23.05.2017
Moldova, Pride

GENDERDOC-M a premiat cel mai bun voluntar și lucrător outreach

GENDERDOC-M a premiat persoanele care ajută necondiționat comunitatea LGBT din Republica Moldova. La petrecerea de încheiere a festivalului „Moldova Pride 2017” întitulată „Safer Sex Promotion Party”, organizația a ales voluntarul anului și cel mai bun lucrător outreach.

 Astfel voluntarul anului a fost desemnat Iurie Mămăligă:

„Apreciem mult implicarea fiecărui voluntar și voluntare care ne ajută, mai ales în perioadele tensionate, cum a fost săptămâna Pride-ului. „Voluntarul anului” este un premiu foarte important, pe care îl înmânăm în fiecare an la Pride. Este un fel de a ne exprima recunoștința și a le spune mulțumesc oamenilor care se implică”, a declarat directoarea executăvă a Centrului de Informații GENDERDOC-M, Anastasia Danilova.

La rândul său, Iurie Mămăligă a spus că premiul a fost unul neașteptat, dar plăcut pentru el: „Sunt fericit să ajut organizația. Sper că mă voi putea implica și în continuare, la fel de eficient în activitatea organizației, pentru a-mi justifica premiul”.

Cel mai bun lucrător outreach al anului a fost desemnat Grigorie Lungu.

„Suntem foarte recunoscători lucrătorilor outreach, care pe parcursul întregului an îndeplinesc o misiune foarte importantă. Ei găsesc oamenii care nu vin în oficiul nostru și le distribuie informație și obiecte de igienă care îi ajută să-și protejeze sănătatea și viața”, a sus Anastasia Danilova.

Danilova a mulțumit tuturor membrilor echipei și i-a felicitat cu succesul Pride-ului din acest an:

„Nimic din ce am realizta până acum nu ar fi fost posibil fărără de implicarea fiecărui membru al echipei. Nimic din ceea ce face fiecare dintre noi nu poate fi mai mult sau mai puțin important. Nu sunt toți la fel de vizibili, însă fiecare are partea sa importantă de muncă”, a adăugat Anastasia Danilova

Petrecerea de încheiere a festivalului „Moldova-Pride-2017” întitulată „Safer Sex Promotion Party” este o serată pentru promovarea comportamentului sexual protejat și conștient între persoanele LGBT.

Doina IPATII

Foto: Andrei VERBENCO

Previous Următorul