15.03.2021
Moldova, File din Istorie

Natalia Ozturk- femeia care a organizat primul eveniment public LGBT din Republica Moldova

Trei apărători ai drepturilor omului vor fi premiați în 2021 pentru muncă și curaj în activitatea de promovare a drepturilor LGBT în Republica Moldova. Premiul „Inimi implicate” a fost creat de fondatorul Centrului de Informații GENDERDOC-M, Alexei Marcicov, ca gest de recunoștință pentru oamenii care au riscat cu propria securitate, sprijinind public o idee respinsă la acel moment, atât de societate, cât și de autorități.

În următoarele săptămâni vom publica o serie de reportaje despre curajul, munca persoanelor premiate și calea lor spre activitatea de apărători ai drepturilor omului.

Fiecare om are motivele sale care îl determină să devină apărător al drepturilor omului. Poate fi vorba de o decizie rațională, de vocație, de motive personale. Pe Natalia Ozturk se pare că a adus-o în acest domeniu sufletul ei mare, empatia, dragostea pentru oameni și dorința de a le face dreptate celor nedreptățiți. Natalia este printre puținele persoane care a decis să lucreze pentru drepturile comunității LGBT înainte să existe Centrul de Informații GENDERDOC-M.

Мă doare injustețea. Nu pot suporta când cineva este înjosit, nedreptățit. Sunt emotivă și mă avânt imediat să salvez pe oricine este în suferință. Nu pot face nimic cu calitatea asta a mea”, se destăinuie Natalia. Și toți care o cunosc cât de puțin vor da afirmativ din cap - orice injustețe devine imediat războiul ei personal în care se implică cu trup și suflet.

Avea puțin peste 20 de ani când și-a început munca de apărătoare a drepturilor omului. S-a angajat la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

„În echipă eram toți tineri, până la 25 de ani. Aveam puțină experiență în domeniu, învățam totul din mers, dar eram plini de entuziasm. Venea lumea și noi îi ajutam pe toți. Simțeam cum facem istorie, aveam senzația că schimbăm lumea. A fost o perioadă foarte frumoasă.”

Probabil, văzând-o atât de empatică, un verișor de-al ei s-a simțit în siguranță să-i mărturisească că este homosexual. Așa Natalia a devenit unica persoană din familie care cunoștea taina tânărului și, după cum vă dați bine seama, nu a putut sta deoparte și aștepta evoluția evenimentelor. S-a apucat imediat de treabă:

„De atunci am devenit obsedată de ideea de a face ceva pentru el, de a face cumva să-l ajut. Dar habar nu aveam ce și cum se poate face. Am început să vorbesc cu colegii de la birou despre sentimentul ăsta al meu, dorința de a-l ajuta și încercam să-i provoc să mă ajute, să-mi dea o idee. Dar atunci, la început de cale, oamenii din domeniul drepturilor omului nu erau atât de bine informați. Nu se înțelegea, nici măcar în organizațiile pentru drepturile omului, că drepturile LGBT sunt parte a drepturilor omului. Și îi sunt foarte recunoscătoare colegului meu de atunci, Sergiu Ostaf, care a explicat foarte clar tuturor ce e cu drepturile omului și de ce comunitatea LGBT intră în acest domeniu.

Tot cu ajutorul lui m-am apucat să scriu primul proiect în domeniul drepturilor LGBT. Ca prim pas, am făcut o anchetă. Țin minte bine că una dintre întrebări era: „Dacă ar fi existat o pastilă pe care o poți lua ca să-ți schimbi orientarea, să devii heterosexual, ți-ai administra-o?” Anchetele au fost distribuite la locurile de întâlnire a persoanele LGBT de unul dintre prietenii mei gay. Între timp îmi făcusem și alți prieteni din comunitate. Și atunci când mi-a adus rezultatele, m-a mirat faptul că majoritatea respondenților au răspuns că și-ar administra pastila pentru a-și schimba orientarea sexuală. Asta m-a frapat. Atunci nu aveam habar că există homofobie internalizată și că rădăcinile ei creșteau din toți acei ani în care dragostea homosexuală se pedepsea penal, iar persoanele homosexuale erau tratate cu ură de către stat și de către societate, în general. Am înțeles clar atunci de ce acești oameni nu vor fi în stare să-și schimbe viața fără ajutor. Statul anulase deja urmărirea penală, dar mai era mult de lucru la schimbarea conștiinței sociale.”

