05.10.2018
Moldova, #Subogheal

Florin: „Lumea nu te lasă să ieși de #subogheal”

Florin(pseudonim) este una dintre cele mai sincere și deschise persoane gay din Republica Moldova. El este unul dintre puținii care oferă interviuri în săptămâna PRIDE-ului, atunci când televiziunile vor neapărat să arate un homosexual în carne și oase, fără să fie nevoiți să cheltuie timp pe bluratul fețelor și modificarea vocii. Florin publică fotografii cu partenerul său pe rețelele de socializare și chiar a făcut un soi de nuntă, la care i-a jurat iubire veșnică iubitului său și au schimbat inele. Băieții locuiesc împreună, într-un apartament din Chișinău și își spun familie. Ei sunt printre puținii care au învins stereotipurile și își caută liniștiți de propria viață.

Interviul ăsta, totuși, am convenit să-l publicăm cu pseudonim, pentru că până și cei mai deschiși oameni din comunitatea LGBT din țara noastră, au momente în care nu pot povesti decât de #subogheal.

 

Florin, cum ai ajuns să ieși de #subogheal, să oferi interviuri publice?

Pentru mine a fost relativ ușor. Nu am fost nevoit să-mi ascund orientarea sexuală, apoi să vin cu mărturisiri șocante, cum se întâmplă de obicei. Eu am înțeles că sunt gay la o vârstă fragedă. Întotdeauna mi-au plăcut băieții, nu am avut dubii în privința asta. Apoi, când am venit la universitate, în Chișinău, am găsit literatură din care am aflat că nu sunt eu unicul și atunci am decis să-i spun mamei.

De ce anume mamei?

Mama e profesoară de clasele primare. Știam că îi va fi greu, dar, totodată, eram sigur că va înțelege. Cred că și acum îi este greu, dar nu mi-a spus despre asta niciodată. Nu mi-a reproșat nimic. Și faptul că m-a acceptat familia mea a fost foarte important, pentru că nu îmi mai era frică că ar putea afla cineva, întâmplător, că sunt gay. Dacă știa familia, nu îmi mai era frică de reacția nimănui. Nu mai era nimeni la fel de important în viața mea. Mă consider un norocos că familia nu m-a respins. Cel puțin, cu mama pot să discut oricând și despre orice. Întotdeauna a știut cu cine sunt în relație, cum ne împăcăm. Mama mă asculta, chiar dacă poate plângea în sufletul ei.

Nu reușește toată lumea să vorbească atât de sincer cu părinții...

Nu i-am spus adevărul deodată, în față. Îi spuneam treptat câte ceva. Inițial, făceam aluzii când mă întreba dacă îmi ajung bani să ies în oraș, că e scump totul. Și eu îi spuneam că nu ies cu fetele, că ies cu băieții și fiecare își plătește nota. Apoi acasă, când vorbeam la telefon cu vreun băiat, se întâmpla să mai audă discuția. Odată, după o discuție telefonică, m-a întrebat direct și atunci i-am spus că îmi plac băieții și nu-mi plac fetele. Dar știu că nu i-a fost niciodată ușor să accepte această realitate și îi sunt foarte recunoscător pentru atitudinea calmă.

De ce crezi că îi este greu?

Pentru că eu îmi puteam deschide sufletul în fața ei și, după asta, mă simțeam mai liber că este, cel puțin, o persoană care cunoaște și înțelege sentimentele și emoțiile pe care le am la moment - fie că e vorba despre tristețe, fericire, bucurie, despărțire, dragoste, noi începuturi. E importaтt să poți povesti cuiva despre ceea ce simți. Dar ea, la rândul ei, nu vorbea cu nimeni despre emoțiile, despre stările pe care i le provoacă discuțiile noastre și faptul că are un fiu homosexual. Eu îi povestesc ce am pe suflet, mă descarc emoțional, apoi revin la Chișinău. Aici lumea nu te prea cunoaște, e mult mai simplu să trăiești. Dar ea este în sat, într-o localitate mică și, fiind învățătoare la școală, presupun că îi este foarte greu.

Nu ai încercat să o provoci la discuții sincere?

Am încercat s-o conving să vină la întâlnirile cu părinții care au copii homosexuali. Știu că dacă ar vorbi cu ei, i-ar fi mult mai ușor. E mai ușor când înțelegi că nu ești singură, că e multă lume care trece prin aceleași stări. Dar a venit doar la câteva întruniri și apoi evită, îmi tot spune că nu are cu cine lăsa gospodăria.

Indirect, în discuții, îmi sugerează să nu mai fac publică relația mea, să nu vorbesc public despre orientarea mea sexuală, să-mi trăiesc viața pe ascuns. Și eu mă aprind și zic că nu voi tăcea. Deși îmi dau seama că ea este cea care suferă cu adevărat din cauza asta, dar iertați-mă, nu pot să tac, să mă ascund, să dispar. Sunt așa cum sunt.

Ce anume îi pare deranjant în comportamentul tău?

Faptul că nu îmi ascund orientarea sexuală. Că nu mă prefac heterosexual. Pentru că eu nu mă sărut în public, nu ne ținem de mâini, nici nu scriu pe rețelele de socializare că Gabriel e soțul sau iubitul meu, dar, în același timp, am un comportament firesc. Avem poze comune, ne petrecem timpul liber împreună.

Și astea cum îți afectează părinții?

Câteva zile în urmă mama mi-a zis că practic s-a izolat. Nu se întâlnește cu prietenele, cumetrele din sat. Evită orice fel de întruniri. Chiar dacă nimeni nu-i pune întrebări directe despre mine, ea simte că lumea așteaptă să dea explicații. Pentru că orice întâlnire în sat presupune discuții despre copii - că uite acela a făcut nuntă, altul a făcut cumetrie, că au atâția nepoți, au cumpărat mașini, case și ea se simte prost că nu are ce povesti. Și nu se mai duce, se simte jenată că copilul ei e altfel și nu știe ce să povestească despre mine.

