30.01.2020
Moldova, Istoria noastră

GENDERDOC-M: de la întâlniri non-formale la granturi internaționale

Trei apărători ai drepturilor omului vor fi premiați în acest an pentru muncă și curaj în activitatea de promovare a drepturilor LGBT în Republica Moldova. Premiul „Inimi implicate” a fost creat de fondatorul “Genderdoc-M”, Alexei Marcicov, ca gest de recunoștință pentru oamenii care au riscat cu propria securitate, sprijinind public o idee respinsă, la acel moment, atât de societate, cât și de oamenii legii.

Evenimentul de decernare a premiului este la cea de a treia ediție. Prima ceremonie a avut loc în anul 2018. Premiul a fost oferit atunci primului director al Centrului de Informații „GENDERDOC-M”, Maxim Anmeghichean, care a lucrat la dezvoltarea organizației și care își continuă misiunea de luptător pentru drepturile omului în Marea Britanie. De asemenea- Angelicăi Frolov, Coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT.

În anul 2019 premiul i-a fost oferit actualei directoare executive a Centrului de Informații GENDERDOC-M, Anastasia Danilova și cetățeanului suedez Stig-Ake Petersson, unul dintre primii președinți ai Federației Suedeze pentru Drepturile Lesbienelor, Gay-ilor, Bisexualilor și Transgenderilor (RFSL), căruia Alexei Marcikov îi spune „părintele PRIDE-urilor din Republica Moldova”.

În 2020, pe data de 7 martie, premiul va fi înmânat altor trei apărători ai drepturilor omului: Dennis Van Der Veur de la „СОС-Netherlands”, Florin Buhuceanu, președintele organizației „ACCEPT” din România, și Boris Balanețchi, ex director executiv al Centrului de informații GENDERDOC-M. La moment Dennis Van Der Veur activează la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), Florin Buhuceanu este directorul „ACCEPT”, iar Boris Balanețchi muncește de mai mulți ani la asociația „ILGA-Europe”.

Premiul „Inimi implicate” a fost creat de fondatorul “GENDERDOC-M”, Alexei Marcicov într-un an jubiliar pentru organizație (în 2018 GENDERDOC-M a împlinit 20 de ani de activitate) și este oferit drept gest de recunoștință pentru oamenii care au riscat cu propria securitate, sprijinind public drepturile celui mai vulnerabil grup - comunitatea LGBT. Astfel ei susțin ideea drepturilor egale pentru persoanele homosexuale, care a fost respinsă mult timp atât de societate, cât și de lege.

Pentru a înțelege mai bine meritele oamenilor premiați în anul curent, am decis să discut cu fondatorul organizației Alexei Marcicov despre istoria organizației - de la întâlnirile non-formale ale comunității LGBT - până la primul grant de 7,5 milioane de euro.

- Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M” a fost fondat la 8 mai 1998. De ce vi s-a părut acest an mai oportun pentru deschiderea unei organizații pentru apărarea drepturilor LGBT?

- Nu există nimic întâmplător în lumea asta. Aveam de mult timp ideea și dorința de a fonda o organizație. Asemenea idei îmi treceau prin minte inclusiv în perioada Uniunii Sovietice, când lucram la „Комсомольская правда”. Nu mă lăsa în pace ideea că toată lumea își putea crea grupuri după propriile interese, însă persoanelor homosexual - le era interzis. Chiar dacă nu exista o lege în acest sens, atât fondarea unei organizații, cât și discuțiile despre asta erau tabuizate. În principiu eram absolut conștient că n-are rost nici să visez la o organizație de acest fel.

Totuși în comparație cu lesbienele din perioada respectivă, gay-ii își creau comunități informale chiar și în perioada sovietică. De regulă, aceste comunități de prieteni-homosexuali se adunau la așa-zisele (pleșka), unde se discuta pe teme actuale pentru comunitate. Acolo se decidea și agenda distracțiilor. Ne distram de regulă în grupuri mici. În aceeași componență ne sărbătoream zilele de naștere, precum și sărbătorile naționale. Acolo, la locurile noastre de întâlnire, ne îndrăgosteam și începeau relații frumoase, care puteau să dureze ani în șir. Și în perioada sovietică erau cupluri homosexuale care trăiau în aceeași casă. Deseori vecinii bârfeau destul de urât aceste cupluri, dar ei continuau să-și trăiască viața pe care o considerau fericită, tratând cu răbdare provocările timpului.