Problema devenise destul de clară. Însă era clar și faptul că primul proiect în această direcție nu putea fi prea ambițios, într-o perioadă în care nu se vorbea despre homosexualitate aproape deloc. Natalia trebuia să gândească pași mici care ar putea fi finanțați de vreun donator internațional. Prima idee a fost să adune la un loc oameni influenți din diferite sfere sociale și să-i așeze la o masă să discute despre persoanele homosexuale. Intenționa să facă o serie de discuții pentru a aduce problemele LGBT pe agenda zile și, în final, se gândea să faciliteze cumva fondarea unei organizații neguvernamentale.

„Îmi aduc aminte ziua în care stăteam în această odaie în care stau acum, și lucram la acest prim proiect în valoare de 3260 de dolari și deodată mi-a atras atenție o știre la televizor- prezentatoarea spunea că redactorul revistei „Zerkalo” a înregistrat prima organizație pentru apărarea drepturilor LGBT. Era anul 1999 (n.r. organizația a fost fondată în 1998). Nu-mi venea a crede. Am început a sări pe pat ca un copil mic. Planul meu putea fi realizat, acum puteam pune umărul la dezvoltarea organizației pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT.”

În următoarele zile, Natalia l-a căutat disperată pe Alexei Marcicov, jurnalistul care a fondat Centrul de Informații GENDERDOC-M.

„M-am pornit să-l caut pe la „Casa presei”, unde mai puteam căuta un jurnalist? Însă, nu l-am găsit. Într-o bună zi sună telefonul și de acolo o voce îmi spune: „Unul dintre prietenii mei gay mi-a spus că mă căutați și mi-a dat numărul dvs. de telefon. Haideți să ne întâlnim și să discutăm”. Mi-am strâns imediat hârțoagele și m-am grăbit la întâlnire. Ne-am întâlnit în parcul Catedralei. I-am povestit despre ideile mele. Per total am vorbit aproximativ patru ore. Rezultatul întâlnirii noastre a fost o cerere de finanțare a proiectului depusă la Fundația Soros din Moldova.

Ulterior am aflat prin câte dispute a trecut acea propunere de proiect. Comitetul de selecție a discutat aprins vreo patru ore despre proiectul nostru. Dar în final, datorită unor membri mai deschiși la minte, ne-au oferit grantul, însă nu ne-au dat niciun bănuț pentru salarii. Mesajul a fost foarte clar: „Dacă vreți să vorbiți despre drepturile persoanelor LGBT, faceți-o voluntar!”

Credeți că ne-a indispus vestea? Deloc. Eram în culmea fericirii. Aveam câștigat primul proiect în domeniul drepturilor LGBT din Republica Moldova. Făceam istorie, mișcam lucrurile din loc, începuse lupta pentru dreptate.”

Natalia a reușit să adune oameni pentru primul seminar. În acest sens, a fost asistată, pe de o parte, de lucrătorii Comitetului Helsinki și, pe de altă parte, de Alexei Marcicov, care și-a invitat prietenii homosexuali la seminar. Pe lângă persoanele LGBT, la eveniment au fost invitați un preot, mai mulți psihologi, jurnaliști, profesori, psihiatri și avocați. Printre invitații conferinței s-au numărat Florin Buhuceanu, Victor Oboin și Andrei Maimulakin - directori ai organizațiilor LGBT din România, Rusia și, respectiv, Ucraina.

„Țin minte că Florin Buhuceanu, cu care făcusem cunoștință la acel eveniment, mi-a oferit un buchet de flori după primul eveniment și mi-a spus: „Natalia, chiar dacă nu o să mai faci nimic de acum încolo, să știi că ai făcut deja cel mai important lucru posibil pentru comunitate, inițiind aceste discuții”, mă emoționez de fiecare dată când îmi aduc aminte de cuvintele lui, de acest gest de recunoștință”.

