21.05.2016
Moldova, Pride

Strategii internaționale de prevenire și combatere a discriminării comunității LGBT

Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M” din Moldova a susţinut conferinţa „Strategiile de opunere contra iniţiativelor legislative şi politicilor anti-LGBT”. Evenimentul a avut loc vineri, 20 mai 2016, la Chişinău și a reunit reprezentanţi ai organizaţiilor ce susţin comunitatea LGBT din 7 ţări: Belarus, Georgia, Belgia, Azeirbadjan, Armenia, Ucraina şi Rusia.

Aceștia fac parte dintr-un proiect regional, numit "Coaliţia Estică pentru egalitatea drepturilor LGBT”, scopul căruia este să elaboreze o strategie regională comună, menită să combată sau, cel puțin, să reducă numărul iniţiativelor politice şi legislative anti-LGBT.

Conferinţa este organizată în cadrul Festivalului comunităţii LGBT „Moldova Pride 2016”, aflat la ediţia a 15-a. În cadrul evenimentului s-a discutat despre dificultățile pe care le întâmpină membrii comunității LGBT, apărute în lipsa unui cadru legislativ anti-discriminatoriu bine pus la punct.

"Am luptat 8 ani pentru aprobarea Legii anti-discriminare. Am fost nevoiți să cedăm în unele aspecte, întrucât noțiunea de „identitate gender” nu a fost introdusă în lege, iar interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală se aplică doar în domeniul angajării în câmpul muncii. Oricum, legea ne ajută. Oamenii spun că dacă înainte puteau înjura un reprezentant al comunității LGBT, acum nu pot, pentru că legea îi protejează. Orice nu am face, vor exista oponenţi. Dar este important să transmitem un mesaj pozitiv, să rămânem neutri, să informăm lumea fără ca să ne lăsăm pradă provocărilor”, a declarat în cadrul evenimentului Angela Frolov, coordonatoarea de program a Centrului de Informații "GENDERDOC-M".

Activiștii LGBT din țările participante la eveniment și-au împărtășit propriile experiențe și probleme, cu care se confruntă la ei în țară.

„Adesea însuşi statul se transformă într-un agresor al membrilor LGBT şi organizaţiilor care îi susţin. Cu chestiuni legate de orientarea sexuală şi identitatea gender se manipulează politic: în cadrul campaniilor electorale, pentru discreditarea oponenţilor politici etc. Cu toate acestea, în fiecare ţară există posibilităţi de apărare şi promovare a drepturilor membrilor LGBT, cum ar fi procesul de asociere la UE, colaborarea cu organizaţiile locale de profil şi cu instituţii naţionale de ocrotire a drepturilor omului, cum ar fi Ombudsman”, a declarat Anastasia Smirnova, reprezentantă a comunității LGBT din Rusia.

"Am înaintat în Parlament un pachet de legi care aduce modificări în Legea anti-discriminare, dar nimic nu depinde de noi. Totul depinde de voinţa politică, mai bine zis de lipsa voinţei politice. Noi suntem actori pasivi ai acestei situaţii. Politicienii noştri folosesc homofobia ca instrument de promovare în campania lor electorală", a menționat Nati, reprezentantă a comunității LGBT din Georgia.

În acest an, în cadrul Festivalului „Moldova Pride”, Centrul de Informații "GENDERDOC-M" a lansat campania socială "Fără frică". Scopul campaniei este de a sensibiliza oamenii privind drepturile persoanelor LGBT din Republica Moldova, prin iniţierea discuţiilor despre frică, sentiment ce uneşte toţi locuitorii ţării noastre.

Corespondentul nostru

Foto: GDM

Previous Următorul