18.07.2016
International , Сomunitate

Solidaritate pentru eficiență

În timp ce președintele Obama a declarat luna iunie drept „Luna mândriei pentru grupul LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și persoanele trans), iar în Europa de Vest Pride-urile au devenit motiv de bucurie și sărbătoare pentru toți membrii societății, în Estul Europei, Pride-ul rămâne a fi o luptă pentru egalitatea de drepturi. Sub presiunea comunității europene, statele ex-sovietice au început a respecta dreptul liberii întruniri, totuși în multe țări participanții mai sunt nevoiți să se protejeze împotriva contramanifestanților agresivi cu cordoane formate din sute de polițiști.

Activiștii GENDERDOC-M au mers la mai multe marșuri din regiune pentru a-și demonstra solidaritatea și suportul pentru comunitățile LGBT.

Una dintre concluziile pe care și le-au făcut activiștii din Republica Moldova este că respectarea drepturilor LGBT într-o țară depinde foarte mult de curaj și voință politică.

Angela Frolov, Coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT, și-a împărtășit emoțiile după ce a participat la Baltic Pride din Lituania: „Este motivant să mergi într-o țară post-sovietică, care câțiva ani în urmă a avut aceeași situație ca și Republica Moldova, același nivel de homofobie, dar în care curajul politic și acțiunile sociale au schimbat atitudinea față de comunitate. Sunt și acolo oameni educați în Uniunea Sovietică, dar care au acum un nivel mult mai scăzut de agresivitate și un nivel mult mai înalt de acceptare”.

Potrivit Angelei mai mulți politicienii din Lituania au ieșit la Marșul LGBT pentru a-și demonstra deschis susținearea pentru comunitate:

„Este alt sistem politic, sunt alte tendințe. Lituania este membră UE și respectiv politicienii de acolo nu își pot permite comportamente homofobe, cum își pot permite politicienii noștri. Este altă lume. Am văzut această tendință și în Riga, în 2015, unde la Baltic Pride, Partidul Liberal Democrat împărțea insigne cu inscripții care spuneau ceva de genul : „Drepturile voastre sunt lupta noastră”. E simplu, politicienii de acolo au înțeles că pesoanele LGBT sunt destul de multe ca să poată conta pe voturile lor, ca să nu-i mai ignoreze”.

Iar comportamentul politicienilor dictează și comportamentul societății, spune Angela:„ A fost un pride similar cu ale noastre, cu slogane politice și steaguri curcubeu, nu a fost o paradă cum se face în țările mult mai dezvoltate, unde Gay Pride-ul este ceva comercial deja, o manifestație menită să atragă turiști. Au participat câteva mii de persoane, dar am fost mult mai puțin protejați de polițiști acolo, pentru că nu era nevoie. Oamenii care treceau pe alături ne salutau binevoitor. Ne simțeam în siguranță, chiar ne-am pornit din hotel cu steagul curcubeu la vedere, fără frica de a fi atăcați. Erau și contramanifestanți, dar erau pașnici.   

Nici în România, de ani buni, nu mai sunt contramanifestanți agresivi, dar cu toate astea membrii comunității LGBT se tem în continuare să iasă la marș, spune Artion Zavadovschi, Coordonator de Program Dezvoltarea Comunității LGBT, care a revenit de la Pride-ul din București: „În București tematica festivalurilor LGBT nu este politică, nu este o luptă, mai degrabă o petrecere, răsună muzică, e un marș al diversității. Lumea vine să se distreze. Organizatorii nu vor să arate că luptă pentru mai mult decât le poate permite societatea. Mie îmi pare stranie această tendință, pentru că sunt multe probleme acolo cu drepturile persoanelor LGBT.

Deși marșul este pașnic, societatea este încă homofobă, din cauză presiunii foarte mari a bisericii. Anul ăsta a fost totuși puțin diferit, din cauza referendumului propus de Biserica Ortodoxă Română de a schimba constituția și a defini familia ca o reuniune între bărbat și femeie, pentru a interzice orice recunoaștere a familiilor LGBT. Din acest motiv foarte multă lume s-a înfuriat și au ieșit mai mulți la marș.