În conformitate cu planul primului proiect, au avut loc două seminare internaționale, cărora jurnaliștii moldoveni le-au acordat multă atenție. Titlurile de presă au fost dintre cele mai controversate: de la „Gay-ii ies din umbră”, „Legea rezistă, dar mulțimea lovește” până la „Vânătoarea de minorități sexuale” și „Dulcile fructe ale democrației”. Cu alte cuvinte, presa a alimentat atitudinea și așa nesănătoasă a așa-numiților „apărători ai valorilor tradiționale” față de persoanele homosexuale, care s-a transformat, ulterior, în confruntare. Primul incident grav a avut loc în 2006 la Căușeni.

„La Căușeni am organizat un festival al organizațiilor societății civile. Acesta a avut loc în cadrul campaniei europene „Toți diferiți - Toți egali”. Atunci coordonam un program de dezvoltare regională a comunității. Planificasem un festival în care reprezentanți ai diferitor organizații pentru drepturile omului își prezentau public organizația și serviciile pe care le pot oferi. La finele evenimentului urma să fie organizat un concert cu participarea formației „Gândul Mâței” și al interpretei Olga Ciolacu. GENDERDOC-M, chiar dacă era organizatoare, se pierdea ușor printre multitudinea de organizații, fiecare cu misiunea și serviciile sale. Dar surpriză, au venit reprezentanții câtorva confesiuni religioase și îi insultau și bruscau pe toți, în stânga și-n dreapta. Întrebau, inclusiv jurnaliștii, dacă sunt homosexuali, îi insultau urât. Atunci îmi părea un eveniment ratat, dar cu timpul am înțeles că a fost o ocazie bună pentru toată lumea să simtă pe propria piele cum e să fii homosexual în Republica Moldova, cum e să să fii înjosit public pentru ceea ce ești.

Încercam să discutăm cu protestatarii, le-am dat apă, pentru că aveau cu ei copii și era o căldură insuportabilă. Dar nimic nu i-a putut opri. Săreau și la polițiști, nemulțumiți că nu opresc „pederaștii”. Am apărut din nou în toate știrile din țară. Dar am înțeles că așa va fi de acum înainte și trebuie să ne facem munca fără a ne implica emoțional de fiecare dată când cineva ne insultă. Nu reușești să faci nimic, dacă aștepți vreme bună. Vremea bună trebuie creată.”

Dar cea mai cumplită confruntare a avut loc la unul dintre festivalurile Moldova Pride, în 2008. Organizatorii, voluntarii și oaspeții străini ai festivalului au ajuns cu autobuzul până la clădirea teatrului Licurici, de unde trebuiau să mărșăluiască spre Piața Marii Adunări Naționale. Cu toate acestea, nu au putut face acest lucru, deoarece câteva sute de persoane au blocat ușile autobuzului și nu i-au lăsat pe protestatari să iasă. Apoi, viața oamenilor a fost amenințată. Reprezentanții legii au urmărit tot ce s-a întâmplat dintr-o parte, fără să se implice. Din fericire, protestatarii au reușit să prevină evenimentele tragice. Curând a sosit un negociator, iar autobuzul cu pasageri a reușit să părăsească locul în care a fost blocat.

„Probabil multă lume a văzut la televizor cum au înconjurat autobuzul și strigau să ieșim. Nu înțelegeam clar ce se întâmplă, dar era o atmosferă de război. Un bărbat bătea cu o cârjă în geamul meu, gata să-l strice, mă privea în ochi cu multă furie și îmi striga ceva necenzurat. Mă simțeam ca în filmele de groază cu zombie. I-am sunat soțului meu, care era în preajmă și-l imploram să plece de acolo pentru că trebuia să rămână măcar un părinte pentru copii noștri. Nu credeam că sunt șanse să ies vie de acolo.