Și tatăl tău cum trece peste asta?

Am tot încercat să-l provoc la discuții, să vorbim odată sincer, să depășim momentul ăsta tensionat. Dar mama îmi zice să vorbesc mai încet, să nu audă tata. E un subiect tabu.

Am vorbit o singură dată cu el, dar atitudnea lui a fost foarte confuză pentru mine. Fiind la masă, am deschis subiectul și îi zic: „Uite, eu sunt gay, tot din ăla pederast, cum li se zice în popor”, la care el îmi răspunde: „să fii sănătos și fericit” și a încheiat discuția. Nu am mai vorbit despre asta niciodată. Am întrebat-o pe mama poate a vorbit cu ea. Dar mi-a spus că nu au mai vorbit despre mine de atunci. El nu întreabă nimic despre mine. Părinții mei nu vorbesc despre mine.

 Mama nu poate vorbi cu frații, surorile tale?

Nu prea. Sora mea e supărată. După ce Gabriel (pseudonim) a postat fotografii de la nunta noastră, s-a răspândit vestea în sat. Și nepoata mea a fost afectată. Ea este în clasa a 9-a acum și copiii din școală au început să o tachineze că unchiul ei este homosexual, „și o să crești și tu lesbiană ca el”. Copilul îi spune surorii mele că suferă din cauza mea și sora vine cu reproșuri la mama, îi zice că mai bine stăteam undeva în lumea mea, să nu știe nimeni nimic despre mine, dar așa plânge copilul că o arată toți cu degetul.

Ai vorbit cu sora sau nepoata ta despre asta?

Intenționam să vorbesc cu nepoata mea, i-am zis mamei că vreau să vorbesc cu ea, să îi explic ce se întâmplă, să umplem cumva golul ăsta creat între noi. I-ași fi explicat cum să reacționeze și cum să interpreteze ceea ce se întâmplă, dar mama mă oprește de fiecare dată, nu vor să discut cu nepoata mea despre homosexualitate.

Relațiile s-au răcit mult. Dacă anterior veneau la noi în ospeție și eu mă duceam la ei, ne pupam, ne cuprideam, din momentul în care au fost făcute publice acele fotografii cu Gabriel, nu mai avem relații calde cu sora mea și cu nepoții. Deci toată lumea îmi accepta homosexualitatea, dar până în momentul în care am ieșit de #subogheal.

Așa că am început să mă duc mai rar acasă - de două ori pe an. Și atunci pentru maxim o zi. Practic, ne ducem și stăm ca muții la masă. Despre viața și relația mea nu vrea să vorbească nimeni, dar nici alte teme de discuție nu se abordează. Vorbim foarte general despre ce se întâmplă acasă. Aș fi fericit să-mi pună măcar întrebări banale de genul: „când te însori?” și eu să le răspund că nu mă mai însor, că-s însurat. Că eu nu mai tac acum, m-am săturat să tac. Spun totul direct.

Iar la serviciu cum e? lumea e mai degajată în discuții?

Am fost întotdeauna sincer cu oamenii. La primul job îmi plăcea de un coleg și lumea și-a dat repede seama de relația noastră. Am înfruntat privirile nemulțumite și vorbele dure, pe unde mai ușor, pe unde mai greu. Apoi, la următorul job, împărțeam un spațiu de muncă cu patru persoane. Respectiv, petreceam câte 8-9 ore pe zi alături de ei. Comunicam farte mult, pentru că nu poți sta cu nasul în calculator fără repaos. Ei, și în discuții cât poți să te prefaci că ai o prietenă, că te însori, că nu te însori. Nu ai cum evita detaliile astea în discuții cu moldovenii. Toată lumea te întreabă. Toți pun întrebări despre viața personală. Dacă taci întruna, oricum oamenii au bănuieli la un moment dat. Și trebuie să fii foarte atent în discuții, să ții minte ce ai spus, să nu încurci ițele, pentru că, oricum, te prind la un moment dat că minți. Și decât să par un mincinos în fața cuiva, mai bine să fiu așa cum sunt. E foarte greu să te prefaci.

Lumea vorbește despre asta mult, dar preferă să vorbească pe la spate. Și atmosfera a fost, în general suportabilă, până au fost publicate fotografii comune cu Gabriel.

Și aici aceeași poveste?

Da, lumea nu te lasă să ieși de #subogheal. După weekendul în care ne-am unit destinele, m-am dus entuziasmat la serviciu, dar fericirea nu a durat decât o oră, până am simțit privirile nemuțumite ale colegilor. Nu era o noutate pentru ei că sunt homosexual, dar faptul că au văzut fotografii de cuplu, săruturi lejere, îmbrățișări și schimb de inele, asta a fost prea mult pentru ei.

Deci, reacțiile negative sunt provocate de fotografii de genul celora pe care le postează, în mod obișnuit, orice cuplu heterosexual. Nimic intim, nimic interzis în ele?

Din păcate, unii oameni cred că cuplurile homosexuale nu pot avea drepturi egale cu cele heterosexuale. Dar noi suntem ființe sociale, nu putem trăi, izolându-ne. Orice om are nevoie să împărtășească prietenilor, oamenilor apropiați anumite bucurii, sau suferințe. E normal, e firesc. Eu nu mai știu cât poți să taci, să te ascunzi, „să-ți pui oghealul pe cap”. Cum să-ți trăiești viața așa ca să nu afle nimeni? E imposibil. Suntem și noi oameni, avem emoții. De ce unii au voie să trăiască, iar alții doar pe jumătate?

Doina IPATII

Previous Următorul