar probabil nici acum nu e posibil, sau este extrem de complicat.

Genocidul din Cecenia a demonstrat lumii întregi cât de periculos poate fi pentru o persoană LGBT să-și descopere identitatea sexuală. Și înțeleg că ceea ce a aflat întreaga lume este doar un vârf de aisberg. Cum este, de fapt, să fii homosexual declarat în Rusia?

Orice persoană publică este nevoită să se confrunte cu amenințări. Este un risc profesional firesc. Toți vom muri. Întrebarea este cum? Aici avem o mică posibilitate de alegere. Homofobie este peste tot în lume, dar nu oriunde homofobia este la nivelul politicii de stat. Unul dintre motivele din care eu și colegii mei am devenit apărători ai drepturilor omului este pentru că statul încearcă să-i facă pe acești oameni țapi ispășitori. Homofobia este un subiect convenabil pentru actualul guvern, folosit pentru a obține sprijinul celei mai conservatoare și, de altfel, celei mai defavorizate părți a societății rusești.

Principala problemă este homofobia de stat. Deoarece problema nu este în faptul că persoanele LGBT sunt abuzate în Rusia, ele sunt abuzate peste tot în lume, ceea ce este foarte rău. Problema este că guvernul rus nu vede vreo problemă în asta. Ne confruntăm periodic cu refuzul responsabililor de a investiga crimele bazate pe ură. Exemplul clasic în acest sens este Cecenia. Acesta este, probabil, cel mai periculos lucru din Rusia.

Pe de altă parte, nu sunt de acord când se spune că Rusia este o țară homofobă. Este o generalizare. Astfel se poate spune despre multe alte țări din lume. Rusia este o țară foarte diversă și Rusia se schimbă în acest sens. Vedeți, cea mai mare problemă din Rusia este regimul sovietic, care încă există. Oamenii care sunt acum la cârma țării, sunt oameni din acea vreme. Au fost crescuți atunci, în școlile de partid superioare, în școlile KGB. Ei gândesc în termenii unei societăți monolitice, care trebuie să fie condusă de un stat puternic, cu mâna de fier. Ei consideră că ar trebui să existe o ideologie pe care o împărtășește toată lumea. Așa gândesc ei, dar societatea se schimbă. Societatea din Rusia a devenit complexă. Probabil că principala noastră realizare a fost că am reușit să explicăm majorității oamenilor din Rusia că homofobia este un lucru rău, că discriminarea bazată pe orientarea sexuală și identitatea de gen este la fel de negativă ca discriminarea din toate celelalte motive. Am reușit să demonstrăm acestei societăți că noi luptăm nu doar pentru interesele noastre personale, luptăm pentru drepturile omului, pentru egalitatea tuturor, pentru securitate, pentru libertatea tuturor. Și astăzi mulți oameni înțeleg acest lucru. Punctul de cotitură, apropo, a avut loc în anii 2012-2013, când a fost adoptată legea privind „propaganda homosexualității”. Mulți oameni din opoziția democratică s-au dovedit a fi de partea noastră. În ciuda faptului că legea a fost adoptată, am putut convinge o parte semnificativă a societății că această lege este rușinoasă pentru țară și am putut demonstra că această comunitate există în Rusia și că această comunitate are probleme, iar aceste probleme sunt nu numai ale noastre, ci ale întregii societăți civile din țară.

În ce anume se regăsește sprijinul societății ruse pentru comunitatea LGBT?

Dacă nu ar fi fost munca noastră timp de 11 ani, nu am fi putut face nimic în cazul persoanelor LGBT din Cecenia. Timp de 11 ani a fost creată o structură organizațională destul de complexă. Am obținut sprijinul comunității rusești și internaționale pentru drepturile omului, am obținut sprijinul opoziției democratice din Rusia. Prin urmare, când a apărut o situație foarte gravă în Cecenia, ne-am aflat într-un duel cu statul. Nu aveam nimic împotriva statului, dar trebuia să protejăm și să salvăm oamenii, în ciuda faptului că statul nu voia să facă nimic în acest sens. Statul a susținut că nu se întâmplă nimic. Totul ar fi fost imposibil fără munca pe parcursul acestor 11 ani.

