24.11.2021
Moldova, Istoria noastră

De cealaltă parte a istoriei: Cum s-au format mișcările LGBT din R. Moldova, Ucraina și Germania

Istoria constituirii mișcării LGBT este una specifică, interesantă, dar, în mare parte, uitată, deși nu s-a întâmplat atât de demult.

În anii 90, după destrămarea URSS, homosexualitatea este dezincriminată. Treptat, sunt inițiate discuții pe subiecte considerate tabu până atunci, iar reprezentanți ai comunității LGBT devin vizibili în cultura pop, context în care apariția lor nu este considerată ca fiind una problematică.

Mai apoi, însă, subiectul comunității LGBT devine politizat. Cei care anterior se adunau doar pe ascuns, în mici grupuri locale, încep să pună bazele unor organizații pentru apărarea persoanelor LGBT și să ceară drepturi egale.

Trei activiști, din R. Moldova, Ucraina și Germania, fac o călătorie în timp și povestesc despre cum a evoluat mișcarea LGBT în țările lor dar, mai ales, de ce e important ca această istorie să fie păstrată, o parte fiind deja pierdută pentru totdeauna. Deși lesbienele, la fel ca și homosexualii, au fost implicate în inițierea și dezvoltarea mișcării, multe dintre poveștile lor rămân necunoscute. Acestea mai rar făceau coming out, erau implicate în alte mișcări, iar organizațiile lor erau finanțate mai puțin.

R. Moldova: „Oamenii au înțeles că pot fi nu doar liberi, ci și fericiți

La începutul anilor 90, homosexualii își dădeau întâlniri pe ascuns, în locuri stabilite din timp. Primele coming out-uri de la acea vreme s-au soldat cu violențe. Ulterior, în anii 1992-2002, în R. Moldova, au fost documentate mai mult de 15 omoruri motivate de ură.

Urmărind perioada tumultoasă de după destrămarea URSS, activistul LGBT Alexei Marcicov și câțiva prieteni de-ai săi s-au gândit la crearea unei case pentru comunitatea în Chișinău, care ar fi avut și scopul de a informa societatea despre cine sunt persoanele LGBT.

Astfel, în 1998, la Chișinău apare Centrul de Informații „Genderdoc-M” (GDM), printre fondatori aflându-se și soția lui Marcicov, față de care își făcuse anterior coming out-ul. Aici au loc primele evenimente coagulate ale comunității - primele conferințe, primele traininguri, dar și pregătirile pentru primul Pride.

În 2002, GDM devenise deja un centru cunoscut în R. Moldova, respectiv, la marșul Pride (al doilea din Europa de Est, după Belarus) organizat atunci, au participat foarte mulți oameni. „Poate mai mulți decât alteori”, susține Marcicov.

Intenția era ca persoanele LGBT să devină vizibile, astfel, manifestația a fost una preponderent culturală. „Societatea nu știa încă cine sunt gay-ii, lesbienele, persoanele bisexuale și transgen. Trebuia să le arătăm că nu avem coarne, că nu suntem cu cinci brațe sau cu patru picioare”, explică Marcicov.

După eveniment, au discutat cu cei veniți. Alexei dezvăluie că atunci persoanele LGBT au avut revelația că pot fi „nu doar fericiți, ci și liberi”.

În schimb, după primele Pride-uri, caracterul informativ cultural al evenimentelor s-a transformat, fiind politizat, la fel ca și chestiunea LGBT în societate, per general.

Deși atunci au fost lansate și unele activități legate de cererea de drepturi egale, am abordat treptat acest lucru, fără a împovăra societatea. Am vrut ca publicul să ne vadă mai întâi portretul. Apoi, am inclus câteva evenimente cu tentă politică”, adaugă Alexei.

Printre acestea, s-au numărat depuneri de flori sau proteste în fața Primăriei Chișinău, când aceasta intenționa să interzică marșul Pride. Chiar și așa,  evenimentul a avut loc, chiar dacă apăruseră și provocatori.

Dar, pe de altă parte, baza legislativă pentru care au luptat activiștii până în prezent - de exemplu, Legea cu privire la asigurarea egalității, pentru care luptă în continuare, are influențe asupra protecției persoanelor LGBT”, subliniază Marcicov.

