13.02.2019
Moldova, Сomunitate

Arta ca exercițiu de autodepășire

                         Interviu cu artista plastică Vasiluța Vasilache

Nici prin gând să-mi treacă faptul că un interviu făcut la început de februarie, afară,  într-o curte din centrul capitalei, poate fi atât de călduros și confortabil. Șciusev, 79, este adresa spațiului de artă „Cocoșul Roșu”. Portița neagră, din partea stângă a străzii, duce pe o cărare îngustă spre o curte spațioasă, ale cărei culori contrastează cu cenușiul și monotonia orașului. La fel de viu colorate sunt și hainele gazdei, artista plastică Vasiluța Vasilache, care mă invită imediat să iau loc la masa din curte, printre prieteni. Pe pereții exteriori ai căsuței stau agățate figuri sculptate în lemn. Sunt extrem de frumoase. Beciul casei e transformat într-o galerie de artă, care se numește „Ou”, probabil de la exponatele din papier mache în formă de ou, în care sunt ascunse picturi ale diferitor artiști plastici. E o modalitate de a cumpăra artă la un preț aproape simbolic, dar fără să știi ce anume cumperi „Un fel de art-surprise” îmi explică Vasiluța, zâmbind larg.  Scaunele din curte, adunate armonios din seturi diferite, sunt acoperite cu pernuțe moi. Pe una dintre ele stă relaxat Zorro, un Jack Russel Terier, în care armonizează în mod miraculos privirea de înțelept și caracterul unui copil hiperactiv. Vasiluța îmi toarnă ceai de plante, fierbinte și aromat, și începem a povesti.

Sunt aici pentru că vreau să vorbesc cu gazda despre expoziția de pictură și fotografie care va fi organizată de GENDERDOC-M (GDM), unica organizație din Moldova care luptă pentru drepturile persoanelor LGBT.  Vasiluța este cea care a facilitat peste 20 de ateliere de pictură, la care au fost create aceste lucrări. Fiecare atelier a fost o incursiune imaginară în diferite curente și mișcări artistice începând cu sec. XIX, de la simbolism și fauvism la suprarealism și artă optică. Ca rezultat, beneficiarii organizației au realizat 40 de picturi care urmează să fie expuse între 19 și 26 februarie curent la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”. Am venit la Vasiluța să înțeleg cum se întâmplă că oameni, care aparent nu au treabă cu pictura, creează atât de frumos în casa ei.

Știu că beneficiarii GDM nu au fost primii care au venit la atelierele tale de pictură. Organizezi atelierele de mai mulți ani pentru copii și maturi. Cum a început totul?

Nu mai știu exact când a început totul, probabil începusem cu atelierele pentru copii. Dar dacă tot veneau copii și făceau lucruri creative, amicii mă tot întrebau dacă nu vreau să organizez ceva și pentru adulți. Zic: Hai să facem și pentru adulți, de ce nu?” Primul evenimet cu GDM a fost probabil un covor-curcubeu din materiale reciclate, apoi au fost mai multe ateliere tematice de pictură și evenimente pe care organizația preferă să le organizeze în acest spațiu artistic.

De ce vin la ateliere de pictură oameni maturi, care nu prea au tangențe cu arta în viața de zi cu zi?

Nu prea vorbim despre motivele personale ale oamenilor care vin aici. Necesitatea asta de a se exprima artistic o au toți, în fond. Eu cred că rezultatul lor major, de fapt, este munca lor, activitatea lor. Ai aceste 2-3 ore în care tu ești cu tine însuți și faci exact ceea ce simți. Chit că iese ceva stângaci sau nu știu cum, tu ai posibilitatea să exploarezi dimensiunea și te joci cu culorile, vezi ce iese, cum iese…

Presupun că pe parcursul săptămânii puțini au posibilitatea de a-și satisface nevoia de a crea în activitatea zilnică.  În plus, e și o modalitate de a petrece eficient timpul cu copiii. La atelierele pentru copii, rog părinții să-i ajute pe cei mai mici. Este vorba de două ore în care copiii și părinții fac ceva împreună. Părinții le acordă atenție calitativă. E foarte important asta pentru o relație armonioasă. Copilul poate lucra un sfert de oră, dacă e mic, apoi tata sau mama fac mai mult, dar nu asta contează. E vorba de fundița asta, legătura între ei. Dau telefoanele într-o parte și se dedică în totalitate unii altora.

Mă gândeam cât de curios este cum copiii sunt siguri că pot desena frumos, iar maturii sunt frecvent convinși că nu pot desena deloc. Când ne dezvățăm a desena oare?

De fapt, toți pot să se exprime artistic și chiar este indicat. Asta nu ține de studiile în artă. Eu cred că noi toți suntem înzestrați cu talent. Când te uiți la lucrările copiilor- e magie pură. Dar pe parcursul vieții se întâmplă să ne blocăm sub influența unor aprecieri nepotrivite.  Ne amintim cine, ce și cum ne-a spus, asta e. Dar la atelierele de pictură,  adulții se dezvață destul de repede să se focuseze pe rezultatul final și încep a primi plăcere din proces, la fel ca și copiii. Pentru cei mai mulți e o chestie automată, ei nici nu știu că pot desena. Este superb, pentru că ăsta este, de fapt, scopul- să poți primi plăcere de la proces. Nu doar aici la atelier, dar în orice activitate pe care o inițiezi ori în care te implici. Și în condițiile astea rezultatul iese superb. Ies lucrări foarte frumoase, o să le vezi la expoziție. Sunt minunate.

Îmi aduc aminte că și Anastasia Danilova, directoarea executivă a GDM, povestea la expoziția personală de artă despre cum și-a depășit frica de a picta în ulei, datorită atelierelor tale.

