05.02.2020
Moldova, Societate

„Numărul homofobilor e mai mic decât spun politicienii”

                GENDERDOC-M a prezentat datele cu referire la atitudinea față de comunitatea LGBT

Centrul de Informații GENDERDOC-M a prezentat rezultatele cu privire la percepțiile locuitorilor din Chișinău despre persoanele LGBT. Studiul a fost realizat în colaborare cu Agenția Magenta.

„Noi am vrut să verificăm declarațiile făcute de politicieni și de reprezentanții bisericii care spun că «98 % din populație este împotriva persoanelor LGBT», iar rezultatele pe care le-am obținut m-au bucurat. Numărul este mai mic decât spun politicienii”, a declarat Angelica Frolova, coordonatoare de program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT.

Așadar, potrivit rezultatelor, 55 % dintre respondenți au declarat că nu acceptă persoanele LGBT, 7 % sunt susținători și 37 % s-au declarat neutri față de comunitatea LGBT.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 815 persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 45 de ani. Toți respondenții sunt din Chișinău. Marja de eroare constituie 3,4 %. Colectarea datelor s-a desfășurat în perioada 15-20 decembrie 2019.

Sursa: diez.md

Previous Următorul