Când ascultam ulterior la știri că „oamenii credincioși” au luptat astfel cu homosexualitatea, mi-am spus: „Doamne, dacă așa arată credința în Dumnezeu, în ce direcție merge lumea asta?” De atunci port cruce la gât ca amintire a faptului că religia și credința pot fi diametral opuse.”

Natalia este printre persoanele care a pus temelia organizației care luptă pentru drepturile persoanelor LGBT. A făcut de toate - de la colaborări cu presa, la programe de sănătate și organizare de evenimente, dar cel mai aproape de suflet i-au rămas grupurile de părinți. Întâmplător sau nu, majoritatea părinților care nu se puteau împăca cu ideea că au un copil homosexual ajungeau să discute cu Natalia și învățau să-și iubească din nou copilul. Coordonarea grupului de părinți a rămas până în prezent una dintre activitățile ei de bază în cadrul organizației.

„Mă mândresc că am reușit să consolidăm grupul de părinți. Din oameni nefericiți, care se izolează în durerea lor de părinți, s-au transformat, în timp, într-o comunitate care poate lupta pentru drepturile copiilor săi. Cel mai mult mă bucură, însă, faptul că în casele lor este acum pace, au relații bune cu copii lor. Simt că îmi fac munca ori de câte ori o mama, care își învinuiește copilul și nu îl poate accepta, se împacă și învinge obstacolele din calea dragostei necondiționate de mamă. Fiecare copil respins de părinți este o bătălie personală pentru mine. Au început să se schimbe multe lucruri în ultimii ani și simt că aici e o părticică din munca mea. Acum au început a veni la noi mame de adolescenți - nu ca să le tratăm copiii, cum veneau altădată, vin să învețe a comunica cu copiii lor, vin pentru că vor să le fie aproape. Asta mă face să mă simt împăcată cu ceea ce am făcut în toți acești ani.”

Într-o discuție anterioară, fondatorul premiului, Alexei Marcicov, mi-a spus că Natalia a meritat premiul pentru faptul că a fost prima persoană din spațiul post-sovietic care a început să lucreze cu părinții copiilor LGBT, prima care a creat un grup de sprijin pentru părinți și a promovat activ mișcarea în Moldova, Ucraina și Rusia. În opinia lui, echipa de laureați ai premiului „Inimi Implicate” ar fi fost incompletă fără Natalia. Am întrebat-o și pe Natalia ce înseamnă acest premiu pentru ea:

„Pentru mine acest premiu înseamnă recunoștință pentru tot ce am făcut. Este despre inimă, este despre o implicare mai mare decât munca făcută de la oră la oră pentru un salariu. E adevărat că o parte mare a muncii noastre este să ne gândim la „undițe” pentru beneficiari, dar nu e doar asta. Oamenii vin adesea la noi după ajutor imediat, vin să se încălzească. Vin în momente în care le ajung puteri doar pentru a ajunge până la noi. Majoritatea lucrurilor grave care se întâmplă în viața beneficiarilor noștri au loc seara târziu, când toată familia este acasă, anume atunci pot fi respinși, bătuți, alungați. Și atunci nu te poți deconecta de la muncă după ora 17. Trebuie să fii acolo pentru oricine poate avea mare nevoie de tine.

Misiunea organizațiilor de genul Centrului de Informații GENDERDOC-M este să stea în spatele unor oameni vulnerabili, cărora le este frică să meargă la poliție sau la medic, le e frică să-și apere drepturile. Noi îi sprijinim și le demonstrăm că nu sunt singuri.

Mulți dintre actualii mei colegi au fost inițial beneficiari ai Centrului, de aceea ei înțeleg perfect cât de important este să primești sprijin într-un moment de criză. Asta ne face o echipă bună și receptivă la nevoile beneficiarilor noștri.”

Doina IPATII

În fotografia din arhiva GDM: un seminar organizat de Centrul de informații „GENDERDOC-M” în cadrul primului proiect implementat cu sprijinul financiar al Fundației Soros din Moldova.

 

Previous Următorul