Festival Feminist 2017: Revendicarea Consimțământului

Grupul de Inițiative Feministe din Moldova, în colaborare cu Platzforma și Asociațiile Oberliht și GENDERDOC-M, organizează în perioada 6-8 martie 2017 prima ediție a Festivalului Feminist, cu titlul "Revendicarea Consimțământului".

Scopul festivalului este de a ridica nivelul de conștientizare a ceea ce înseamnă consimțământ și a faptului că NU înseamnă NU. Anul 2016 a fost un an plin cu știri despre violuri, abuzuri fizice și crime comise cel mai des asupa femeilor. Prin intermediul presei și a avocatelor/avocaților care s-au ocupat de diverse cazuri de violență asupra femeilor, am auzit și citit despre cele 18 femei de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi, cazul în care violatorul Stanislav Florea a plecat liber din sala de judecată, despre Cristina, minora din Strășeni, dispărută apoi găsită moartă, despre Victoria Pruteanu care a fost arestată pentru că s-a auto-apărat de agresor reușind în acest fel să rămână în viață, despre o altă tânără de 18 ani din satul Recea, care a fost omorâtă de către soț, și lista continuă. Multe cazuri nu au fost mediatizate, iar victimele abuzurilor sexuale, fizice, verbale, economice și emoționale au rămas în anonimat și probabil niciodată nu vom ajunge să le cunoaștem.

Datele statistice la acest moment ne arată că situația este gravă. Suntem o societate care justifică violul și violența asupra femeilor, le încurajăm pe victime să tolereze violența și apărăm violatorii și agresorii. Conform studiului din 2015 "Bărbații și egalitatea de gen", realizat de Centrul de Drept al Femeilor, mai mult de 30% dintre bărbați și mai mult de 23% dintre femei sunt de acord că dacă o femeie nu opune rezistență fizică atunci când este violată, nu se poate spune că a avut loc un viol. Mai mult de 13% dintre bărbați și mai mult de 6% dintre femei consideră că femeile își doresc să fie violate. Aceste constatări sunt de neconceput, deoarece NU înseamnă NU, iar lipsa unui acord clar de a avea un contact sexual este automat un viol.

Consimțământul înseamnă oferirea acordului de a intra într-o relație sexuală, precum și dreptul de a spune NU situațiilor incomode și intimidante, indiferent dacă aceastea au loc într-un spațiu privat sau public. Trebuie să ne auto-educăm ca societate că, înainte de a iniția un contact, fizic sau sexual, acesta trebuie să fie mutual. Fusta scurtă, rujul roșu, zâmbetul de pe buze, cantitatea de alcool consumată, starea civilă nu sunt indicatori că o femeie ar vrea să întrețină o relație sexuală. Consimțământul înseamnă respect față de partener/ă, precum și față de propriul corp și persoană.

PROGRAM

6 martie, luni
10:00 - 11:00 Conferință de Presă
Festivalul Feminist 2017: Revendicarea Consimțământului

Locație: „Info-Prim Neo”, Casa Presei, str. Pușkin nr. 22, of. 446

19:00 Discuție Publică
Consimțământul ca parte a educației sexuale: Cum cultivăm respectul pentru integritatea fizică și emoțională a persoanei?
Invitați/te:
Lilia Gorceag, psihologă, Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor şi Potenţialelor Victime ale Traficului de Fiinţe Umane
Oana Gîrlescu, avocată, Mental Disability Advocacy Centre
Lilian Severin, fondator Pot music, muzician
Moderator:
Andrei Lutenco, activist, Centrul de Politici și Reforme
Locație: teatru-spălătorie, str. M. Eminescu nr. 72

7 martie, marți
18:00 Proiecție de Film
"Bacalaureat", în regia lui Cristian Mungiu, România, 2016
Urmată de o discuție publică despre violența sexuală din instituțiile de învățământ din Moldova și tratamentul victimelor de către sistemul judiciar.
Invitați/te:
Gabriela Şoronga, avocată, Biroul Asociat de Avocați ”Partenerii Justiției”
Doriana Talmazan, actriță, co-fondatoare teatru-spălătorie
Moderatoare:
Polina Ceastuhina, activistă, Grupul de Inițiative Feministe
Pentru acest eveniment locurile sunt limitate și proiecția va începe exact la ora 18.00. Vă încurajăm să veniți din timp.
Locație: teatru-spălătorie, str. M. Eminescu nr. 72

8 martie, miercuri
12:00 Marșul Feminist "NU înseamnă NU"
Punct de pornire: magazinul Unic

20:00 Performance
"Limba noastră-i foc ce arde", de Artiom Zavadovsky

Locație: teatru-spălătorie, str. M. Eminescu nr. 72

21:00 Petrecere Tematică
Star Wars: The Pussy Strikes Back

Intrare: 8 lei
Locație: bar-spălătorie, str. M. Eminescu nr. 72
 

2017-03-06 19:00
Calendarul evenimentelor