Locurile de întâlnire ale homosexualilor erau foarte atractive pentru noi. Acolo petreceam o mare parte din timpul liber, după lecții sau muncă. Ne întâlneam atât de des, pentru că nu era nici un alt loc sau comunitate în care să putem vorbi deschis despre noi, despre viața noastră, nu ne puteam purta firesc nicăieri în altă parte. Aveam nevoie să ne degajăm emoțional, să povestim despre ce se întîmpla în sufletele noastre, oamenilor care erau capabili să ne înțeleagă. În oricare alt grup asemenea sincerități erau inadmisibile. Vă imaginați cum ar fi fost dacă aș fi venit la fabrica la care lucram și aș fi povestit că m-am îndrăgostit de un tânăr? Nici în vis nu-mi puteam imagina una ca asta.

Ideea de a crea o organizație LGBT a fost motivată de dorința de a mă afla printre ai mei, a învăța să trăiesc în societate, fără a-mi ascunde privirea, atunci când vorbesc sincer despre mine, despre sentimentele mele, despre bucuriile și emoțiile mele. Este o dorință firească pentru orice om, fără această libertate nu poți avea o viață normală.

Am început a mă gândi tot mai des la fondarea unei organizații atunci când Parlamentul Republicii Moldova a exclus prima parte rușinoasă a articolului 106 din Codul Penal, în cadrul reformei legislative. Este vorba de partea care prevedea pedeapsă penală pentru relații sexuale între persoane de același sex, pentru așa numita sodomie. Eram indecis. Pe de o parte știam că visul meu are dreptul la viață, iar pe de altă parte, mă învăluia frica. Frica îmi stătea în cale ori de câte ori doream să fac primii pași în direcția respectivă. Din acest motiv, probabil, mi-am găsit și o scuză: „că nu știam cu ce să încep și, în general, nu știam cum se fondează o organizație”. Asta îmi provoca rușine. Îmi era rușine când rămâneam unul la unu cu propriile gânduri și atunci când eram printre prieteni. Îmi era rușine pentru că mințeam.

- Chiar dacă în 1995 homosexualitatea a fost decriminalizată, înțeleg că nu se prea vorbea deschis despre gay, lesbiene și dragoste între persoanele homosexuale. Prin urmare nu era tocmai simplu să înregistrezi o organizație care să lupte pentru drepturile persoanelor homosexuale.

- Nu se vorbea despre homosexualitate cum nu se vorbea nici despre sex între persoanele heterosexuale. Dar, de fapt, în cazul meu, cel mai complicat lucru în procesul de înregistrare a fost să trec pragul Camerei Înregistrării de Stat, care apropo, era în drum spre locul meu de muncă. Începeau să-mi tremure mâinile de fiecare dată când mă gândeam să intru și să îi întreb despre procedura de înregistrare a unei organizații obștești.

Am prins la curaj abia după o discuție lungă cu un amic - Victor Oboin, cetățean moldovean, profesor de tehnologii informaționale la Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova. Pe atunci el avea o organizație informală la Moscova, care se numea “Genderdoc” și pe care o coordona împreună cu un cetățean american pe nume Peter. Se ocupau în fond cu monitorizarea presei ruse. Împreună cu voluntarii organizației selectau din presa locală materialele pe teme LGBT și coseau mape cu articole tăiate din ziare și reviste. Le sistematizau apoi după ani, după numele publicației. Victor făcea revista presei și scria materiale despre cele mai importante evenimente LGBT, pe care le publica în revista - „Зеркало”. Revista era expediată în diferite regiuni ale Rusiei prin intermediul grupurilor de inițiativă și a altor organizații non-formale.

