06.04.2018
Moldova, Сomunitate

Dumnezeu m-a creat așa

Povestea unei transsexuale creștine din Republica Moldova

În fiecare duminică, Eugen (pseudonim), un bărbat de 35 de ani merge să se roage la mănăstirea Ciuflea. Are 170 cm, este suplu, dar puternic. Poartă haine închise la culoare, are părul șaten și ochii albaștri închis. Ochii neobișnuit de frumoși sunt unicul detaliu care îți poate atrage atenția în înfățișarea lui. Un om ca mulți alții care s-ar pierde ușor în mulțime. La intrarea în biserică, enoriașii îi dau binețe. Îl recunosc și preoții deja. Nu e complicat să ții minte puținile fețe tinere ale celor care vin la toate slujbele și repetă împreună cu preotul, cuvânt în cuvânt, rugăciunile și cântecele religioase. Lumea de la biserică îl cunoște și datorită faptului că face parte dintr-un grup de creștini ortodocși activi, care merg în pelerinaje. A fost la majoritatea bisericilor și mănăstirilor din munții României și chiar a urcat muntele Athos de câteva ori.

Eugen a ținut tot postul de 40 de zile, înaintea sărbătorilor de Paște, precum le respectă pe toate celelate, inclusiv cele de miercuri și vineri ale fiecărei săptămâni. Azi a venit să-i mărturisească preotului păcatele, gândurile. Nu îi va spune însă cel mai important lucru: Eugen este de fapt Irina. O femeie transsexuală, dar care nu a început deocamdată procedura de transformare hormonală.

După spovedanie Irina își face de trei ori semnul crucii, apoi merge să ia apă sfântă și prescură. Cu sufletul împăcat merge acasă, își scoate hainele bărbătești, le aranjează atent în dulap, apoi își îmbracă rochia preferată, una neagră cu guler alb. Își pune și șorț din dantelă albă. Își aplică machiaj și își caută de treabă prin casă.

„Planific să-mi cumpăr o perucă. Neapărat îmi voi lua una frumoasă când voi aduna bani”, se îndreptățește femeia. Dar radiază de bucurie și nu se oprește să-mi tot vorbească despre copilărie, despre zilele lungi de la fabrica la care lucrează, despre borșul cu carne servit gratis la pauzele de masă în timpul postului, despre dragostea ei nemărginită pentru Dumnezeu, despre trădarea familiei și despre toate câte s-au adunat în 35 de ani și nu a avut cui să i le povestească.

- Sunt sigură că mulți dintre enoriașii cu care comunici zilnic cred că ortodoxia și transsexualitatea vin în contradicție. Tu ce crezi despre asta?

- Dumnezeu îi iubește pe toți. Nu contează dacă ești femeie, barbat, homosexual, transgender. Important este să trăim după legile lui Dumnezeu și să ne iubim unii pe alții. Asta este important.

Este multă lume care înțelege eronat religia. Dacă mergeți la biserică o să vedeți adesea persoane care citesc concentrat acatiste, psaltirea, evnghelia și dacă îi atingi întâmplător devin foarte furioși. Ei degeaba vin la biserică și citesc cărți deștepte, dacă nu au înțeles că trebuie să ne iubim unii pe alții.

- A fost întotdeauna atât de ușor să găsești loc în inima și mintea ta pentru religie și transsexualitate?

- Am avut momente de cumpănă în care nu mai știam ce să fac. Și atunci am început a mă ruga mai mult, am început a merge în pelerinaje în diferite țări. Am descoperit atâtea lucruri noi, profunde. Erau atâtea lucrui pe care credeam că le știu, dar nu le știam. Am fost în Grecia. Am fost de patru ori la sfântul munte Athos. Doar bărbații au voie să meargă acolo și pentru moment am înțeles că uite corpul ăsta, străin pentru mine, m-a ajutat să ajung acolo. La mănăstirile din munții României am fost, la Arsenie Boca și Ilie Cleopa.

Cand treci prin nevoi în viață, pelerinajele ajută mult. Am înțeles că ortodoxia e dragoste și toată lumea are dreptul în mod egal la ea, pentru că suntem egai în fața lui Dumnezeu.

- Încercarea de a găsi răspunsuri la întrebări complicate te-a apropiat de biserică și Dumnezeu? Cum ai ajuns atât de evlavioasă?

- Credința mea nu a fost determinată în vreun fel de faptul că sunt femeie transgender. Dumnezeu este în inimă atunci cînd ai inima curată. Familia mea nu este credincioasă. Nu merge nimeni dintre ei la biserică, decât la sărbătorile mari, când îi conving așa  mai diplomatic să mă însoțească. Eu am învățat de la bunici să merg la biserică. Mergeam cu ei de mică. Ei m-au învățat Tatăl Nostru.

- Și în toți acești ani, în care ai mers la biserică, nu ai vrut niciodată să-i mărturisești niciunui preot despre transsexualitatea ta?