Pe de altă parte, nu putem să nu ne bucurăm de felul în care oamenii au început să discute despre drepturile LGBT. Și poate că principala realizare a mișcării LGBT ruse astăzi este că subiectul statutului social și juridic al acestor oameni este discutat public. Acesta este unul dintre principalele subiecte pe care le discută toată lumea, de la oamenii din transportul public până la președintele țării. Nu a existat așa ceva în 2006. Când ne adresam acum 10 ani apărătorilor drepturilor omului, ne întrebau, mirați, despre ce vorbim? Adică, este oare acesta un subiect într-adevăr important? Nu avem oare alte probleme importante de rezolvat? Chiar și la nivel internațional, când s-a pus problema protejării drepturilor persoanelor LGBT, reprezentantul Rusiei a declarat public că nu discută despre acest subiect pentru că nu există persoane homosexuale în Rusia. Iar acum situația este absolut diferită.

Anul trecut am ținut o mulțime de lecții despre istoria mișcării LGBT din Rusia și am văzut că, la începutul anilor 2000, în rarele articole jurnalistice la acest subiect, persoanele din comunitate erau numite pederaști și cu alte cuvinte jignitoare, fără măcar să fi fost o intenție negativă la mijloc. Jurnaliștii chiar credeau că e normal așa. Acum toate mass-media din Rusia, inclusiv cele conservatoare, când scriu despre noi - scriu LGBT. Au internalizat limbajul nostru și îl consideră propriu. Eu cred că aceasta este o realizare foarte importantă. Pentru că, dacă o problemă nu este discutată, ea nu poate fi soluționată. În principiu, ea nici nu există.

Apropo de situația persoanelor LGBT, care au fost sechestrate, torturate și, în unele cazuri, omorâte în închisorile secrete din Cecenia. Jurnalista Elena Milașina de la „Novaia Gazeta” a spus într-un interviu că este pentru prima dată când un articol jurnalistic ajută să fie salvați atât de mulți oameni. În același timp citeam că tema LGBT este atât de tabuizată și rușinoasă pentru ceceni, încât nimeni nu îndrăznea să ceară ajutor, iar rudele persoanelor LGBT erau mai degrabă de partea autorităților. Cum ați reușit să ajutați oamenii în asemenea condiții?

Am reușit să evacuăm aproximativ 200 de oameni din Cecenia. Mulți dintre ei, oricât de strașnic ar suna asta, considerau că nu trebuie să ceară ajutor, deoarece au meritat ceea ce li s-a întâmplat. Mai mult, nici nu aveau cum să ceară ajutor. Că doar nu puteau intra pe altă ușă a aceluiași comisariat pentru a depune o plângere.

Noi nu știam ce se întâmplă acolo. Am aflat abia peste câteva luni. În luna martie 2017 am primit o scrisoare anonimă care ne atenționa că în Cecenia persoanele homosexuale sunt reținute și torturate. Când am rugat acest anonim să-mi dea mai multe detalii, m-a întrebat dacă mi-am ieșit din minți. M-a întrebat dacă îmi dau bine seama ce îi cer.

Situația părea fără de ieșire. Noi știam demult că situația persoanelor LGBT din Cecenia este complicată. Știam de cazuri anterioare în care au fost încălcate drepturile LGBT și știam bine că nimeni din Cecenia nu va accepta să vorbească la această temă. Dar pentru că era o informație despre tortură, ne-am adresat colegilor noștri apărători ai drepturilor omului în Caucazul de Nord, am discutat despre cum se poate lucra acolo, ce se poate face. La acel moment toată lumea strângea din umeri și spunea că nu se poate face nimic, pentru că nu există o comunitate LGBT deschisă în Cecenia. În scurt timp, o informație similară despre tortură a ajuns și la jurnaliști, iar aceștia au reușit să găsească dovezi clare și pe 1 aprilie a fost publicat un material amplu. Acest material jurnalistic a produs schimbarea. Oamenii din Cecenia au înțeles că cuiva îi pasă de soarta lor, cineva se interesează de ceea ce li se întâmplă și abia atunci persoanele LGBT au început să ne scrie. Aveam deja deschisă o linie fierbinte pentru ei, dar nu am primit niciun apel până în momentul publicării materialului. Asta ne-a ajutat să găsim confirmări și dovezi tot mai multe și să ne adresăm cu ele comunității internaționale.