Anume Oboin m-a încurajat să deschid o organizație în Republica Moldova. Dar decisivă a fost discuția din preajma sărbătorilor de iarnă a anilor 1997 – 1998. La hotarul acestor ani a fost o iarnă superbă, cu multă zăpadă care scârțâia plăcut sub picioare. Era un pic de ger și un cer senin, deosebit de frumos, mai ales spre seară și noaptea. Vremea predispunea la plimbări. Așa că ne întâlneam seară de seară cu Victor, la cinematograful Patria din Chișinău. Acolo începea promenada de seară, de unde ne îndreptam spre aleea clasicilor literaturii române, până la bustul lui Pușkin la „pleșcă”, unde ne întâlneam cu prietenii noștri gay, discutam despre una, despre alta, apoi iar ne plimbam prin parc. Seri la rând le-am petrecut în discuții despre viitoarea organizație. Apoi reveneam acasă, dar nu puteam să adorm gândindu-mă la cum ar trebui să fie această organizație pentru homosexuali și lesbiene din Republica Moldova.

Tot în timpul acestor plimbări, Victor mi-a dat generos voie să folosesc brandul binecunoscut deja - “Genderdoc” (documentarea informațiilor legate de gen), la care eu am adăugat prima literă a numelui meu de familie - “M”, care a coincis reușit cu prima literă a țării în care urma să apară organizația. Tot de la el am împrumutat denumirea revistei „Зеркало”. Astfel Victor Oboin a devenit nașul viitoarei organizații neguvernamentale LGBT din Moldova și al revistei despre viața persoanelor LGBT, pe care am editat-o mulți ani la Chișinău.

- Care a fost reacția oficialilor de la „Camera Înregistrării de Stat” când ați spus că vreți să înregistrați o organizație pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT?

- Nu puteam spune asta direct, a trebuit să scriem foarte atent statutul, astfel încât să nu contravină activităților noastre, dar nici să le descrie prea explicit. Am fost nevoit să apelez la serviciile unei companii de juriști care creau organizații contra cost. Vă spuneam anterior că nu știam cu ce să încep. Cineva dintre colegii de redacție mi-a spus că există asemenea organizații care pot să te ajute să creezi orice tip de organizație. Așa că am găsit una.

Succesul meu s-a datorat și faptului că am avut noroc de oameni buni în viață. Cineva mi-a împrumutat bani pentru înregistrarea organizației. (Chiar dacă eram angajat, duceam o viață destul de modestă împreună cu soția, primind un salariu de doar 500 de lei în perioada respectivă).

Cu mâinile tremurânde am deschis ușa organizației de juriști care avea oficiul chiar în incinta „Camerei Înregistrării de Stat”. M-a întâlnit o domniță căreia i-am explicat ce vreau. I-am spus sincer că este vorba despre gay și lesbiene și așteptam reacția... Reacția ei era extrem de importantă pentru mine. Nu mai eram un băiețandru, știam bine despre atitudinea societății față de persoanele homosexuale.

Spre marea mea mirare, tânăra a reacționat foarte calm. De parcă nici nu era vorba despre o organizație LGBT, ci mai degrabă despre un club de fotbal. Mi-a oferit sfaturi bune privind formularea statutului. Reacția și profesionalismul ei mi-au dat multă încredere să merg înainte.

- Și nu au apărut probleme la înregistrarea organizației?

- O dată am fost invitat la Ministerul Justiției să discutăm statutul în care scria, printre altele: “Distribuția materialelor informaționale despre relația dintre sexe”. Angajata ministerului încerca să-mi explice că nu poate înregistra o organizație care se ocupă cu probleme legate de „sex”. Fiind vorbitor de rusă i-am explicat cum am putut că atunci când pronunți în română, iese într-adevăr cuvântul “sex”, în rusă, însă este vorba despre “gen”, nu despre “sex”. Fără să-i explic, bineînțeles, că va fi vorba despre relațiile dintre persoane de același sex. După câteva minute a zis: „bine, dar aveți grijă, să nu fie despre sex”.

