08.05.2019
Moldova, Pride

Petru: “Sunt homosexual, sunt rom și sunt ok”

Romii și persoanele homosexuale se numără printre cele mai discriminate grupuri din Republica Moldova. Unele studii arată că 89 la sută dintre moldoveni nu ar accepta ca persoane homosexuale să locuiască într-o localitate cu ei.  Iar persoanelor rome li se mai interzice uneori, și în secolul XXI, să intre în localurile din țară. Proximitatea grupurilor în topul discriminării însă nu îi face neapărat membrii acestora mai toleranți unii cu alții. Persoanele discriminate pe criterii etnice aleg adesea să fie de partea majorității când e vorba de ura pe criteriul orientării sexuale. Unele comunități de romi sunt gata să-și ucidă în bătăi confrații, dacă află că sunt homosexuali. Ce se întâmplă însă atunci când soarta face să aparții concomitent ambelor grupuri discriminate? Ce se întâmplă când te naști în același timp homosexual și rom?
Pentru mulți dintre noi această situație nu este decât un scenariu ipotetic în care le va fi greu să creadă. Pentru Petru (pseudonim)- aceasta este realitatea.
Petru este de 39 de ani, homosexual și rom. Dar au trecut doar vreo 5 ani de când a reușit să se accepte și să trăiască în armonie cu ambele identități.

Petru, întrebarea care mă macină cel mai mult este despre atitudinea familiei și a comunității rome față de homosexualitatea ta. În unele comunități rome tradițiile strămoșești continuă să fie respectate cu sfințenie. Dintre aceastea face parte și căsătoria timpurie cu o fată virgină. Cum a fost în cazul tău?

Am avut norocul să cresc într-un sat cu oameni de diferite etnii - moldoveni, romi, ruși, ucraineni. Și asta ne-a ajutat să ne acceptăm diferențele, dar și să ne adaptăm la viața în comun. Părinții mei s-au străduit să fim în rând cu lumea din sat. Au fost ambii angajați în câmpul muncii si se bucurau de respect in sat. Comunitatea mea nu era tocmai categorică în privința tradițiilor de nuntă, a fost mai degrabă alegerea mea să le respect.

Ai fost căsătorit?

Da, m-am căsătorit la 22 de  ani cu o fată de numai 15 ani. Părinții ei erau împotrivă, așa că am furat-o, cum se făcea în cele mai vechi tradiții, și am fost alături de ea 12 ani. Am avut patru copii, dintre care doar unul a rămas în viață. Probabil avea să trăiesc toată viața alături de familie, nu îmi imaginam că poate exista și altfel de viață, dar circumstanțele m-au ajutat să îmi găsesc calea.

Dar de ce a fost nevoie de graba asta cu căsătoria, dacă nici măcar nu simțeai nimic pentru fata respectivă?

A fost o modalitate de a fugi de mine, de gândurile mele. Un mod de a-mi nega homosexualitatea. Eram îndrăgostit de mic de vecinul meu. Și privirea, și gândurile mele erau toate la el de mic copil și pănă am terminat școala. Dar înțelegeam că nu trebuie să vorbesc cu nimeni despre asta. Credeam că doar eu sunt așa și mă uram foarte mult pentru ceea ce simt. M-am căsătorit devreme ca să-mi demonstrez că pot depăși acest moment. Voiam să-mi astup gândurile cu ceva. Credeam că e o prostie în capul meu și făceam tot ce îmi era în puteri să scap de acest sentiment.

Te-a ajutat căsătoria să te ascunzi de propriile gânduri?

Sigur că au fost și perioade mai ușoare, când mă concentram pe alte lucruri. De exemplu, atunci când s-a născut primul copil, eram foarte fericit. Faptul că eram tată m-a ajutat să mă detașez de problemele interioare și să mă concentrez pe educația copilului și asigurarea unei vieți decente pentru familie. Dar în esență lucrurile nu se puteau schimba.

Soția a aflat despre orientarea ta sexuală?

Nu avea cum să afle, pentru că nici eu nu o recunoșteam. A plecat pentru că se cuplase cu un prieten bun. Eu lucram peste hotare, făceam bani pentru familie. Când am revenit, m-au informat că eu nu mai locuiesc acolo și nimic din ce agonisisem nu îmi mai aparținea.

Înțeleg că divorțul te-a ajutat să-ți recunoști homosexualitatea?

