24.11.2017
Moldova, Сomunitate

Artiom Zavadovschi: „lucrăm pentru un mediu în care ne vom putea expima identitatea fără frică”.

Centrul de Informații GENDERDOC-M este cunoscut de către publicul larg mai ales pentru acțiunile de sensibilizare privind drepturile persoanelor LGBT, prin campanii sociale, tradiționalul marș de solidaritate și aparițiile constante în mass-media.

Dar asta este doar vârful unui iceberg, ne-a explicat Artiom Zavadovschi, Coordonatorul Programului Dezvoltarea Comunității LGBT, pe care l-am rugat să ne povestească despre activitatea programului pe care îl coordonează.

În carul Programului Dezvoltarea Comunității LGBT, Centrul GENDERDOC-M oferă consultații  persoanelor din comunitate și le sensibilizează privind diverse aspecte ale sexualității, genului și caracteristicilor sexuale. De asemenea, organizația iși propune crearea unui mediu sigur, în care oricine se poate simți confortabil, exprimându-și identitatea fără de frică.

„În această tomnă continuăm organizarea discuțiilor tematice pentru diferite grupuri de beneficiari; întâlnirile pentru grupuri separate, unde se lucrează după principiul „de la egal la egal” cu grupurile de sprijin pentru persoanele transgender și cele neconforme cu genul, precum și pentru gay-ii de vârsta a treia”, a povestit Zavadovschi.

Datorită grantului, oferit de către Ambasada Țărilor de Jos, organizația a reușit să lanseze un proiect pilot. Este vorba despre un curs de creștere personală pentru persoanele LGBT, facilitat de psihologul Oxana Gumenaia. Grupul din 13 persoane lucrează în regim închis și în mod regulat. Una dintre condițiile de lucru este păstrarea confidențialității privind discuțiile care au loc în timpul întâlnirilor. Acest aspect ajută participanții și participantele să vorbească deschis despre problemele cu care se confruntă, să retrăiască situațiile complicate trăite anterior, fără a-și ascunde emoțiile. Participanții au ocazia să asculte părerile altor oameni și încerca noi modalități de comportament prin imitarea situațiilor din viață. „La finele acestui curs, în vara anului următor, vom putea evalua rezultatele cursului și vom decide dacă merită să-l continuăm”, a explicat Artiom.

În cadrul aceluiași grant, începând cu finele lunii noiembrie, vor avea loc întâlniri lunare ale grupului de sprijin pentru părinții persoanelor LGBT, activitatea coordonată de către Natalia Ozturk. Vor fi continuate cursurile de pictură și se preconizează organizarea cursurilor de dans pentru beneficiari: „Avem certitudinea că exprimarea artistică și corporală, într-un spațiu sigur, contribuie la acceptarea de sine. Mai mult, proiectul va oferi spațiu pentru comunicare și interacțiune”, a opinat Artiom

La finele lunii octombrie, a fost organizată proiecția documentarului „Revoluția Genului”, produs de National Geograpic, după care a fost discutat în spațiul de artă „Zpațiu”. La eveniment au participat 20 de persoane. Evenimentul a fost unul public, dedicat Zilei internaționale de acțiune pentru depatologizarea identităților de gen.

Pe lângă evenimentele organizate pentru persoanele LGBT de către Centrul GENDERDOC-M, vizitatorii organizației participă activ la evenimentele organizate de alte inițiative, cum ar fi cel de la finele lunii octombrie: „La invitația teatrului-spălătorie, la Chișinău a venit artista vizuală din Suedia, Sofia Hulitin, care lucrează la elaborarea unor hărți queer și ghiduri audio cu istorii ale persoanelor LGBT în diferite orașe europene. Noi am invitat oamenii din comunitate să participle la acest atelier. La moment, se lucrează la ghidul audio al hărții și al turului orașului Chșinău prin locuri care au o istorie queer. La începutul lunii decembrie se va organiza primul tur, în care vor merge participanți și participante ale atelierului alături de Sofia Hulitin”, a spus Artiom Zavadovshi.

Doina IPATII

Foto Sarah Rowlinson

Previous Următorul