13.11.2021
International , Каминг-аут

Cazul #Marin: cum un soldat homosexual ne-a învățat demnitatea

Dacă ar exista un premiu național pentru curaj, în acest an el ar trebui să meargă la Marin Pavlescu - soldatul care a ieșit cu fața deschisă și a declarat că nu va reveni în armată, deoarece este hărțuit pe motiv de orientare sexuală. Marin este homosexual. Cu siguranță nu e primul gay în armata moldovenească și nici ultimul. Primul, însă, care a decis să rupă tăcerea.

În familia lui Marin, armata făcea parte din parcursul obligatoriu al unui bărbat. Te chinui un an, după care ești liber o viață. Marin, însă, înțelegea că, în cazul lui, chinul ar fi dublu sau chiar triplu, dacă se afla despre identitatea lui sexuală.

S-a aflat. Lucrurile au evoluat organic - vestea că Marin e „de-acela” s-a dus, din gură în gură, în toată unitatea. Și cum era de așteptat într-o societate homofobă, nimic bun din asta n-a ieșit: tânărul a început să fie luat peste picior, batjocorit, hărțuit de colegi și superiori. În interviul pentru „Ziarul de Gardă”, Marin recunoaște că începuse să aibă gânduri suicidare. 

Lucrând în unica organizație LGBT din țară și cunoscând lucrurile din interior, pot spune cu toată certitudinea că ceea ce a făcut Marin este excepțional. Or, când ești homosexual în Republica Moldova și decizi să te de deschizi, ai nevoie de foarte mult curaj, de reziliență și de capacitatea de a crede într-un viitor mai bun. Marin, însă, a avut ceva în plus - convingerea că el merită altfel de viață, chiar și într-un loc cum este armata moldovenească.

Vor trece ani și îi vom spune mulțumesc acestui tânăr care și-a pus propria identitate și siguranță mai presus decât sistemul și i-a cerut acestuia socoteala. Singur în fața unei mașinării inumane, care nu acceptă nicio deviere de la regulamentul anacronic și rigid. Marin ne-a oferit nouă tuturor o lecție de demnitate: să vrei să fii respectat este egal cu să vrei să trăiești. 

Pe lângă dimensiunea pur umană, cazul lui Marin are și o dimensiune socială: datorită lui, s-a deschis Cutia Pandorei nu doar a serviciului militar din Moldova, despre care oricum nu ne mai făceam niciun fel de iluzii, dar și a activității psihologilor. Din relatarea lui Marin, iar, ulterior, din cea a avocatei tânărului, Doina Ioana Străisteanu, aflăm că psihologa unității militare și-a neglijat responsabilitățile profesionale, ignorând în totalitate principiul confidențialității. Din constatările Doinei Ioana Străisteanu, aflăm că psihologa „s-a îngrijit de imaginea instituției nu de sănătatea mintală a soldatului în termen, a manipulat un tânăr de 18 ani întru acceptarea hărțuirii și tolerarea abuzului, a obținut încrederea tânărului încât să-i solicite (și a obținut) poze cu partenerul lui, nu a informat conducerea unității despre responsabilii hărțuitori, numiți de Marin în timpul discuțiilor și a negat că îi cunoaște [...], a comunicat Ministrului toate datele personale aflate de la Marin  despre el și partenerul lui (!)...”

Oamenii care au ales să lucreze cu durerile sufletești, cărora, grație profesiei, li se oferă acces la cele mai mari vulnerabilități ale existenței umane, trebuie să fie loiali față de pacienții lor și nu față de superiorii ierarhici sau alte forțe exterioare. Pare un lucru elementar, dar, din păcate, pentru mulți nu e. Însă, cel mai grav e că avem psihologi care nu consideră loialitatea față de pacient și confidențialitatea ca ceva important. Și nu există nicio lege în Moldova care ar reglementa activitatea acestor specialiști. Vreau să sper că acest caz va crea un precedent care va fi tratat cu toată seriozitatea și Legea Psihologului va fi adoptată.

Marin este acum în siguranță. El are multă susținere de la oameni absolut necunoscuți și asta îi dă forțe să meargă mai departe cu capul sus. Chiar dacă rețelele sociale abundă de comentarii pline de ură la adresa lui, rândurile celor care îl susțin și îl felicită pentru curaj se lărgește zi de zi.

 

Sursa: agora.md

 Autor Diana Guja

Iubirea întotdeauna învinge ura. Și Moldova nu va fi o excepție.

Previous Următorul