Într-un fel da, dar nu imediat. Am mai fost căsătorit de două ori după asta. Nu voiam să cedez în fața „propriilor slăbiciuni”. Abia după ce am divorțat de prima soție am aflat ce înseamnă „homosexualitatea”. Homofobia internă mă distrugea. Credeam că e o boală, ceva. Credeam că trebuie să merg la psihiatru cu problema respectivă. Am avut foarte multe frământri. Doar atunci când am rămas absolut liber, am început să mă interesez ce e cu starea mea și ce pot face cu ea. Dar fiecare pas era făcut cu o frică nemaipomenită. Chiar și acum simt uneori această frică. După al treilea divorț am făcut cunoștință cu primul bărbat homosexual din viața mea. Un tip din Romania, cu care am locuit un an. Peste un an am întâlnit dragostea vieții mele – Mihai (pseudonim). Și am înțeles că relația asta este tot de ce aveam nevoie în acești ani.

Acum că ai mers în ambele „perechi de pantofi”, care dintre grupuri îți pare mai discriminat - romii sau persoanele homosexuale?

E mai ușor să fii homosexual decât rom. Pentru că nu poți ascunde faptul că ești rom, cealaltă parte o poți ascunde, dacă vrei.

Tu ai fost discriminat?

În copilărie nu am fost discriminat. Am avut un director foarte sever care ne-a învățat să nu arătăm cu degetul unul la altul, dar când mergeam în satul mamei era diferit. Acolo, când treceam pe drum, lumea se uita prin gard și ne strigau „cioroii”, „car”. Chiar la piața centrală auzi fraze de genul – „Și țiganii au bani, dar nu au soviste (n.r. conștiinciozitate)” sau “merg doi oameni și-un țigan”. Televiziunile filmează subiecte despre cerșetori romi și în comentarii vezi adesea ura oamenilor care îi numesc „țigani”, „păduchioși”, „umblă cu șatra”. Asta e ofensator, simți supărare în suflet.

Cum reușești să treci peste aceste supărări?

Noi mai râdem între noi, cu rudele „că, uite, la ea ce nas mare are, ori ochi încrucișați”, ne apărăm, răspunzând prin glume răutăcioase. Când râzi- trece mai ușor. Chiar dacă persoana nu ne aude, ne descărcăm emoțional- pentru că altfel e greu să suporți oamenii care zic că țiganii sunt niște răpănoși și ne tot trimit în India.

Deci familia este cea care te ajută să treci peste discriminare. Dar ce se întâmplă când ești discriminat ca persoană homosexuală? Poți discuta cu familia despre aceste momente?

Nu. Categoric. În familia mea nu se vorbește despre așa ceva. Este o rușine. Dar familia mea cunoaște că sunt homosexual, pentru că acum suntem mereu împreună cu Mihai. Sunt multe vorbe în sat și rudele m-au întrebat direct dacă e adevărat ce spune lumea. Le-am răspuns că „sunt așa cum sunt”. Nu le-am dat un răspuns direct, dar ei au înțeles. A fost o singură dată în care am discutat la tema respectivă, de atunci nimeni nu mă întreabă nimic. A fost suficient.

Rudele mi-au  spus că „Tu pentru noi nu te-ai schimbat, așa că nu vom asculta gura satului. Dacă îți este mai comod în viața așa, înseamnă că mergi așa. Asta este viața ta”. Mergem împreună cu Mihai în ospeție la rude și ne primesc cu drag.

Comunitățile de romi par a fi tolerante, totuși.

Nu e peste tot la fel. În comunitatea romilor sunt mai multe caste. Unele dintre aceste caste sunt foarte dure. Un alt rom pe care l-am întâlnit la “GENDERDOC-M” mi-a povestit că a fost bătut și alungat din comunitate. În Soroca, Orhei, Vulcănești comunitatea te amendează pentru faptul că nu ai spus că ești homosexual  și ai stat cu ei la masă. Pentru asta ești bătut, le dai 10-15 mii de euro și ești exclus din grup. Nu te mai recunoaște nicio rudă. Nici propria mamă nu are voie să vorbească cu tine.

Tu ai fost discriminat de alți romi?