- Nu, niciodată nu am spus. Nu e nevoie să spun asta, Dumnezeu vede ce fac eu. Eu vin la biserică îmbrăcat ca un bărbat, nu ca o femeie, precum simt că sunt. Ei nu știu nimic despre identitatea mea de gen. Eu simt nevoia să le mărturisesc, evident, dar ar fi o greșală. Eu cred că la momentul actual dacă aș mărturisi cuiva, ar putea să mă alunge din biserică și asta ar fi grav pentru mine. E unul dintre puținile locuri în care mă simt bine.

- Frica că vei fi alungat din biserică te face să-ți ascunzi adevărata identitate de gen?

- Da, dar nu e unicul motiv. Oficial te poți numi transgender când începi terapia hormonală. Eu sunt bărbat biologic, dar mă simt femeie. Și e cale lungă până ajung să am corpul biologic al unei femei. Ca să ajungi acolo trebuie să înduri o durere enormă și fizică, și morală. În plus e foarte costisitor.

În primul rând ar trebui să primesc acceptul unei comisii de medici, care poate dura câțiva ani și se poate încheia cu refuz. După consultația câtorva medici am fost la farmacie să văd cât costă tratamentul hormonal de bază. E aproximativ 800 de lei pe lună. Apoi urmează operațiile estetice. Vaginoplastia este peste 3000 de euro, implantul mamar costă vreo 2000-3000 de euro. Am calulat că voi avea nevoie de vreo 7000 de euro. Nu-mi pot permite asta. Salariul meu e mizer. E imposibil.

- Și atunci care e soluția?

- Eu mă pot simți femeie doar acasă. În public nu am curajul. E o atitudine negativă în societate. Mi-ar fi frică să ies așa în stradă. Așa că în viața cotidiană, folosesc numele din acte. Irina îmi spun doar cunoștințele din grupul LGBT. După ce am înțeles că nu îmi pot permite financiar să fac tranziția, am zis că nu are rost să impun lumea să mă cheme cu nume feminin. Unicul lucru pe care l-ași obține ar fi un război continuu cu lumea din jurul meu.

Cand stau în fața icoanei, Maica Domnului știe că am exterior de bărbat, dar sunt femeie. Și simt că ea mă acceptă așa cum sunt. Nu mă prefac. Nu trebuie să demonstrez în fața nimănui că sunt ceea ce sunt. Dumnezeu le vede și le înțelege pe toate. Dumnezeu m-a creat așa.

M-am rugat la Maica Domnului și Isus Cristos să-mi dea cuget și să-mi liniștească mințile, să mă ajute să îțeleg ce vreau, să mă ajute să găsesc soluții pentru situația mea. Pe parcursul timpului mi s-au deschis ochii. A trimis în calea mea oameni potriviți și cred că mă va ajuta în continuare.

- Familia te sprijină?

- Nu. Părinții au încercat să mă trateze ducându-mă la pseudo-specialiști care m-au traumat. Am simțit atunci că m-au trădat și nu mai pot fi sinceră cu ei. Ei cred că eu am renunțat la ideea de a deveni femeie, cred că nu mă mai fardez și nu mai îmbrac haine de femeie. Ei nu mă înțeleg și nu mai are rost să le explic.

Am rămas singură cu o sumedenie de întrebări la care nu aveam răspuns și învinuiri pentru lucruri pe care nu le-am ales eu. Am avut idei suicidale, dar rugăciunile m-au ajutat. M-au ajutat să înțeleg că trebuie să trăiesc pentru alții, dacă nu pot trăi pentru mine. Și apoi am înțeles că dacă nu pot fi femeie în public voi fi femeie în suflet. Voi fi blândă, milostivă, bună la suflet, înțelegătoare. Astea sunt calitățile cele mai importante ale unei femei. Și astea le pot exprima în public.

- După Paște, marea sărbătoare a creștinilor, urmează Pride-ul marea sărbătoare a persoanelor din comunitatea LGBT. Te vei implica la fel de mult?

- Nu merg la marș pentru că mi-i frică că voi fi discriminată. Lumea nu e gata să ne accepte.

- Dar ce simți atunci când pe o parte de stradă merg cei care îți apără dreptul la o viață normală, iar de cealaltă- cei care îți apră relegia. Ce se întâmplă în sufletul tău?

- Peoții ar trebui să dea exemplul propriu de dragoste pentru oameni. Dar nu toți preoții sunt preoți adevrați. Ca șă fii un preot adevărat, trebuie să fii blând, nu gresiv.

Atunci când se spun mesaje negative despre comunitatea LGBT mă doare, dar încerc să nu atrag atenția. Mă gândesc atunci că eu merg la Dumnezeu, nu la ei acasă. Fiecare va răspunde pentru faptele lui în fața lui Dumnezeu.

- Ai vrea să le transmiți un mesaj oamenilor evlavioși, care vor sta alături de tine și alte persoane din comunitatea LGBT în noaptea de înviere?

- Să se gândească mai mult la suflet decât la trup și să-și demonstreze apartenența la credința ortodoxă prin fapte, nu prin cuvinte. Să fii ortodox și să te crezi ortodox sunt lucruri diferite.

Doina IPATII

Foto nuntiare.org

Previous Următorul