Astfel, la 8 mai 1998 a fost înregistrat „Centrul de Informații GENDERDOC-M”. Am primit certificatul. Membrii fondatori ai organizației eram eu, soția mea, sora ei și o singură persoană homosexuală care a acceptat provocarea - Ivan Zverev, de care îmi aduc aminte cu recunoștință ori de câte ori vine vorba despre istoria fondării acestei organizații pentru apărarea drepturilor omului.

- Cu ce ați început activitatea?

- Mult timp după asta, pur și simplu nu știam ce să fac. Eram jurnalist de profesie și absolvisem „Școala superioară de partid la Kiev” (Ucraina). Așa că știam bine cum se înființează un partid și cu ce își începe activitatea: cu înființarea propriilor surse mass-media, cu distribuirea informațiilor despre organizație. Știam că am nevoie de surse informaționale prin intermediul cărora aș putea povesti despre deschiderea și activitatea organizației. Dar nu apelam la colegii jurnaliști, de frică să nu pun capăt astfel relațiilor prietenești dintre noi. Așa că am înregistrat propria revistă. La 6 noiembrie 1998 a apărut prima revistă „Зеркало”.

A fost și asta o provocare. Pentru a tipări revista îmi trebuiau mai mulți bani decât pentru fondarea organizației. Așa că am găsit un client care să dea publicitate companiei sale în „Коммерсант Молдовы”, unde activam în calitate de vice-director, iar în loc de onorariul care mi se cuvenea, i-am propus directorului să-mi tipărească 2500 de exemplare a primului număr de revistă. Astfel a apărut primul număr.

Primul număr datează cu anul 1998. Nu este anul înregistrării revistei și nici anul publicării primului număr. În octombrie 1998 am creat în computerul meu un document pentru machetarea revistei, care a fost publicată abia în 1999. Până atunci eram în căutarea banilor pentru publicare și pregăteam materialele. Între timp, a fost organizată și prima întâlnire oficială a persoanelor homosexuale din Republica Moldova.

- Povestiți-mi despre această întâlnire. Presupun că această întâlnire a devenit una care a dat startul Mișcării sociale a gay-ilor și lesbienilor din Moldova. Ce s-a întâmplat la prima întâlnire?

- Organizația avea doi membri atunci: Eu și Ivan Zverev. Dar eu aveam mare nevoie de oameni cu care am fi putut lucra împreună. Asta m-a motivat să organizez prima întâlnire. Inițial ne-am înțeles cu colegul meu că ședința va fi organizată în apartamentul lui. Am stabilit data de 17 ianuarie. I-am zis că ședințe se va desfășura în formatul unei petreceri de revelion. Apoi eu, împreună cu Victor Oboin, care era în vacanță la Chișinău, mergeam la locurile obișnuite de întâlnite ale gay-ilor, contactam telefonic toate persoanele pe care le cunoșteam pentru a le ura „La mulți ani!” și a-i invita să sărbătorim împreună.

Astfel la 17 ianuarie 1999, în unul dintre blocurile de pe bulevardul Moscovei din sectorul Râșcani, la prima întâlnire a organizației s-au adunat 18 persoane gay. Totul s-a început ca de obicei - cu un pahar de vin, apoi i-am oferit proprietarului acelui apartament un cadou - o cutie de șah și abia după asta mi-am luat inima-n dinți și am spus: „Vreau să vă anunț că am fondat o organizație neguvernamentală pentru gay și lesbiene și o revistă, în care voi publica materiale despre viața și problemele noastre”. Reacția oamenilor m-a uimit. Inițial s-a lăsat o liniște mortală, iar după asta au urmat aplauze. Toată lumea se apropia de mine să mă cuprindă și să mă felicite.

După ce spiritele s-au mai liniștit, am intervenit din nou și i-am rugat să alegem împreună comitetul executiv, care mă va ajuta în coordonarea organizației. Toată lumea a fost de acord și am votat 7 membri ai comitetului, 5 dintre care i-am ales imediat, iar alte două locuri le-am lăsat libere pentru o lesbiană și un reprezentant din altă regiune.