DE LA EDITOR. În ianuarie 2019, Igor Kochetkov, activist de frunte în rețeaua LGBT rusă, a depus o plângere la Departamentul de Investigații al Ministerului Afacerilor Interne din Rusia, numind 14 persoane care au fost reținute și torturate ilegal de către autorități în capitala cecenă Grozny. De asemenea, el a dat numele persoanei ucise de poliție în ianuarie. În consecință, Ali Baskhanov, liderul unui grup pro-guvernamental din Cecenia, a încărcat un videoclip pe YouTube, amenințându-l pe Kochetkov, numindu-l „fiul diavolului” și a avertizat că, dacă va ajunge în Cecenia, acesta va fi „destinația sa finală”, relatează Human Rights Watch. Kochetkov spune că autoritățile nu i-au luat în serios plângerile cu privire la amenințare. Acum intenționează să dea în judecată Departamentul de Investigații. Human Rights Watch a cerut Rusiei să protejeze activistul și a declarat că „amenințările împotriva lui Igor Kochetkov sunt foarte grave și merită un răspuns imediat din partea autorităților ruse. Având în vedere pericolul cu care se confruntă persoanele LGBT în Cecenia, lipsa unui răspuns din partea Ministerului Afacerilor Interne este periculoasă și inacceptabilă".

Rusia nu este Arabia Saudită, totuși. Nu se poate spune că toate persoanele LGBT din Rusia sunt supuse unui pericol similar cu cel al persoanelor gay din Cecenia. Cecenia este caz aparte, nu se poate compara nici măcar cu regiunile vecine. E adevărat că sunt situații în care ajutăm persoane homosexuale din alte regiuni ale țării să părăsească Rusia, atunci când au fost persecutați și când autoritățile au refuzat să-i protejeze din anumite motive și nu au avut altă opțiune. Dar asta nu înseamnă că toate persoanele homosexuale și toți activiștii trebuie să plece din țară. Eu nu planific să plec din Rusia, cu toate că nu exclud că se poate crea o situație care să mă oblige să fac acest lucru. Eu recunosc riscul care există acum pentru securitatea mea și securitatea familiei mele. Dar la moment consider că pot rămâne aici.

Știu că ați ajutat persoanele din Cecenia să plece nu doar din Cecenia, dar din Rusia în general, pentru că, presupun, Rusia nu îi putea proteja. În același timp, am văzut că DVS. personal ați primit amenințări directe cu moartea de la anumiți lideri ceceni după implicarea activă în evacuarea acestor oameni din țară. Cât de sigură este Rusia pentru DVS. la moment?

DE LA EDITOR. În aprilie 2021, Centrul European pentru Drepturile Constituționale și ale Omului (ECCHR) și organizația neguvernamentală Russian LGBT Network, au intentat un proces penal în Germania împotriva a cinci susținători ai șefului Ceceniei, Ramzan Kadyrov. Autorii procesului acuză cinci oficiali de persecuție, arestare ilegală, tortură, viol și constrângere pentru a ucide cel puțin 150 de persoane din cauza orientării lor sexuale și a identității de gen.

În Moldova politicienii homofobi aruncă adesea fraze de genul: Nu avem nimic împotriva homosexualilor, să facă ce vor la ei acasă, dar să nu organizeze marșuri". Cazul persoanelor LGBT din Cecenia a demonstrat clar lumii întregi că atunci când îți ascunzi orientarea sexuală - nu ești în siguranță. Nimeni nu îndrăznește să vorbească despre homosexualitate în Cecenia, de aceea mulți oameni au fost torturați pentru a divulga numele persoanelor homosexuale. Ce spune experiența DVS. despre tabuizarea temei homosexualității și de ce e nevoie de marșuri?