Între timp, istoria de până acum a mișcării LGBT din R. Moldova se păstrează în jurnale scrise și în înregistrări video pe CD-uri, la sediul GDM. Activiștii consideră important să păstreze detalii despre primele adunări, despre cum au creat organizația, despre primele marșuri Pride. În acest fel, spun ei, cel puțin poveștile și problemele membrilor LGBT cu care GDM a fost în contact vor fi păstrate. Iar asta înseamnă că alți tineri vor putea descoperi că nu sunt singurii care trec prin dileme similare atunci când își descoperă identitatea, iar, pe de altă parte, așa cum remarcă și Alexei Marcicov, că gay și lesbiene au existat dintotdeauna.

Ucraina: „Astăzi, ei pot trăi relativ deschis…

Și în Ucraina primele organizații LGBT apăreau tot în anii 90, în condiții complicate. Primele inițiative porneau de jos și nu aveau prea multe conexiuni. Oamenii făceau totul din bani proprii, fără alt sprijin. În acea perioadă, existau doar două organizații LGBT și două reviste, unde se documenta activitatea comunității. Organizarea evenimentelor dincolo de grupurile mici de interese, rămânea un aspect complicat. În schimb, la televizor, puteau fi văzute deja persoane LGBT.

Mai târziu, în 1997, una dintre primele persoane publice din Ucraina își face coming out-ul. Este vorba despre artistul Kostya Gnatenco, care, în premieră, vorbește despre asta la show-ul televizat „Eu nu sunt un monstru”. Activiștii LGBT susțin că acest precedent a deschis calea pentru alți membri ai comunității, într-un spațiu steril până atunci.

Treptat, organizații LGBT au început să apară în mai multe zone ale țării, iar la început de 2000 se lucra și la diverse conferințe tematice.

Dacă din 2004 apărea cam câte o organizație LGBT pe an, atunci după, numărul lor a crescut. Paralel cu organizațiile de bărbați, apăreau și cele de femei”, relevă Maxim Kasianciuk, expert pentru chestiuni legate de LGBT, HIV/SIDA, precum și în drepturile omului.

Prima tentativă de a organiza un marș Pride la Kiev a avut loc în 2012. Aceasta s-a încheiat cu violențe, cu activiști bătuți crunt în direct la TV. În consecință, opinia publică s-a schimbat: nu mai era nevoie să se demonstreze că există, într-adevăr, homofobie.

În anul următor, Pride-ul a avut loc, iar cazurile de discriminare a membrilor comunității au continuat. Maxim enumeră aici studenți exmatriculați din instituții de învățământ, după ce făceau coming out, încercări de introducere a normelor legislative care să interzică „propaganda gay” și o perioadă, în 2010, când reprezentanți ai forțelor de ordine construiseră un întreg sistem de șantaj a homosexualilor din Donețk. Deși, până la urmă, asta a generat dosare penale, fiind închis un întreg departament de poliție, situația persoanelor LGBT din regiune nu s-a îmbunătățit. Mai ales că a urmat conflictul armat din regiune, iar toate eforturile organizațiilor LGBT de până atunci s-au redus enorm. În aceste circumstanțe, a fost schimbat Codul Penal, fiind reintrodus articolul ce pedepsea „sodomia”. Ulterior, acesta a fost anulat, dar Kosianciuk susține că forțele de ordine locale sunt „îmbătrânite”, nu au beneficiat de instruiri, persoanele LGBT fiind în pericol.

El a părăsit zona în care locuia - Donețk, în anul 2014, iar acum este stabilit în Estonia. Și alți homosexuali - Maxim estimează că ar fi vorba de 50% din numărul total, au plecat, „în primul rând pentru propria siguranță”. În acest context, alți activiști fac referire la o „reîntoarcere în era sovietică” pentru homosexuali.

În restul Ucrainei, marșurile Pride din anii următori s-au desfășurat cu un număr tot mai mare de oameni, culminând în 2019 cu un eveniment la Kiev, unde au participat peste 8 mii de persoane. Totodată, din 2016, a fost anulată interdicția de a dona sânge, aplicată homosexualilor.

În prezent, potrivit lui Maxim, pentru homosexualii din Ucraina nu există siguranță în totalitate, însă ei „pot trăi relativ deschis”.

Datele despre evoluția mișcării LGBT în Ucraina se păstrează sub diverse forme. Istoria LGBT este documentată prin memoriile activiștilor, dar și prin intermediul dezvăluirilor din presă, care conțin inclusiv poveștile familiilor LGBT.

