17.09.2020
Moldova, Timpul nostru

Lidia: „Fiica mea e lesbiană. Ridicați mâna toți cei care vor să-mi scuipe în față!”

În cei peste 4 ani de colaborare cu Centrul de Informații Gendedoc-M am reușit să cunosc și să comunic cu câteva zeci de părinți ai tinerilor LGBT din țară și de peste hotare. Toți cei pe care îi întâlnisem până acum au fost bineînțeles oameni diferiți ca vârstă, profesie, confesiune, dar aveam mereu impresia că poveștile lor de acceptare seamănă leit una cu alta.

Părea că toți părinții trec pe aceeași cale de la deznădejde - până la iubire necondiționată. Și înțeleg bine de ce este atât de complicată această cale. Însă, în acest an, am întâlnit în premieră mame care au primit vestea despre homosexualiatea propriilor copiii cu mult calm și înțelegere. Nu sunt mai tinere decât mamele cu care am vorbit anterior și au fost educate în în același mediu, din acest motiv am fost foarte curioasă să le aflu poveștile. Cum îți poți accepta copilul homosexual cu atâta împăcare și liniște sufletească, când ești educată într-o societate preponderent homofobă?

Una dintre aceste povești neobișnuite este a Lidiei. Lidia are 63 de ani și este mama unei femei lesbiene. Spune că nu a avut niciodată o discuție despre homosexualitate cu fiica ei. A înțeles devreme că fiicei îi plac femeile și, pur și simplu, a acceptat această realitate. Vorbește sincer și deschis despre orientarea sexuală a fiicei sale cu oricine îi pune întrebări.

Și de ce mă rog aș ascunde? Spun lucrurilor pe nume, atunci când știu despre ce vorbesc. Atunci când nu știu- recunosc și ascult ce spun alții.

Unii o acceptă, alții îi întorc spatele. Lidia, însă, nu vede vreo problemă în homosexualiatatea fiicei sale și spune că orientarea sexuală nu a fost niciodată subiect de contradicții sau suferințe sufletești, au fost altele motive de conflict în relația mamă-fiică.

Chiar nu am suferit niciodată din cauza că fiica mea este lesbiană, vă spun sincer. Am fost indiferentă față de acest aspect al vieții ei. E o indiferență din asta pe care o simt, de exemplu, și pentru apartenența etnică a oamenilor. Pur și simplu nu mă interesează de ce etnie sunt atunci când comunic cu ei. Tot ce vreau să știu despre o persoană este dacă este un om bun sau nu. Dacă acest om îți va întinde o mână de ajutor la nevoie sau te va lăsa să suferi. Asta este important să știi despre un om, nu cu cine se culcă într-un pat.

Cât ține de suferința altor părinți ai persoanelor homosexuale, chiar nu o înțeleg. De ce să suferi când ai un copil viu, sănătos și care-și poate purta singur de grijă?

Unele dintre rude au refuzat să mai comunice cu Lidia după ce au aflat că fiica ei este lesbiană, cu vecinii, însă nu a avut probleme în acest sens.

Mătușa mea inițial a refuzat să comunice, acum a început să mă sune pentru a mă lua peste picior, deci comunicarea este deocamdată destul de anevoioasă.

Vecinilor le-am spus într-o seară, când mă plimbam cu nepoțica mea pe-afară. A fost foarte simplu, am spus: „Tovarăși femei și bărbați, fiica mea este lesbiană. Îi rog pe toți cei cărora le vine să-mi scuipe în față să ridice mâna, cu restul vom rămâne prieteni.” Și ei mi-au spus că nu le pasă ce face fiica mea. Așa au reacționat oamenii străini din jurul meu, oameni de diferite vârste și naționalități.

Spune că a fost ușor, pentru că vecinii o respectă, a fost mereu corectă în relațiile cu ei.

Nu am avut conflicte, nici atunci când încercau politicienii să ne instige la ură între etnii. Mă tot întreba lumea care e limba pe care o prefer și eu le răspundeam: „Cea de porc, că e mai fină.”

Fiica ei nu și-a dezvăluit vreodată homosexualitatea într-o discuție sinceră și emoționantă, precum se întâmplă în alte familii.

Mai degrabă am observat asta în comportamentul ei. Nu-mi aduc aminte să fi avut vreo discuție din asta sensibilă. Totul s-a întâmplat foarte lent- de la felul în care se îmbrăca în adolescență- până la prima femeie cu care a venit acasă. Nu am avut niciun moment în care să mă șocheze ceva din comportamentul ei.

Lipsa momentelor șocante în relație nu înseamnă neapărat o relație ideală, fără conflicte, explică Lidia. Este o relație obișnuită dintre o mamă și o fiică, cu bune și rele.

Nu văd de ce ar trebui să-mi pun problema acceptării unui aspect care ține strict de viața ei personală. E o fiică obișnuită, care mănâncă la fel ca și alți copii, doarme la fel ca și alți copii, uneori își face ordine în odaie, alteori nu, are are o opinie despre tot ce se întâmplă în jur. Opinie care uneori coincide, alteori nu coincide cu opinia mea. Eu știu să respect opiniile altor oameni și știu să-mi argumentez propriile opinii.