Noi înțelegeam asta cu mult înaintea situației din Cecenia, pentru că acordam sprijin juridic și psihologic oamenilor din întreaga țară, începând cu anul 2009. Statisticile noastre arată clar că în majoritatea covârșitoare a cazurilor sunt supuse violenței anume persoanele care încearcă să-și ascundă orientarea sexuală cu orice preț, cei care nu spun nimănui nimic. Înțelegeți, dacă nu exiști pentru oamenii din jur, atunci cu tine se poate face orice, nu ești perceput drept om. Și atunci când Ranzam Kadyrov (n.r. președinte al Republicii Cecenia) spune că nu avem astfel de oameni (n.r.homosexuali) - el nu minte. El nu consideră că persoanele homosexuale sunt oameni. Din acest motiv alegerea pentru persoanele homosexuale nu a fost niciodată între a ține limba după dinți și a fi în siguranță sau a face coming out și a te supune riscurilor de tot felul. Nu! Alegerea este între a-ți ascunde orientarea sexuală și a fi de acord cu violența și injustețea sau a fi declarat și a nu fi de acord cu ea, a lupta împotriva ei, a-ți apăra demnitatea umană. Cea de-a doua poziție, bineînțeles, nu este prea comodă pentru oamenii care ar dori să se simtă în vârful ierarhiei, să simtă putere absolută asupra unor oameni nefericiți sau inferiori. Nu le place când le spui: „Nu, băieți, noi vă iubim și vă respectăm foarte mult, dar vă suntem egali și nu ar trebui să fim tratați cu ironie”. Ni se răspunde să stăm acolo, în dormitoarele noastre, să facem ce vrem, dar să nu ieșim pe străzi. Așa sună dorința lor de a păstra ierarhia - o aspirație absolut clară, dar cu care nu putem fi de acord.

Un alt argument care sună tot mai des este despre faptul că nu e nevoie să se discute despre drepturile LGBT atâta timp, cât ele coincid cu drepturile omului. Că ar fi cazul să se lupte în general cu violența, cu injosirile. Nimeni nu ar trebui să fie tratat cu dispreț, indiferent de orientare sexuală. De ce să vorbim despre orientarea sexuală atunci, de ce nu am vorbi despre drepturile omului la general?

Nu există drepturi ale omului la general. Nu există omul la general. Sunt femei, bărbați și persoane nonbinare concrete. Fiecare dintre ei are viața sa și probleme sale specifice. Toți oamenii sunt foarte diferiți, dar trebuie să aibă drepturi egale. Iar atunci când vorbim despre drepturile omului, mereu vorbim despre încălcarea drepturilor unor oameni concreți, sau a reprezentanților unui grup concret. La fel se poate întreba de ce vorbim despre drepturile persoanelor cu nevoi speciale, drepturile femeilor, sau drepturile deținuților. Astfel se poate întocmi o listă foarte mare cu drepturi, despre care nu trebuie să vorbim în mod special, iar la final ne vom pomeni că nici nu mai avem despre cine vorbi, va rămâne un om la general. În Rusia toată lumea cunoaște numele acelui om, drepturile căruia nu pot fi încălcate și despre drepturile căruia se poate vorbi. Este o demagogie periculoasă. Atunci când vorbim despre drepturile omului la general nu se schimbă nimic.

Atunci când se spune că nu e bine să bați oamenii, toată lumea va fi de acord, bineînțeles. Doar că deținuții pot fi bătuți uneori pentru că au meritat-o prin comportamentul lor, gay-ii și lesbienele pot fi bătute pentru că nu trebuiau să-și demonstreze orientarea sexuală și identitatea de gen... și tot așa. Nu există motive din care societatea să conștientizeze că drepturile fiecărui om trebuie respectate, trebuie să vorbim despre oameni concreți, despre situații concrete, doar așa.

Doina IPATII

Foto: FB

Previous Următorul