09.03.2017
Moldova, Societate

Cum s-a desfășurat Marșul de 8 martie: „NU înseamnă NU”

Grupul de Inițiative Feministe din Moldova în colaborare cu Plaztforma și Asociațiile Oberliht și GENDERDOC-M au organizat astăzi marșul feminist cu titlul „NU înseamnă NU”, la care au participat sute de femei, bărbați și copii, care au scandat „Nu violului”.

Marşul a început la ora 12:00, având ca punct de pornire magazinul Unic, cu traseul: bd. Ștefan cel Mare – scuarul Teatrului de Operă și Balet. La marș s-au alăturat sute de persoane cu pancarte cu mesaje de susținere a femeilor și care au scandat pe tot parcursul marșului importanța egelității și a protejării drepturilor femeilor.

„Femeile ar trebui să se ridice, să iasă în stradă și să își ceară drepturile. Pentru că anul trecut au fost foarte multe violuri, anul aceasta, cerem revendicarea consimțământului, ceea ce înseamnă că pentru a intra într-o relație cu o anumită persoană, trebuie să ai consimțământul acelei persoane și anume un consimțământ clar. Dacă persoana respectivă spune Nu, asta înseamnă Nu. Cu părere de rău, mulți bărbați nu înțeleg acest lucru, deoarece așa au fost educați. Cu părere de rău, data de 8 martie s-a alterat. Unii au transfarmat-o în Ziua Mamei, Ziua femeii frumoase, flori, bomboane, cratițe, cadouri, dar nu acesta este sensul acestei zile. 8 martie este despre lupta pentru egalitate, lupta pentru echitate pe care nu o avem în Republica Moldova”, susține Rodion Gavriloi, activist civic.

„În societatea noastră această temă este încă tabu. Am ales această temă pentru marș în contextul cazului lui Stanislav Florea și al sistemului întreg, care știa că acele femei sunt violate și nimeni nu a făcut nimic. O facem pentru femeile care sunt hărțuite sexual în stradă și se tem să fie afară pentru că ceva li se va întâmpla. Pentru femeile care sunt hărțuite pentru că au fusta mai scurtă, rujul mai roșu sau pentru că sunt în stradă la o oră târzie, dar și pentru toate femeile care sunt în căsnicii și nu realizează că poate să aibă loc violul chiar și în căsnicie, pentru că, dacă nu vrei să faci sex, este ok să zici nu. Tu ai dreptul să zici DA, dar ai dreptul să spui și NU”, menționează Polina Ceastuhina, cofondatoare a Grupului de Inițiative Feministe din Moldova.

Prin acest marș organizatorii au urmărit informarea publicului în legătură cu două aspecte. „Ne dorim ca oamenii, în special femeile și fetele, să identifice situațiile care le produc orice fel de discomfort și suferință, să înțeleagă faptul că aceste situații nu sunt normale și nici acceptabile, să poată lua măsuri pentru a se proteja, să își ceară dreptul la integritate corporală și emoțională. În paralel, ne dorim ca oamenii, în special bărbații și băieții, să dezvolte un nivel înalt de respect față de demnitatea și integritatea persoanei, să înțeleagă că o societate bazată pe dominație este o societate slabă, să își ceară dreptul de a se manifesta ca persoane altfel decât prin violență și expunerea la violență”, au concretizat organizatorii.

La eveniment a fost prezentă și Maia Sandu, care a susținut că acest marș s-ar putea să nu aibă efecte mari la început, însă este important ca oamenii să se obișnuiască să vorbească despre asta, dar și să găsească soluții acestor probleme: „Cred că este o modalitate mai puțin obișnuită de a vorbi despre femeie și problemele ei, pentru că de obicei, de 8 martie bărbații dăruie flori și cu asta se încheie petrecerea, or acest eveniment vine să sensbilizeze opinia publică despre o problemă destul de gravă, și anume problema violenței, a violului. Trebuie să încercăm să sensibilizăm autoritățile astfel încât acestea să ofere soluții și să vină cu politici care ar elimina acest comportament negativ. Asta înseamnă sancțiuni mai dure, asta înseamnă aplicarea legii și evident să încurăjăm femeile care se confruntă cu aceste probleme să vorbească și să ceară ajutor”.

„Este un eveniment mai mult decât necesar pentru că trăim într-o societate plină de clișee, stereotipuri și opinii greșite referitor la femei și atitudinea pe care trebuie să o aibă un bărbat cu privire la o femeie. Sunt de părerea, și de asta și m-am alăturat evenimentului, că Nu înseamnă Nu și opinia unei femei trebuie respectată”, spune Ana Mirza, participantă la marș.

La marș au fost prezente și multe persoane de peste hotare, care s-au alăturat evenimentului: „Suntem aici pentru a da o valoare acestei zile, care nu este una simplă, în care bărbații trebuie doar să oferim cadouri și flori femeilor. Astfel de marșuri sunt foarte importante, pentru că trebuie să respectăm anumite drepturi, care de multe ori nu sunt protejate în lume”, au susținut Stefania și Chiara, voluntare din Italia.

Conform Notei Informative publicate de Inspectoratul General al Poliţiei, în 2016, s-au comis 618 infracţiuni ce atentează la viaţa sexuală. Numărul acesta a crescut cu aproape 2% comparativ cu anul 2015. Din cele 618 infracțiuni, 333 au fost violuri (2015–297; +12,1%) şi 285 (2015–311; -8,4%) acţiuni violente cu caracter sexual.

Reportajul foto complet îl vedeți aici.

Previous Următorul