Astfel a fost creat organul executiv al organizației. Doar că „Centrul de Informații GENDERDOC-M” avea statut de instituție publică fără dreptul la membri. Din acest motiv a apărut propunerea ca pentru membrii comitetului să fie creată „Mișcarea socială a gay-ilor și lesbienelor din Moldova- „Curcubeu”. S-a votat unanim. Apoi s-a votat și pentru faptul ca această ședință să fie conferință inaugurală.

Apropo, documentele conferinței inaugurale au fost publicate în prima ediție a revistei „Зеркало”. În același număr a fost publicat și primul interviu cu o persoană homosexuală din capitala Republicii Moldova, cu titlul: „S-au săturat să fie proscriși” 

Dar, din păcate, după toate eforturile, mașinăria nu se urnea din loc. Revista în care mi-am pus speranțe mari, nu putea fi distribuită. Nicio o agenție de distribuție nu a acceptat-o. Așa că am distribuit-o noi, cunoscuților noștri. O cutie cu reviste am trimis-o la Bălți, dar și acolo o puteam distribui doar prietenilor. Uneori aveam impresia că toate eforturile au fost în van. Dar nu a fost așa.

- A fost totuși un moment în care lumea a aflat despre GENDERDOC-M. Presupun că că aduceți bine aminte acea zi.

- În luna decembrie a anului 1998, Elena Zamur, redactorul șef al ziarului republican «Новое время» mi-a propus să fiu redactor adjunct. Bineînțeles că i-am povestit despre Centrul de Informații GENDERDOC-M și despre revista «Зеркало». I-am arătat primul număr al revistei. Și ea m-a întrebat dacă vreau să publicăm o informație despre deschiderea organizației. Eu am acceptat. Informația despre deschiderea unei organizații LGBT și lansarea unei reviste despre persoanele homosexuale nu a rămas fără de atenția publicului. Informația scurtă a avut efectul unei grenade, ale cărei cioburi s-au împrăștiat prin toate sursele mass-media. Astfel, la începutul anului 1999, publicul din Republica Moldova a aflat despre faptul că în Republica Moldova există gay și lesbiane, că această comunitate și-a creat o organizație care le promovează drepturile și o revistă cu informații despre comunitate.

- Cât de ușor a fost să câștigați primele proiecte, ținând cont de faptul că nu au mai existat organizații LGBT în Moldova până atunci. Existau oferte în acest sens?

- Primii donatori pe care i-am bucurat cu noutatea despre apariția unei organizații non- guvernamentale pentru apărarea drepturilor gay-ilor și lesbienelor, a fost fondul „Soros”. Dar, din păcate, nu am reușit să primesc vreun ajutor de la această organizație atunci. Acum înțeleg că m-am pomenit în locul și la timpul nepotrivit.

Carul s-a urnit din loc datorită unui ajutor neașteptat. În una din zile m-a telefonat o domnișoară. Aproape că striga în receptor ceva de genul: „Nici nu vă imaginați cât de mult v-am căutat. Vreau să ne vedem neapărat. Am o propunere interesantă pentru DVS”. Ne-am întâlnit în Parcul Catedralei, unde am vorbit peste 4 ore. Era Natalia Ursu, care activa atunci în calitate de voluntar la „Comitetul Helsinki”. Acolo a reușit să scrie un proiect pentru fondul „Soros”, care avea să acopere cheltuielile pentru desfășurarea a două conferințe organizate de GENDERDOC-M. Tema primei conferințe era: „Aspecte social-psihologice și medico-biologice ale orientării sexuale”, iar cea de-a doua avea un titlu mai sugestiv: „Homosexualitatea și drepturile omului în Republica Moldova”.