În timpul festivalului din acest an a ieșit și o organizație recent fondată, MozaiQ, care a cerut, în premieră, parteneriate și căsătorii între persoanele de același sex. Marșul a fost numit „Mergem la Pride în familie” pentru a arăta că familiile pot fi foarte diverse și trebuie să fie acceptate și recunoscute.

Marșul din Kiev a avut nevoie de mai multă protecție din partea forțelor de ordine, explică Anastasia Danilova, Directoare Executivă GENDERDOC-M: „ Cred că în Kiev sunt chiar mai multe pericole decât în Chișinău, pentru că sunt grupări foarte agresive și bine organizate. Dar organizatorii au gândit bine securitatea, respectiv existau anumite riscuri mai degrabă după marș. În Kiev, în comparație cu Chișinău, am avut sentimentul de izolare totală. Am mers pe străzi pustii, fără spectatori, dar e de înțeles de ce a fost nevoie de asta. Cred că vizibilitatea marșului nu a fost afectată de acest tip de organizare. A fost multă presă, o dronă care transmitea imaginea live.

Și retragerea manifestanților a fost foarte bine securizată. A fost blocată o stradă și o stație de metrou. Polițiștii au instalat de-a lungul străzii un perete cu gratii de metal, ca să nu poată pătrunde contramanifestanții agresivi. Ne-au așezat în vagoanele goale ale unui tren. În fiecre vagon era câte un polițist. M-am simțit în siguranță absolută. Trenul a mers mai multe stații fără oprire, apoi am coborât și ne-am împrăștiat. Se cunoaște despre un singur caz în care un băiat din comunitate a fost atacat după marș. A avut de suferit foarte serios. Noi am revenit în centru peste un timp și am văzut contramanifestanții, care aveau un comportament foarte agresiv. În aceste momente apare un pic de frică că ai putea fi recunoscut și se poate întâmpla ceva rău cu tine. Totuși eram mult mai relaxată, probabil din motiv că nu simțeam responsabilitate pentru securitatea fiecărui participant, așa cum se întâmplă când ești printre organizatorii evenimentului”.

Activiștii de la GENDERDOC-M au observant și faptul că un rol foarte important în acceptarea comunității LGBT în societate îl au persoanele publice care vorbesc dechis despre apartenența lor la comunitate:

„În România există foarte multe persoane LGBT deschise, care nu sunt neapărat activiste, dar care se implică în luptă. Ei sunt jurnaliști, redactori, scriitori gay declarați, oameni care au un nume. Ei apar în presă și își spun poziția. Și în țara noastră sunt persoane LGBT publice, dar ei nu vor să-și  facă publică și identitatea”, a spus Artiom

În același timp membrii comunității LGBT din țările vecine au apreciat foarte mult conceptul Pride-ului din Republica Moldova. Mulți dintre ei au participat în acest an la Pride-ul din Chișinău și au purtat cu mândrie tricourile „Fără Frică” la pride-urile din țările lor:

„Toată lumea a apreciat ceea ce am făcut, pentru că mesajul e valabil și pentru ei. Dar noi am făcut un lucru mai îndrăzneț totuși, de asta foarte mulți străini au fost la marșul din Chișinău în acest an”, a adăugat Artiom.

Dar mai importantă decât vizibilitate și schimbul de experiență, pe care l-a câștigat GENDERDOC-M participând la Pride-urile din țările vecine, este solidariteatea, explică Anastasia Danilova:

„Acum este o perioadă în istoria mișcării LGBT, când solidaritatea devine prioritate. Nu vorbesc doar despre solidaritatea cu organizațiile LGBT dar și cu alte organizații care luptă pentru respectarea drepturilor omului. În țările ex-sovietice există o prăpastie foarte mare între legile puse pe hârtie și situația reală din societate. Georgia, de exemplu, are legi mult mai progresive decât Moldova. Pe hârtie totul este ideal, dar nu putem uita că în 2013 oamenii riscau să fie uciși pentru că au ieșit la un marș pașnic. Anume această prăpastie între acte și realitate e ceea la ce trebuie să lucrăm împreună în regiunea noastră. Solidaritatea, participarea la alte marșuri din regiune și schimbul de experință ne vor ajuta tuturor să fim mai eficienți”, a declarat Anastasia Danilova.

Doina IPATII

Foto Nick ANTIPOV

Previous Următorul