Anastasia avea o reticență care venea din copilărie. Ea făcând școala de pictură, un profesor i-a spus că “uleiul este pentru artiști, dar voi trebuie să lucrați cu alte materiale”. La primul atelier îmi spune că - “eu nu pot picta în ulei”. Zic: “Nastea, toți pot. Uleiul nu este pentru o categorie superioară de oameni”. Așa se întâmplă des, cineva îți aruncă o frază negândită în copilărie sau în adolescență, care a lăsat semințe acolo și tu, de-a lungul vieții, periodic, o mai alimentezi. E bine să depășim aceste frici nefondate.

Și frica de foaia albă cum poate fi depășită?
Și eu aveam această frică. Îmi era strașnic când în fața mea stătea pânza albă. Albul ăsta este întotdeauna ideal, iar  tu tebuie să intervii cu niște linii, niște culori. În fond, nici nu știi unde vrei să ajungi. Cred că perfecțiunea asta te face să îți pui involuntar întrebarea dacă este vreo șansă s-o îmbunătățești,  ori dacă nu cumva vei strica totul. Slavă Domnului, am scăpat de momentul ăsta.

Metaforic vorbind, așa e și în viață. Uneori ne e frică să ne băgăm papucii în ceva care arată perfect, imaculat. Ne e frică de eșec.

Dar e o frică care nici nu are dreptul la existență, e o iluzie. Nu-ți place cum a ieșit, ai tăiat, ai șters, ai acoperit pânza. Până la urmă, e un exercițiu de autodepășire. Pentru că, în esență, ce sunt fricile astea? Nimic mai mult decât niște gânduri deșarte. Frica de eșec se bazează pe iluzii. Ea trebuie depășită. Și calea asta poate începe cu o pată de vopsea pe o bucată de pânza imaculată.

Ideea este că trebuie să acționezi, fără a porni criticul din tine. De fapt, aici e marea problemă. Încă nu ai realizat nimic, dar deja începi a te critica. Pune-ți întrebarea: „Tu ești creator sau ești critic?” Când rolurile astea se împletesc, ești pierdut. Nu e loc de critică în momentul în care te apuci să faci ceva.

Zici că oamenii reușesc să se autodepășească cu ajutorul atelierelor de pictură?

Este o domniță care îmi spune că toată săptămâna așteaptă să vină sâmbăta pentru că aici, în 2-3 ore, face o lucrare și vede că poate. Vede un rezultat frumos al muncii sale.  De fapt, e vorba de exprimare și de aliniere internă. Te joci, testezi, aplici culoarea cu cuțitul, cu pensula. Sau mai este multă lume care își descoperă calități de caracter. Unii cochetează, zic că  lucrarea e atât de urâtă, că nu le place, când de fapt așteaptă aprobarea publicului. Nu e decât un joc. Eu reacționez foarte simplu: „Dacă nu îți place, o aruncăm” și deodată apare reacția: „A, nu! nu o aruncăm!”. Deci totuși nu o aruncăm, totuși ceva îți place.

Dacă este să vorbim obiectiv, ce poate fi considerat artă și ce e rebut?

Concepția omului despre ceea ce este artă și ce nu este artă depinde exact de omul care o privește. Arta - e ceva care te atinge. Nici nu poți explica întotdeauna ce anume ți-a plăcut într-o pictură. Ea cumva a intrat în rezonanță cu tine. Cum anume? Diferit. Poate fi la nivel de culoare, ca stare, ca subiect. Rezonanțe sunt diferite, dar, în fond, e atunci când observi lucrarea, te oprești în fața ei, o analizezi mai mult, o treci prin tine. De multe ori trec prin expoziții, așa ca la Mall, apoi, la un moment dat, mă absoarbe ceva. Ce anume te atrage, ai putea nici să nu conștientizezi. De fapt asta e magia artei, să te prindă, să rezoneze cu tine. Și nu este neapărat să faci școală de arte pentru a fi artist. Arta vine de aici, din interior. Arta este despre suflet.

Adică nu este obligatoriu să cauți artă doar la expozițiile uor artiști consacrați, o poți găsi la expoziția unor amatori?

Absolut. Eu chiar încurajez toată lumea să treacă măcar un pic prin pictură, sculptură, ceramică. Orice fel de exprimare artistică. Nu știi ce zace în tine, până începi să creezi. Să vezi ce magie poate ieși din asta.

Dar valoarea artei depinde oarecum și de publicul care o admiră, nu? În Moldova există consumatori de artă?

În principiu, artiștii se orienteză spre piața globală. Slavă Domnului, există această opțiune minunată, care se numește Internet. Îți oferă posibilitatea să ieși din găoacea ta. Azi, după mine, nu mai merge treaba că : „Ah, eu sunt un artist atât de bun, dar nimeni nu mă înțelege”. Nu, azi există instrumentul ăsta care, în fond, te poate arunca în orice colț de lume. Muncește și, cu siguranță, o să se găsească oameni care îți admiră arta. Eu cred că oricine poate găsi astăzi, în toată lumea asta, oameni cu care să intre în rezonanță.

Ce sentimente, emoții ai vizavi de expoziția de artă a beneficiarilor GDM, pe care i-ai ghidat în realizarea creațiilor lor?

Mi-a plăcut mult denumirea “I’m Art”. Aș vrea ca lumea care va veni la expoziție să vadă că oricine se poate exprima artistic. Exprimarea artistică nu ține de vârstă, sex, profesie, viziune politică. Este în afară ramelor sociale, a regulilor. Nu știu dacă mai există vreun spațiu în viața asta, care e atât de liber. Arta e artă. Aștept expoziția cu mare drag, și admirație, și sprijin. Mie îmi place ce a ieșit.

Doina IPATII

Foto: Doina-Romanța Dochițan

Previous Următorul