Lidia spune că unicul moment deranjant în homosexualitatea fiicei sale este obraznicia oamenilor, care sunt exagerat de interesați de viața personală a altora. Unii dintre ei sunt și foarte agresivi cu cei diferiți de ei.

Știți de ce se interesează lumea? Lumea este foarte curioasă cum dorm persoanele homosexuale. Auziți, dorm exact așa cum îmi place să dorm. Nu e treaba nimănui. Lumii îi place să înjosească persoanele homosexuale, să le ia peste picior, să le insulte, să le distrugă. Se uită la ei ca la niște proscriși. Tinerilor le place să-i bată pe cei diferiți. De fapt, nu doar tinerilor, și unii bărbați maturi, în toată firea, sar la bătaie la oamenii care li se par neobișnuiți. Ăsta este motivul din care nu-mi place să vorbesc despre homosexualitatea fiicei mele, dar nu refuz să vorbesc despre asta, atunci când sunt întrebată.

Despre homosexualitate, ca fenomen, a aflat cu mult timp în urmă, din literatura artistică și a avut dintotdeauna o atitudine indiferentă.

Se știe că nu e un fenomen apărut peste noapte, dintotdeauna au fost persoane homosexuale. Doar că acum lumea a început să vorbească mai degajat despre asta. Citiți „Regii blestemați” de Maurice Druon. Și Ludovic a fost homosexual, ei și ce? Nu e ăsta motivul pentru care nu-l respect. Își înjosea soția, făcând dragoste cu partenerul său în fața ei. Dacă făceau dragoste în alte circumstanțe, aveam o atitudine mai bună față de el.

Nu știe cum să-și explice atitudinea neobișnuit de tolerantă pentru o societate în care a fost educată. Crede că este vorba despre dragostea pe care o are pentru toți oamenii din jur.

Eu iubesc toți oamenii. Lucrez cu studenți de diferite naționalități. Printre studenții arabi sunt mulți băieți homosexuali, care vorbesc deschis cu mine despre problemele lor. Și eu îi ascult și nu mi se schimbă atitudinea când aflu că sunt homosexuali. E adevărat că mă enervează că vin prea des și nu mă lasă să-mi beau cafeaua în liniște, în mica pauză pe care o am, dar niciodată- faptul că unii dintre ei sunt homosexuali. Viața și problemele lor nu devin diferite când realizează că iubesc persoane de același sex. Oamenii au aceeași rutină zilnică: de unde să cumpere o găină, cum s-o gătească, cum să nu li se vândă o găină stricată, ce să facă, dacă li s-a vândut una. Sunt oameni ca toți oamenii. Dar cum se culcă, cum dorm? De regulă chiar se culcă și chiar dorm, la fel ca și noi. Nimic deosebit. Stați liniștiți.

Vin uneori la mine și tineri foarte abătuți, cărora le este frică de părinți și eu am încercat să vorbesc cu unii părinți, să-i accepte așa cum sunt. I-am întrebat dacă nu văd în ce stare este copilul lor, care poate să-și pună capăt zilelor, din cauza că nu este acceptat de familie, și ei mi-au răspuns: „Mai bine așa, decât să ne facă familia de rușine”. Serios oameni buni?! Uite atitudinea asta doare cu adevărat.

Lidia mi-a spus că datorită faptului că ia viața ușor, cu mult umor, nu a reușit s-o jignească vreodată atitudinea homofobă a oamenilor.

Să mă jignească, zici? Doina, uite-te la mine, eu sunt cea care poate jigni pe oricine. Sigur că mă înfurii când aud discursuri din astea în care se pomenește despre faptul că trebuie împușcați toți homosexualii. Și atunci îi întreb: „Da de ce anume ei și nu tu trebuiești împușcat? Tu cu ce ești mai bun, mă rog?!”

Ea crede că homofobia este alimentată de ignoranța oamenilor, care și-au creat în minte niște monștri din frânturi de informații și zvonuri și îi urăsc din tot sufletul, fără să încerce să cunoască cum sunt lucrurile în realitate.

Atunci când au început a se organiza primele PRIDE-uri, îmi ziceau niște cunoștințe: „Hai să ne uităm la ei„. Și eu îi întreb: „Da ce am pierdut eu acolo?” La care ei îmi răspund că se zvonește că umblă bărbați cu fundul gol pe-acolo. „Auzi? Adică nu am mai văzut eu bărbați cu fundul gol în viața mea, să mă car nu știu unde să-i văd?”

Problema este că mulți cred, în continuare, că marșurile astea sunt pentru a umbla cu fundul gol prin centrul capitalei, habar nu au că lumea iese decent să-și ceară niște drepturi elementare.

Iar atitudinea asta, dragii mei, se numește fascism. Explicați-mi cum vreți că nu vă plac homosexualii, pentru că, în esență, să te crezi dintr-o categorie superioară de oameni și să-i umilești pe alții, pe care îi consideri inferiori- este fascism.

 

Doina IPATII

Previous Următorul