Fondul „Soros” ne-a acceptat proiectul cu titlul „Drepturile omului și minoritățile sexuale în Moldova”. Pentru realizarea lui s-au alocat 3260 dolari SUA. În cadrul celor două conferințe am încercat, cu ajutorul experților să ne clarificăm ce este, de fapt, homosexualitatea; cine sunt homosexualii și lesbienele; care este statutul legal al acestei comunități. În acest scop, la seminar a fost invitat un preot, câțiva psihologi, jurnaliști, pedagogi, psihiatri, juriști și bineînțeles-  persoane homosexuale. Printre invitații conferinței au fost și Victor Oboin - din Federația Rusă, Florin Buhuceanu din România, Andrei Maimulahin din Ucraina. Florin și Andrei au fost invitați la sugestia lui Victor.

Conferințele au avut succes. Toți participanții și-au expus punctul de vedere. Printre participanții conferinței a fost și Vasile Lutan, profesor la Universitatea de Medicină din Republica Moldova, care a prezentat raportul: „Homosexualitatea - de la condamnare la înțelegere, de la înțelegere la recunoaștere”. Iar după istoriile povestite de câteva persoane homosexuale, preotul prezent în sală a spus: „Inițial vroiam să vă informez despre ceea ce spune Biblia la tema respectivă, dar ascultând poveștile dramatice, iar pe alocuri tragice ale persoanelor homosexuale, am decis să nu vă dau povețe. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, voi părăsi conferința”. De fapt, prin acest gest, preotul a recunoscut că persoanele homosexuale din Moldova nu au nevoie de lecții de viață, ci de ajutor și protecție.

Primele conferințe organizate în decembrie 1999 și februarie 2000 au șocat opinia publică. Jurnaliștii au început a scrie mult despre organizație și despre mine personal, unii scriau concluzii de genul: “Ori e și el din ăștia, ori banii nu miroase”.

În aceeași perioadă l-am cunoscut pe Maxim Anmeghichean, un student de la facultatea de jurnalism. Această întâlnire ca și cea cu Florin Buhuceanu, un alt asociat al organizației, au fost decisive pentru istoria Centrului de Informații GENDERDOC-M.

Am înțeles de la bun început că Maxim va fi un bun lider al organizației. Maxim era tânăr, energic, învățase un an în SUA, motiv din care cunoștea foarte bine limba engleză, își dorea mult să lucreze în organizație și mi-a recunoscut că este homosexual. Toți acești factori m-au determinat să-i propun funcția de director executiv al Centrului de Informații GENDERDOC-M. Astăzi, analizând toate evenimentele care au urmat, sunt ferm convins că a fost o decizie înțeleaptă.

În luna octombrie 2000, Florin Buhuceanu ne-a ajutat pe mine și pe Maxim Anmeghichean să participăm la conferința anuală Internațională a Asociației gay-ilor și lesbienilor (ILGA-Europe), care se desfășura la București. Tot atunci Florin ne-a invitat să participăm la un evenimentul de închidere a unui proiect de trei ani a organizației ACCEPT din România, în colaborare cu COC-Netherlands. Coordonator al acestui proiect era Dennis Van Der Veur. Atunci l-am cunoscut pe Dennis și pe ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la București.

Au urmat mai multe evenimente pozitive după această vizită la București. La finele anului 2000 ne-am întâlnit la Chișinău cu Primul secretar al ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Ucraina și Moldova. În urma acestei întâlniri am mai obținut bani pentru un proiect: „Aspecte informaționale ale homosexualității”, pentru realizarea căruia am primit 7291 de dolari SUA. Cea mai mare parte a banilor au fost cheltuiți pentru editarea revistei «Зеркало».

- Presupun că lucrurile au început să meargă mai ușor din acel moment.

- Într-un fel da. Am lucrat foarte conștiincios la realizarea obiectivelor din primul proiect, scriind rapoarte amănunțite pentru fiecare cent cheltuit. Astfel am câștigat încrederea donatorilor. Din acest motiv ne-a fost mult mai ușor să câștigăm următorul proiect la care au lucrat Maxim și Dennis.

