21.05.2017
Moldova, Pride

Pride Park, curcubeu pe timp de ploaie

Pride Park este un eveniment, care are drept scop colectarea banilor pentru acțiuni de caritate, a fost organizat pentru a treia oară la Chișinău, de către Centrul de Informații GENDERDOC-M.

Culorile suculente ale curcubeului, cu care a fost amenajată una dintre curțile vechi, modeste de pe strada Mihail Kogâlniceanu, precum și muzica bună, a ajutat oaspeții evenimentului să găsească ușor drumul până aici. Poarta mică, metalică părea un teleport din Chișinăul sur și ploios într-o zonă comunitară liberă de homofobie și transfobie, cu multă culoare, comunicare, activități culturale și informaționale și ateliere.

La intrarea în curte, o boxă mare neagră, a determinat curioșii să formeze coadă. La intrare scrie: „Vă puteți lăsa fricile aici”, aluzie la campania socială „Fără Frică”, care se desfășoară pentru al doilea an consecutiv în cadrul Moldova Pride.

În boxă sunt întuneric și carioci de culoare albă, cu ajutorul cărora fiecare, pe rând, în intimitate, își scrie fricile și încearcă să le lase definitiv în boxa neagră. Pe pereți sunt deja înscrise câteva temeri. Majoritatea comune întregii comunități LGBT:

„Mi-e frică că voi fi privit întotdeauna de sus în jos”; „Mi-e frică de singurătate”, „Mă tem să devin neputincios în fața problemelor și provocărilor”, „Mă tem să mă cunosc mai bine”, „Frica că îmi va fi identificată orientarea sexuală”

Precum și mesaje pline de curaj și eliberare:

„Am avut frică, acum nu o mai am. O să-mi las aici frica de a merge la marș și voi ieși mâine la marș”.

La doi pași de boxa fricilor și-a deschis larg ușile un laborator, în care fiecare doritor își poate face un test gratuit la câteva infecții cu transmitere sexuală. Testul durează doar câteva minute și poți urmări oameni zâmbitori care iese liniștiți și împăcați.

La nici două ore după deschiderea evenimentului, în curte e aglomerație. Oameni la fel de colorați ca evenimentul discută unii cu alții mișcându-se periodic, modest, în ritmul muzicii. Spre seară se așteaptă dansuri. Pe scaune așezate în rând comunică vreo 6 femei de vârsta a treia. Așteaptă ora 16.00, când va fi organizată o discuție sinceră între părinții copiilor din comunitatea LGBT:

„Noi ne întâlnim periodic cu alte mame, ne povestim cum am aflat, cum am reușit să acceptăm. Sunt părinți care nu își acceptă copii, îi alungă de acasă. Unii merg aiurea pe la medici. Și eu am fost la fel, pentru că nu înțelegeam. Apoi psihologii mi-au explicat cum stau lucrurile și știu deja de 20 de ani că fiul meu este homosexual. Nu îmi ascund fața sau numele, de ce ar trebui să îmi fie rușine. Fiul meu nu este un hoț sau un ucigaș. Mă mândresc cu el”, mi-a spus Nadejda Kavețkaia.

„Eu îmi ascund identitatea, pentru că sunt din sat”, îmi explică o altă mamă strângându-mi mâna și îndemnându-mă la umbră să discutăm mai în voie. „Prima data când s-a aflat în sat că baiatul meu e homosexual, nici nu vroiau să vorbească cu mine, se temeau de mine. Și eu plângeam. Băieții sunt împreună de 10 ani și ne împăcăm foarte bine. Sunt cuminți, mă respectă. Unica problemă sunt oamenii care au ceva cu ei și cu familia noastră”, se îndreptățește mama cu zâmbet blând.

„Părinții sunt un sprijin enorm pentru copiii lor”, îmi explică psihologul Oxana Gumennaia, care urmează să faciliteze discuția cu părinții. „Anume părinții contribuie la dezvoltarea personalității acestora. Atunci când sprijinul este stabil, când părinților nu le este rușine sau frică de identitatea copiilor lor, le oferă o resursă enormă interioară care îi ajută, indiferent de circumstanțe”.

Din curte câteva trepte te duc la o terasă cu ateliere hand-made și un târg cu chestiuțe drăguțe confecționate de voluntarii și susținătorii GENDERDOC-M:

„Noi confecționăm flori din metal (Iron Flowers) din cutii de tinichea. Flori din materiale reciclate. Poți cumpăra din ce am făcut mai devreme sau îți poți confecționa propria floare. Alături avem și stickere feministe cu diferite imagini interesante, pentru ca să-ți poți decora telefonul sau laptopul”, face o prezentare Nata Andreev. „Acesta este modul meu de a-mi arăta susținerea față de organizația GENDERDOC-M și tot ceea ce face. E un eveniment foarte fain, nu am putut să nu particip”, a adăugat Nata.

La masa vecină o femeie măsoară mărgele colorate: „Am venit, pentru că ceea ce face GENDERDOC-M în Moldova este un lucru extraordinar de util. Indiferent de impedimentele pe care le întâlnesc, merg întotdeauna înainte. Sunt prietenii mei și am venit să-i susțin”, a spus Tamara Țurcan.

Lucrurile pe care le poți cumpăra la târg nu au prețuri prestabilite, fiecare lasă cât vrea într-o boxă. Banii urmează a fi donați:

„Banii de la primul iarmaroc au fost donați unei organizații care lucrează pentru animalele fără adăpost, anul trecut am donat banii unei școli care lucrează cu copii cu necesități speciale. În dependență de câți bani strângem, vom decide unde să donăm banii în acest an”, ne-a spus Angelica Frolov, una dintre organizatoarele evenimentului.

Alături de târg, câțiva tineri sunt concentrați la jocuri sociale, ori fac selfie. Cei mai mulți încearcă să prindă într-un cadru ceea ce e complicat deocamdată să îmbine în viață: curcubeul de pe insigne, și cupolele bleux ale unei biserici din preajmă.

Doina IPATII

Foto: AVRORA 

Previous Următorul