Germania: „E vital să ne documentăm istoria”

Istoria mișcării LGBT este un subiect sensibil, în general, pentru toate țările, mai ales că sursele de documentare, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai fragmentare. Unele părți ale acestei istorii rămân pierdute pentru totdeauna. Statele cu o tradiție mai veche, legată de activismul gay, au conștientizat această necesitate și încearcă să readucă la viață episoade din istoria mișcării. În cazul Germaniei, prin expoziții de artă. Activistul LGBT, Axel Blumenthal, opinează că „este important să păstrăm istoria mișcării LGBT, inclusiv prin artă, ceea ce și facem”. El povestește că, recent, muzeul de istorie din Hanovra a găzduit o expoziție despre „cealaltă parte a istoriei”. „Ne-am adâncit în povestea bărbaților care iubesc bărbații și a femeilor care iubesc femei”, punctează el.

În Germania, viață gay exista și în anii 20 ai secolului trecut, înainte să vină naziștii. Activiștii subliniază că perioada respectivă constituie o parte importantă din moștenirea comunității, întrucât de atunci încă se știa despre gay/lesbiene influenți în politică, creatori de muzică sau cercetători.

Lucrând la expoziția despre poveștile persoanelor LGBT, Axel a descoperit un moment istoric pe care îl cataloghează drept răvășitor.

La sfârșitul anilor 60 (în 1969, a fost dezincriminată activitatea sexuală între bărbați în Germania) bărbaților încă nu li se permitea să danseze împreună în orașele Berlin și Hamburg. Așa că ei veneau la Hanovra, cu autobuzul, unde  mergeau la un club sau la un bar. Am descoperit acest lucru când pregăteam expoziția și mi se pare vital, pornind de aici, să documentăm cât mai bine istoria”, susține el.

În R. Moldova, Ucraina și Germania, deși în perioade diferite, mișcarea LGBT a parcurs pași similari - tranziția de la o configurație preponderent culturală la cea cu tentă politică, legată de intensificarea luptei pentru drepturi.

În Germania, lângă Berlin, marșurile Pride se organizează începând cu 1980, sau chiar mai devreme. Inițial, acestea aveau loc mai „timid”, cu forțe din interiorul comunității. Cu timpul, au început să fie organizate la alt nivel, având demersuri orientate spre egalitate și spre respectarea drepturilor omului.

În 1994, Germania anulează paragraful 175, care prevedea o pedeapsă pentru homosexuali. Dar Axel spune că acesta „a venit ca un cadou care nu mai era necesar”, pentru că societatea, la acel moment, înțelegea deja suficient despre cuplurile homosexuale. În schimb, ulterior, au urmat discuții și despre reabilitarea persoanelor care au avut de suferit de pe urma acestei prevederi.

Axel își amintește cum și-a făcut coming out-ul în anii 80, când în comunitate se întreținea încă mitul că relațiile gay nu rămân pentru totdeauna. „Din acest motiv, nici nu exista furia publică că ne-am putea căsători”, subliniază el.

Treptat, activiștii au inițiat campanii de informare în stradă, participau la talk show-uri, la discuții cu politicienii. „Pe la mijlocul anilor 90, am învățat să le spunem politicienilor care veneau, ca și cum, a șasea oară doar să asculte ce avem de zis, că trebuie să plece, pur și simplu. Or, nu e suficient să arăți compasiune față de problemele noastre, dacă nu oferi soluții”, adaugă Blumenthal.

Astfel, activiștii s-au reorientat spre domeniul justiției, solicitând legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. Se apela în instanțe de judecată și se lucra mult cu presa. Axel își amintește că aveau o listă de jurnaliști pe care îi informau cu regularitate despre ședințe. Totodată, activiștii participau la discuții cu politicienii determinați să întreprindă ceva. În 2017, în Germania, a fost legalizată căsătoria persoanelor de același sex. În prezent, comunitatea luptă pentru dreptul la familie.

Mișcarea LGBT a parcurs o cale lungă - de la concentrarea pe acceptarea de sine, continuând cu aparițiile culturale și informative pentru publicul larg, până la politizare, incluzând cererea de egalități sociale. Activiștii spun cu regret că o parte din istoria mișcării, din diverse motive, a fost pierdută pentru totdeauna. În schimb, spun ei, este important să fie valorificate documentele păstrate, iar povestea celor care au construit mișcarea să fie cât mai cunoscută.

Sursa: ZDG

Autor: Aliona Ciurcă

#civilsocietycooperation: Acest material a fost produs în cadrul proiectului „Writing for Diversity” cu sprijinul Programului Parteneriatului Estic și al Ministerului Federal de Externe al Germaniei.

Previous Următorul