21.02.2018
Moldova, Sanatate

GENDERDOC-M a mai ajutat 15 persoane să înceapă tratamentul

20 de persoane seropozitive și-au aflat statutul HIV, iar 15 dintre ele au început să primească tratament în ultimul an (2017), datorită activităților GENDERDOC-M realizate în cadrul proiectului „Mobilizarea și angajarea BSB și comunității LGBT în răspunsul național HIV”

„Este un rezultat bun”, explică Veaceslav Mulear, coordonator de Program Sănătatea LGBT: „GENDERDOC-M este printre puținile organizații din țară care, depistând statul HIV pozitive la persoane, nu se limiteaza la informarea acestora despre tratament. Noi însoțim fiecare beneficiar la instituția medicală, unde acesta este pus la evidență și i se prescrie tratamentul antiretroviral (ART)”.

Statul HIV pozitiv este depistat datorită testelor rapide pe care le fac lucrătorii în teren ai organizației. La moment angajații GDM lucreză la locurile de întâlnire a gay-ilor și seratele din Chișinău, Bălți, Tiraspol, dar și în 6 instituții penitenciare din țară.

GENDERDOC-M a început a face testări la sfârșitul anului 2014, însă, cu timpul, a crescut numărul lucrătorilor outreach care pot face testări rapide pe salivă și sânge. Începând cu anul 2017, angajații Centrului, pe lângă testele la HIV, pot identifica dacă o persoană este infectată cu sifilis sau hepatita C. Lucrătorii outreach ai Centrului GENDERDOC-M au fost instruiți și certificați de către Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile.

„Odată cu mărirea numărului de angajați instruiți, am reușit să contactăm un număr mai mare de beneficiari printre BSB (bărbați care practică sexul cu bărbații). Este un rezultat pozitiv pentru Programul „Sănătatea LGBT”. Oamenii sunt acum mai informați, își pot verifica statutul, datorită testelor rapide și, respectiv, pot cere ajutor la timp. La nivel mondial, tratamentul început la timp este considerat și el o formă de prevenire a răspândirii virusului HIV. Persoana care primește tratament are șanse foarte mici să transmită virusul partenerului său, practic se reduce la zero”, a concretizat Veaceslav Mulear.

În afara testelor rapide, lucrătorii outreach ai organizației informează publicul țintă despre HIV și alte infecții cu transmitere sexuală. De asemenea se distribuie gratis lubrifianți și prezervative, atât la oficiu, cât şi în locurile de întâlnire neoficiale ale BSB sau la petrecerile tematice de promovarea a comportamentului sexual protejat. Beneficiarii primesc consiliere medicală în instituțiile medicale din țară și asistență psihologică, la oficiul Centreului de Informații GENDERDOC-M.

Totuși, Veaceslav Mulear este de părere că e nevoie de metode noi de prevenire a răspândirii virusului HIV. Studiile arată că numărul persoanelor BSB, infectate cu HIV, a crescut aproape de două ori în ultimii trei ani. Datele preliminare ale ultimului studiu arată că 9% dintre BSB sunt infectați cu HIV.

Veaceslav Mulear: „Din păcate, nu toate persoanele, cărora le oferim prezervative și lubrifianți, le folosesc. Nu reușim să-i convingem pe toți. Mai mult decât atât, este nevoie de intervenții noi, cum ar fi PrEP-ul (profilaxia preexpunere). Este ceva nou pentru Moldova, un soi de medicamente pe care le poți administra fie zilnic, fie înainte și după un act sexual riscant, pentru a diminua riscul de a te infecta. Am participat alături de alte ONG-uri la elaborarea protocoalelor clinice de tratament PrEP și actele se află la moment pe masa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale. Sperăm că la sfârșitul lunii martie vor fi aprobate. BSB vor fi printre primii care vor testa PrEP-ul”.

Paralel, GENDERDOC-M, împreună cu oficiul local UNAIDS Moldova, planifică să facă un studiu printre persoanele din comunitate pentru a vedea care este atitudinea beneficiarilor față de PrEP, dacă sunt ori nu pregătiți beneficiarii organizației să primească aceste pastile: „Să vedem care sunt barierele și ce putem face pentru a-i pregăti pentru această metodă inovativă de prevenire a răspândirii HIV”, a conchis Veaceslav Mulear.

Doina IPATII

Previous Următorul