Dennis van Der Veur a venit la Chișinău la finele lui ianuarie 2001. A fost zguduit de realitatea homosexualilor moldoveni, cu care s-a întâlnit personal în câteva regiuni ale țării, printre care Bălți, Bender și Tiraspol. Într-o discuție personală mi-a spus: „Îmi este rușine că la doar câteva ore de zbor de Amsterdam, în centrul Europei, oamenii sunt nevoiți să suporte o atitudine atât de crudă și imorală. Mie frică să mă gândesc că oamenii de aici s-au obișnuit cu această nedreptate.”

La finele vizitei sale, Dennis a scris un raport cu titlul: „Homosexualii din Republica Moldova: Avem nevoie de locuri mai curate decât veceele publice”. Acest raport a stat la baza unui alt proiect mare: „Consolidarea mișcării gay-ilor și lesbienelor din Moldova”, la care Centrul de Informații GENDERDOC-M a lucrat alături de COC-Netherlands aproape trei ani (de la întâi octombrie 2001 la 31 decembrie 2004). Coordonatorul acestui proiect din partea COC-Netherlands a fost Dennis Van Der Veur.

Astfel datorită colegilor Florin Buhuceanu și Dennis Van Der Veur am făcut rost de un oficiu pentru organizație, am amenajat o bibliotecă și am suplinit-o cu literatură tematică și materiale video; Am început a edita lunar revista, precum și alte materiale informative. Datorită aceluiași proiect am început a oferi beneficiarilor LGBT ajutor informațional, juridic și psihologic; Am început a organiza întâlniri cu membrii comunității, a organiza primele PRIDE-uri și alte evenimente importante pentru comunitate. Se realizase visul tuturor gay-ilor din Republica Moldova - de a avea locuri de întâlnire mai curate decât veceele publice.

- Unul dintre premiile din acest an i se va oferi lui Boris Balanețchi. În ce moment a apărut el în viața organizației?

- Boris Balanețchi a trecut toate etapele de creștere ale unui profesionist la Centrul de Informații GENDERDOC-M. Nu îl cunoșteam pe Boris până a venit să se angajeze la noi. Totul a început de la o scrisoare pe care a expediat-o la adresa revistei «Зеркало», în care mulțumea Centrul de Informații GENDERDOC-M și revista pentru că există și că îi ajută pe cei ca el, adică persoanele homosexuale. A expediat și fotografia sa, pe care am publicat-o împreună cu scrisoarea în revistă. Apoi Boris a venit la noi în calitate de beneficiar, voluntar și apoi coordonator al programului „Sănătatea comunității LGBT”. Pe atunci, tânărul își făcea studiile la Universitatea de Medicină. Boris își făcea munca impecabil și a reușit să se ridice destul de repede pe scara profesională. Cea mai importantă funcție în organizație a ocupat-o, însă, în perioada 2006-2010.

După încheierea proiectului coordonat de COC, eram gata de noi provocări. Înțelegeam că suntem pregătiți deja să oferim și altora din experiența pe care o acumulasem. Ne gândeam tot mai des la ideea de a crea o rețea LGBT în spațiul post-sovietic. Pentru că în toate țările formate pe teritoriul fostei URSS persoanele homosexuale aveau probleme similare. Respectiv, ar fi fost mai ușor să se soluționeze dacă ne unificam forțele. Însă oriunde veneam cu această idee, ne spuneau că visăm cu ochii deschiși.

Totuși, într-o zi a venit momentul oportun. Când Regatul Țărilor de Jos a anunțat despre lansarea programului „Provocările Mileniului”, această idee nu mai părea atât de fantastică. Am făcut primele vizite în țările din spațiul post-sovietic și ne-am apucat de lucru. Am început să scriem un proiect în acest sens.

Însă imediat cum proiectul a fost aprobat, lui Maxim Anmeghichean i s-a propus funcția de director de programe la Asociația Europeană a Gayilor și Lesbienelor (ILGA-Europe), iar în locul lui, în calitate de director executiv al Centrului de Informații GENDERDOC-M l-a propus pe Boris Balanețchi. Vă puteți imagina în ce stare eram? Credeam că mi se duce pământul de sub picioare. Îmi era frică că Boris nu se va descurca cu un proiect atât de mare.