Am fost și amenințat, inclusiv de rude. Am rude care au stat la pușcărie și ăia au o atitudine specifică față de homosexualitate. O înțeleg în limita experienței lor. Dar discriminarea a început în momentul în care am încetat să port pantaloni la dungă, cum obișnuiesc să poarte bărbații romi și am trecut la blugi, am început a potrivi culorile la haine, m-am tuns mai modern. Băieții din sat imediat mi-au spus că arăt ca un „pederast”. Ei erau obișnuiți să mă vadă în costum sportiv, în halatul și pantofii de cameră a mamei, dar nicidecum așa. Unii mă sună de peste hotare să mă întrebe, dacă nu cumva este adevărat ce spune lumea din sat.

Acesta este motivul din care ai ales un pseudonim pentru acest interviu?

Nu mi-e frică pentru propria viață sau securitate. Mi-e frică că aș putea să-mi pierd copilul sau că va avea de suferit din cauza mea. E mic și poate fi influențat de rude, de mama sa.

E un copil minunat. Învață doar pe nota zece și are diplome la mai multe obiecte. Este o mândrie a clasei. Dar societatea în care trăiește nu uită să îi aducă aminte că este rom. Mie mi-e frică să nu fie discriminat dublu. Mi-e frică că îi vor spune: „Nu e destul că e rom, dar mai are și tată gay”. Nu aș vrea să treacă prin această umilință publică vreodată. Vreau să îl protejez. Uneori îmi pun capul în pernă și plâng, și mă gândesc cum să-mi protejez cel mai drag om din lume.

De ce crezi că ai putea să-ți pierzi copilul?

Actualul soț al fostei soții are o atitudine discriminatorie. El nu-mi permite să mă văd cu copilul pentru că se aud vorbe că sunt homosexual. Eu îi spun că nu e adevărat, dar el zice că nu o să-mi mai dea copilul până nu mă căsătoresc cu o femeie. Îmi spune că sunt „pederast” și o să am probleme când vin în sat. Dar eu sunt insistent, oricum iau copilul. Copilul e cea mai mare comoară a mea. Și Mihai ține mult la copilul meu.

Rudele soției și al noului ei soț mă terorizează și mă amenință cu bătaia, ori de câte ori au ocazia. Au sărit la bătaie. Am chemat poliția. Problemele nu se mai termină. Am să lupt oricât este nevoie, am să merg în judecată. Eu îmi iubesc foarte mult copilul și nu voi renunța la el. Am pierdut deja trei, nu mai pot pierde unul.

Dincolo de problemele prin care treci, ai spus că ești ok cu ambele identități și te simți împăcat. Cum îți reușește?

Viața mi s-a schimbat radical după ce m-am acceptat. Sufeream mult. Acum suntem foarte, foarte fericiți împreună. Anume de relația asta am avut nevoie toată viața mea, dar nu înțelegeam. Suntem în armonie deplină. Nu este vorba despre sex, cum cred unii. Noi discutăm despre tot, planificăm ce trebuie să facem, ce mai economisim, să cumpărăm un pat, un televizor. Nu ne certăm în zilele în care nu ne prea ajung bani. Într-o relație fără dragoste, banii sunt prioritari. Eram înjosit de soție și tot neamul ei - că nu câștig suficient, chiar dacă munceam din greu peste hotare. Și eu credeam că altfel nici nu se poate într-o familie. Acum, în momentele grele, mâncăm pâine cu apă și ne gândim ce mai putem face, și avem încrederea că totul va fi bine. Atunci când partenerul de viață te înțelege, nu îți mai trebuie nimic altceva. Asta este fericirea pentru o familie.

Vrem să îmbătrânim împreună. Eu mai glumesc: „Mihai, tu să nu mă înmormâtezi simplu, ca la moldoveni, cu o pomană două. Să îmi iei muzică, să mă bocești. Și dacă mori tu primul, cum o să te plâng eu, nu o să te plângă nimeni”.

Și care ar fi sfatul pentru oamenii care nu se simt ok în situația ta?

Susținerea partenerului contează mult, dar și acceptarea a ceea ce ești. Nu poți să-ți negi orientarea sexuală, cum nu poți nega faptul că ești rom. Oricum, esența ta va ieși la suprafață, oricât ai încerca s-o ascunzi. În rest, trebuie să înveți să te orientezi în societatea în care trăiești. Când ești sincer cu tine, e mai ușor să-ți joci rolul social.

Doina IPATII

 
Previous Următorul