Acum, după atâția ani cred că această frică ne-a unit, ne-a ajutat să devenim mai puternici și ne-a ajutat să facem o minune. Un proiect atât de ambițios nu a existat nici până, nici după proiectul PRECIS. Suma acestui proiect a fost de 7,5 milioane de euro. Parte a acestui proiect au fost șapte țări din spațiul post-sovietic: Moldova, Ucraina, Kârgâzstan, Kazahstan, Azerbaidjan, Armenia și Georgia. Partenerii proiectului fiind COC-Netherlands, GENDERDOC-M și ILGA-Europe.

În cadrul proiectului respectiv, sute de oameni din spațiul post-sovietic au trecut prin școala curajului civic. Aici au învățat cum să pună baza unei organizații obștești, cum să-și apere drepturile și libertățile, să facă lobby pentru interesele comunității LGBT, la nivel național și internațional.

Reprezentanți ai organizațiilor COC-Netherlands, GENDERDOC-M și ILGA-Europe organizau traininguri, conferințe. Le-au oferit oportunitatea reprezentanților comunităților LGBT să facă stagii în diverse instituții europene; le-au facilitat întâlnirile cu oameni care îi puteau ajuta; i-au învățat să documenteze corect cazurile de încălcare a drepturilor omului și discriminare în baza orientării sexuale și a identității de gen. Fiecare dintre parteneri își împărtășea experiența din domeniul său de expertiză și cele mai bune practici de lucru, organizațiilor și grupurilor de inițiativă din țările spațiului post-sovietic.

În această perioadă au apărut primele organizații LGBT în Azerbaidjan, în Armenia și Georgia. Alături de organizațiile deja existente și-au început activitatea organizații noi în Ucraina. Unele organizații care lucrau cu BSB în Kazahstan și Kîrgîzstan s-au alăturat acestui proiect. În multe regiuni au fost create grupuri de inițiativă, care ulterior au crescut și s-au înregistrat în calitate de organizații independente.

Proiectul PRECIS a devenit un instrument important pentru crearea și dezvoltarea organizațiilor comunității LGBT. Iar o parte mare a acestei realizări îi aparține anume lui Boris Balanețchi. Dacă aș fi putut să-i ofer un premiu național la finele proiectului, i l-aș fi oferit cu drag. Fără glumă.

- Premiul Inimi Implicate este organizat de DVS personal, nu de organizația GENDERDOC-M. De ce a fost important să-l oferiți personal?

- În anul 2016, am plecat benevol din președinția Centrului de Informații GENDERDOC-M. Ceva mai devreme am ieșit oficial la pensie. Dar am rămas și voi rămâne pentru totdeauna fondator al acestei organizații. Am hotărât că acest premiu va fi o continuare a activității mele de apărător al drepturilor comunității LGBT. Va fi aportul meu în dezvoltarea mișcării LGBT la nivel mondial. Premiul îl ofer personal, într-adevăr, dar numai după ce îmi consult colegii și prietenii cu care am construit, cot la cot, această cale spre o viață mai bună pentru comunitatea LGBT. O viață în care persoanele homosexuale sunt parte a societății, cu drepturi egale. Eu cred că persoanele LGBT, ca și majoritatea cetățenilor, de altfel, merită o viață fericită. Visez la ziua în care, în societate, oamenii nu se vor mai împărți pe diferite criterii; la ziua în care valoarea unui om se va măsura în contribuția fiecăruia la bunăstarea țării și nu în dimensiunea buzunarului.

Am trăit o viață onestă și conștiincioasă. Oriunde am lucrat, indiferent de funcția pe care am deținut-o, am muncit pentru o idee în care am crezut. Iar astăzi, caut posibilități de a le mulțumi oamenilor care au avut încredere în mine. Oamenilor care mi-au fost alături, chiar și atunci când asta nu le aducea beneficii. Acest premiu este modul în care îmi exprim recunoștința față de acești oameni.

Doina IPATII

Previous Următorul